Contestaţie la executare. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 44582/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 18 Septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. C.

Grefier C.-E. G.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea P. G. E., în contradictoriu cu intimata A. J. A FINANTELOR PUBLICE D., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. C., pentru contestatoare, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Avocat P. C., pentru contestatoare, depune împuternicire avocațială nr._/18.09.2015 și decizia nr. 639 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr._ și chitanța ., nr._ din data de 26.02.2015 eliberată de Trezoreria C., în cuantum de 5882 lei, învederând instanței că contestatoarea a achitat debitul.

Instanța, în temeiul art.244 alin.1 din Noul Cod de procedură, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei .

Nemaifiind alte cereri de formulat si întrucât apărătorul contestatoarei a declarat că este de acord ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art.392 alin.1 din Noul Cod de procedură, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .

Avocat P. C., pentru contestatoare, solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect și restituirea taxei judiciare de timbru a nefiind utilizată, fără cheltuieli de judecată.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la această instanță la data de 19.12.2014, contestatoarea P. G. E. a formulat contestație la executare, în contradictoriu cu intimata A. J. A FINANTELOR PUBLICE D., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună admiterea admiterea contestației și anularea formelor de executare nr._/16/_ /_

_ și nr._ din 27.11.2014 (somația, titlul executoriu nr._, decizia nr._ din data de 14.10.2014) .

În fapt, la data de 09.12.2014 a primit somația și titlul executoriu nr._ din data de 27.11.2014, prin care a fost obligată la plata sumei de 4404 lei, reprezentând cuantumul sumei datorate Administrației Județene a Finanțelor Publice D. reprezentând contribuții la asigurări sociale de sănătate stabilite prin decizia nr._ din data de 14.10.2014.

Arată că, decizia de stabilire a accesoriilor nr._ din data de 14.10.2014 nu i-a fost comunicată, mai mult prin Decizia nr. 639, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, a statuat cu putere de lucru judecat că, în ceea ce privește obligația de plată a penalităților și majorărilor de întârziere(accesorii) nu pot fi datorate atâta timp cât CAS nu a informat în prealabil asupra obligației plății contribuției și a nivelului acesteia, iar conform art. 222 din Legea 95/2006, fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor, dispoziții care rezultă obligația pârâtei de a o informa asupra obligației plății contribuției și a nivelului acesteia .

Mai mult, această obligație este o obligație de informare care își are fundamentul în dispozițiile art.31, alin.2 din Constituția României, text ce obligă autoritățile și instituțiile publice, potrivit competențelor ce le revin să asigure corect informarea cetățenilor, în sfera lor de activitate.

Chiar dacă aceste obligații de plată sunt accesorii obligațiilor principale datorate, în sarcina sa nu poate fi reținută vreo culpă de neplată, atâta vreme cât aceasta, de bună-credință, și-a depus declarațiile pentru stabilirea obligațiilor fiscale către Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., iar aceasta nu și-a îndeplinit obligația.

În drept, a invocat dispozițiile art. 172-174 Cod procedură fiscală .

În dovedirea contestației, în procedura de regularizare, sunt depuse la dosar: copia titlului executoriu și a somației, emise de intimată în dosarul_/16/_ /_, chitanța nr._-14-0022 din data de 14.01.2015, privind taxa judiciară de timbru, împuternicirea avocațială nr._/19.12.2014 .

În susținerea acțiunii, în procedura de regularizare, contestatoarea P. G. E., solicită proba cu înscrisurile depuse .

În procedura de regularizare, intimata A. J. A FINANTELOR PUBLICE D., depune la dosar: întâmpinare în termenul legal de 25 de zile de la comunicarea cererii cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.201 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, în două exemplare, din care un exemplar se comunică contestatoarei, la care se atașează somația din 27.11.2014, copia titlului executoriu nr._ din data de 27.11.2014, decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din data de 14.10.2014, înscrisuri depuse la filele 22-28.

În procedura de regularizare, intimata A. J. A FINANTELOR PUBLICE D. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată iar pe calea excepției a invocat inadmisibilitatea contestării titlului executoriu, întrucât contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de către o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. Prin urmare, pentru a se putea introduce contestație la titlu, aceasta trebuie să îndeplinească două condiții cumulativ: să nu fie o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, respectiv pentru contestarea lui să nu existe o altă procedură prevăzută de lege. Posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlul de creanță nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ fiscal, conform art. 205 din OG 92/2003 republicată. Întrucât contestatoarea nu a urmat procedura contestației prevăzută de art. 205 din OG 92/2003 republicată, conform căruia împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație pe cale administrativă, contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia în condițiile legii, intimata apreciază că pot fi puse în discuție apărări de fond împotriva titlului executoriu pe calea contestației la executare, așa cum a fost stabilit și prin Decizia nr. XIV/05.02.2007, pronunțată în recursul în interesul legii de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimata mai arată că, potrivit art.141 din OG 92/2003 republicată, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de către organul de executare competent, în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit art. 110, alin.3, lit. c din OG 92/2003 republicată, titlul de creanță este actul prin acre se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii, asemenea titluri pot fi: decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii.

Intimata precizează că titlul de creanță, în speță, este reprezenta de decizia nr._/14.10.2014, referitoare la obligațiile de plată accesorii, decizie care constituie tittlu de creanță și care este un act administrativ fiscal, pentru care este prevăzută o procedură pealabilă și una judiciară la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă. Or, întrucât pentru contestarea deciziei de impune, decizia care constituie titlu executoriu și totodată act administrativ și fiscal, este prevăzută o procedură prealabilă și una judiciară la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă, contestatoarea nu poate solicita anularea acestui act în cadrul contestației la executare, nu poate contesta însăși validitatea în fond a actului, iar instanța nu se poate pronunța asupra acesteia, întrucât și-ar depăși competența .

Pe fondul cauzei, intimata arată că a emis, în baza art. 141 și art. 145 din OG92/2003, republicată somația nr._ și titlul executoriu nr._, figurând, în evidențele fiscale, cu suma de 4404 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente și persoane care nu realizează venituri.

Titlul de creanță care a stat la baza emiterii titlului executoriu este reprezentat de Decizia nr._/14.10.2014, referitoare la obligațiile de plată accesorii, comunicată contestatoarei la data de 24.10.2014, prin care au fost stabilite în sarcina lui P. G. E., accesorii în cuantum de 4404 lei, accesorii aferente contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente și persoane care nu realizează venituri.

În baza art. 88 lit c și art. 119 din OG92/2003 republicată au fost stabilite obligații de plată accesorii pentru plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri ale bugetului general consolidat, iar potrivit art. 120*, alin.1 din OG 92/2003 republicată, dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv și penalitățile de întârziere reprezintă sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, nefiind înlăturată obligația de plată a dobânzilor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 și urm. Din Codul de procedură civilă.

În aceiași procedură de regularizare, instanța a dispus comunicarea întâmpinării, contestatoarei P. G. E., pentru a depune răspuns la întâmpinare, în conformitate cu art.201 alin 2 din Noul Cod de procedură civilă .

Întrucât contestatoarea P. G. E., nu au depus răspuns la întâmpinare, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .

Analizând actele și lucrările prezentului dosar, raportat la dispozițiile din Noul Cod de procedură civilă instanța, retine următoarele:

Întrucât la termenul din data de 18.09.2011, contestatoarea P. G. E., prin reprezentantul legal a depus chitanța ., nr._ din data de 26.02.2015 eliberată de Trezoreria C., în cuantum de 5882 lei, învederând instanței că contestatoarea a achitat debitul datorat, instanța urmează a respinge contestația la executare formulată de către contestatoarea P. G. E. în contradictoriu cu intimata A. J. A FINANTELOR PUBLICE D., ca rămasă fără obiect .

Instanța, ia act că contestatoarea P. G. E. nu mai solicită obligarea intimatei ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. la plata cheltuielilor de judecată .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de către contestatoarea P. G. E., cu domiciliul în C., .. 37, ., județul D., în contradictoriu cu intimata A. J. A FINANTELOR PUBLICE D., cu sediul în C., .. 2, județul D., ca rămasă fără obiect.

Ia act că contestatoarea P. G. E. nu mai solicită obligarea intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. la plata cheltuielilor de judecată.

Cu apel, în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 18.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. CaramaliuGlavă C.- E.

Redactat jud.CC/Tehnored.gref. /GCE

4/Ex/06.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria CRAIOVA