Fond funciar. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 40938/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 23 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE NICOLETA POPESCU
Grefier I. C.
Pe rol, judecarea cauzei civile formulate de reclamantul I. T. A., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ D. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat L. M. pentru reclamant, lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului, avocat L. M., având cuvântul, solicită admiterea plângerii formulate și modificarea hotărârii nr. 410/29.09.2014 a Comisiei Judetene D., pentru că este informă, nu este mentionată obligația, respectiv întinderea dreptului de proprietate care ar rezulta din hotărârea judecătorească și decizia tribunalului limitează un anumit paragraf, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.03.2015 sub dosar nr._, reclamantul I. T. A., în contradictoriu cu pârâta C. J. D. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR a formulat plângere împotriva hotărârii nr. 410/29.09.2014 emise de pârâtă.
In motivarea plângerii, reclamantul a arătat că, pârâta a luat act de decizia Tribunalului D. nr. 323/2014 în care a fost admis recursul reclamantului împotriva încheierii din 10 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ /a1.
Iar, decizia era una de explicitare dispozitiv după ce C. Judeteană în decursul a 9 ani a refuzat punerea în aplicare a acesteia invocând faptul că dispozitivul nu este unul clar, respectiv prin sentința civilă nr. 3352/12.04.2005 s-a dispus anularea Hotărârii Comisiei Județene nr. 331/2000 în ceea ce privește terenul reconstituit de pe urma autorului M. B. în suprafață totală de 57,79 ha și reconstituirea dreptului de proprietate a reclamantului în calitate de moștenitor alături de B. I.. Totodată, mai arată reclamantul că în hotărârea împotriva căreia a formulat plângere, se admite cererea, se ia act de sentință, dar nu se dispune cu privire la dispozitivul sentinței în totalitate, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate a reclamantului în calitate de moștenitor al autorului M. B. pentru întreaga suprafață, și că Hotărârea Comisiei Județene trebuia să aibă în vedere întreaga hotărâre și să dispună în consecință, C. a emis o hotărâre informă ce nu menționează acest lucru.
În drept au fost invocate dispozițiile art.27 alin.8 din HG 900/2005.
In dovedirea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și orice alt mijloc de probă se va dovedi util în soluționarea cauzei.
Reclamantul a depus la dosar în copie, Hotărârea nr. 410/29.09.2014, adresa nr. 2239/07.10.2014, sentința civilă nr. 3452/12.04.2005 sentința civilă nr._/29.10.2008, Decizia nr. 323/05.03.2014, împuternicire avocațială, interogatoriu.
În cauză, a fost administrată probă cu înscrisuri.
Examinând materialul probator administrat în cauză, în raport de dispozitiile legale aplicabile, instanta retine și constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3452/12.04.2005 a Judecătoriei C. din dosarul nr. 3812/2003, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul I. T. A. în contradictoriu cu pârâții B. I. și Comisiile locale și județene de aplicare a Legii nr. 18/1991, și s-a dispus anularea Hotărârii nr. 331/2000 în ceea ce privește terenul reconstituit de pe urma autorului B. M., și reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului alături de pârâtul B. I. asupra terenului în suprafață totală de 7,79 ha aflat pe raza localității Seaca de P., jud. D.; precum și modificarea titlului de proprietate nr. 1236/25.06.2003 în sensul înscrierii la rubrica moștenitori ai defunctului și proprietari ai terenului menționat și a reclamantului I. T. alături de pârâtul B. I..
Prin decizia civilă nr. 323/05.03.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ /a1, s-a lămurit înțelesul și întinderea dispozitivului sentinței civile nr. 3452/12.04.2005 a Judecătoriei C. și s-a dispus că, urmare a anulării hotărârii nr. 331/2000 a Comisiei Județene D. în ceeca ce privește terenul reconstituit de pe urma autorului B. M., și reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului alături de pârâtul B. I., atât asupra etrenului în suprafață de 7,79 ha pădure – Seaca de P., cât și asupra acordării despăgubirilor pentru suprafața de 39 ha arabil- Anexa 40, și a menținut restul dispozițiilor sentinței lămurite.
Urmare a acestei decizii de lămurire, pârâta C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR D. a emis Hotărârea nr. 410/29.09.2014 prin care s-a luat act de decizia nr. 323/05.03.2014 a Tribunalului D..
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat plângere în baza art. 27 alin. 8 din HG nr. 890/2005 privind regulamentul din 4 august 2005 privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, potrivit căruia, alin. 7: După analizare comisia județeană, prin hotărâre, va soluționa, contestațiile. va valida sau va invalida propunerile, în termen de 30 zile de la primire, și le va transmite prin delegat, în termen de 3 zile, comisiilor locale, care le vor afișa imediat la sediul consiliului local și vor comunica sub semnătură persoanelor care au formulat contestații hotărârea comisiei județene.(8)De la data comunicării sub semnătură persoanele nemulțumite pot face plângere împotriva hotărârii comisiei județene la judecătorie în termen de 30 de zile.
Analizând Hotărârea nr. 410/29.09.2014 atacată, se constată că aceasta nu cuprinde decât mențiuni cu privire la decizia de lămurire dispozitiv nr. 323/05.03.2014 a Tribunalului D. și nu face nicio referire cu privire la sentința civilă nr. 3452/12.04.2005 cea care a fost lămurită prin decizia tribunalului.
În aceste condiții, pentru a se evita crearea unor confuzii, se constată că plângerea reclamantului este întemeiată în sensul că pârâta C. Județeană trebuie să ia în considerare prin Hotărârea nr. 410/29.09.2014 și sentința civilă nr. 3452/12.04.2005 nu doar decizia de lămurire a acestei sentințe civile.
Pentru aceste considerente, cu respectarea HG nr. 890/2005 și a dispozițiilor art. 433-435 C.proc.civ., instanța va admite în parte plângerea formulată și va dispune completarea hotărârii nr. 410/29.09.2014 emisă de C. Județeană D. pentru stabilirea dreptului de proprietate cu sentința civilă nr. 3452/12.04.2005 pronunțată în dosarul nr. 3812/2003 al Judecătoriei C..
Va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de către reclamantul I. T. A., domiciliat în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ D. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE.
Dispune completarea hotărârii nr. 410/29.09.2014 emisă de C. Județeană D. pentru stabilirea dreptului de proprietate cu sentința civilă nr. 3452/12.04.2005 pronunțată în dosarul nr. 3812/2003 al Judecătoriei C.. Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică de la 23 Septembrie 2015.
Președinte, N. P. | ||
Grefier, I. C. |
red. PN/CI
Ex.4/05.09.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2015.... → |
|---|








