Contestaţie la executare. Sentința nr. 3734/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3734/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 44440/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3734/2015
Ședința publică de la 19 Martie 2015
Completul constituit din:
Președinte – F. D. - judecător
Grefier - R. M. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea T. D. N. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., chemata în garanție C. DE A. DE SĂNĂTATE D., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului au fost cosemnate prin încheierea de ședință din data de 12.03.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi când, in aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față:
La data de 26.08.2014, reclamanta T. D. N. a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea somației nr. 16/_ /_ și a titlului executoriu nr._ emis pe 29.07.2014 și desființarea actelor de executare.
În motivare arată că, la data de 13.08.2014 i-au fost comunicate Somația si Titlul executoriu mai sus menționate in care sunt evidențiate diverse sume de bani care ar reprezenta contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate pe diferite perioade de timp.
Menționează faptul ca anterior comunicării acestor doua documente nu a mai primit niciodată niciun act din care sa rezulte faptul ca ar avea aceste obligații de plata.
Nu i-a fost comunicata nicio decizie de impunere prin care sa-i fi fost comunicata vreo obligație de plata a contribuțiilor asigurărilor sociale de sănătate, așa cum ar fi trebuit sa se procedeze conform legii.
Niciunul din înscrisurile enumerate in cuprinsul titlului executoriu ca fiind documente prin care s-a evidențiat suma de plata nu a fost comunicat si astfel nu au putut fi contestate. Consideră că nu datorează majorări de întârziere calculate retroactiv deoarece potrivit art. 8 alin. 4 din Ordinul nr. 617/2007, acestea se calculează dupa expirarea termenului legal de plata de 60 zile de la data comunicării deciziei de impunere. Consideră că nu datorează nici debitul principal intrucat nu are calitatea de asigurat. Nu a încheiat niciun contract de asigurare cu casa de sănătate. Astfel, în primul rând, art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 stabilește condițiile pentru ca o persoană, cetățean român cu domiciliul în România, să devină asigurat: trebuie să facă dovada plății contribuției la fond, in condițiile prezentei legi", iar în continuare se menționează că „persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator"""".
Așadar, textul Legii nr. 95/2006 este foarte clar, stabilind că dobândirea calității de asigurat pentru un cetățean român cu domiciliul în România este plata care urmează a se face în baza unui "contract de asigurare". La baza raportului juridic de asigurare se află contractul. Calitatea de asigurat nu rezultă ope legis așa cum în mod greșit se susține de către unii autori.
Legiuitorul a înțeles să lege nașterea acestui raport juridic de încheierea unui contract de asigurare, căci altfel art. 211 nu ar avea nici un rost. Existența obligației de plată a acestei contribuțiile legis nu ar putea fi reținută decât în lipsa reglementării necesității încheierii unui contract de asigurare. Așadar, dacă Legea nr. 95/2006 ar fi conținut doar art. 208, fără a fi avut în conținutul său și art. 211 se putea susține caracterul ope legis. Evident că pentru cei ce au încheiat contract de asigurare plata este obligatorie și în acest sens trebuie interpretat art. 208 alin. 3.
De asemenea, această concluzie este susținută și de alte dispoziții din Legea nr. 95/2006 care nu fac referire la „obligația de plată a contribuției" ci la obligația de a se asigura în condițiile art. 211; în acest sens, spre exemplu art. 213 alin 4 prevede că persoanele ce nu sunt prevăzute la art. 213 alin. 1 și 3 (adică persoanele asigurate fără plată) „au obligația să se asigure în condițiile art. 217", adică să încheie contract.
Fără a deține informații complete asupra modului în care instanțele de judecată au dat dezlegare problemei supuse analizei, totuși menționează câteva soluții pronunțate în astfel de litigii, cu speranța că vor mai fi publicate și altele.
Spectrul soluțiilor pronunțate și în care s-au admis acțiunile promovate de avocați este larg, unele instanțe admițând necesitatea încheierii contractului de asigurare, altele, dimpotrivă, reținând doar lipsa obligației de plată a majorărilor și a penalităților, sens în care exempli gratia menționează:
Decizia civilă nr. 1411/R/2009 a Tribunalului Cluj, Secția mixtă contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale (dos. nr._ ) prin care s-a admis recursul declarat de contestator, a modificat sentința Judecătoriei Cluj-N. și a admis contestația la executare și a anulat titlul executoriu și a actelor de executare reținând în considerente că „între contestator și intimată nu există încheiat un contract de asigurare și că acesta nu a încheiat un astfel de contract nici cu o altă casă de asigurări de sănătate" și că „măsurile de executare silită se fac în baza unui titlu de creanță care devine titlu executoriu potrivit art. 141 C. pr. fiscală" și „chiar dacă contestatorul este obligat să își asigure sănătatea potrivit art. 259 alin. 4 din Legea nr. 95/2006 în prevederile acestei legi nu se specifică faptul că urmărirea silită ar putea fi executată fară existența unui titlu de creanță" și „care să fi devenit scadent pentru a fi executor".
Prin sentința nr. 621 din 30 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul M., Secția comercială și contencios administrativ (rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel C. prin decizia nr. 2684 din 22 noiembrie 2010 - dos nr._ ) s-a admis cererea în anulare a deciziei de impunere emisă de C. Județeană de A. de Sănătate M. reținând stabilirea „ contribuției calculate precum și a obligațiilor accesorii stabilite în sarcina reclamantei nu sunt rezultatul verificării bazelor de impunerea a existenței obligației de plată în raport cu perioada impusă", „fară să aibă la bază o cercetare și o verificare proprie privind existența obligației".
În alte soluții instanțele au apreciat că legalitatea obligației de plată nu poate fi pusă în discuție, însă cum omisiunea declarării veniturilor din activități independente nu este sancționată de lege implicit nu se poate reține obligația de plată a majorărilor și a penalităților de întârziere (decizia nr. 791 din 08.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel G., Secția contencios administrativ).
Într-o altă speță, Judecătoria Sector 6 București, Secția civilă prin sentința civilă nr. 2538 din 23 martie 2010. rămasă irevocabilă (Revista Română de Executare Silită nr. 2/2010, pag. 239-251) a admis o contestație la executare și a anulat somația de plată și actele de executare întocmite de intimată reținându-se, în contextul nedeclarării contribuției către fond de către contestatoare, că intimata C.A.S. a Municipiului București a declanșat executarea silită împotriva contestatoarei în condițiile lipsei cu desăvârșire a titlului executoriu și a emiterii unui titlu de creanță ulterior începerii executării silite și promovării contestației.
(4) Diferențele rămase de achitat, calculate în raport cu decizia de impunere anuală, se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează și nu se datorează majorări de întârziere.
Potrivit dispoz .art. 8 alin. 4 din Ordinul nr. 617/2007 termenul de plată este de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, nu a fost respectat și în cauză nu i-a fost comunicată nicio decizie de impunere anterior emiterii titlului de executare și a somației.
Își întemeiază contestația pe dispozițiile art. 172, 173 din OG 92/2003 din Codul de pr. fiscală, Ordinul 617/2007.
La data de 17.10.2014, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului D..
A invocat art. 711 alin. 1 C.proc.civ., art. 172 alin. 1 și 3 din O G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, art. 172 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, care stipulează că: „Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.”
Potrivit art. 713 alin. 1 C.proc.civ. contestația la executare se introduce la judecătoria în circumscripția căreia se (va) face executarea.
Executarea silită împotriva doamnei T. D. N. se efectuează și se va efectua de către autoritatea fiscală în mun. C., jud. D., unde are domiciliul sus-numita și se găsesc bunurile urmăribile.
Concluzionând, în raport de cele invocate mai sus, consideră că Judecătoria C. este instanța de judecată competentă să soluționeze contestația !a executare prin care se solicită anularea somației nr._/29.07.2014 și a titlului executoriu nr._/29.07.2014 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Pubice D..
Pe fondul cauzei susține că prin decizia de impunere din oficiu nr._/23.12.2013 privind stabilirea obligațiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate ca urmare a nedepunerii declarației de către contribuabilul persoană fizică a fost stabilită în sarcina doamnei T. D. N. suma de 3892 lei reprezentând contribuția de asigurări de sănătate.
Potrivit art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, decizia de impunere din oficiu nr._/23.12.2013 privind stabilirea obligațiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate ca urmare a nedepunerii declarației de către contribuabilul persoană fizică constituie titlu de creanță.
În condițiile neachitării datoriei fiscale, conform prevederilor legale Serviciul Executare Silită Persoane Fizice din cadrul Admininistrației Județene a Finanțelor Publice C. a declanșat procedura de executare silită pentru sumele datorate de către contestatoare.
În conformitate cu art. 145 din O G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. a emis somația nr._/29.07.2014 la care a fost atașat Titlul executoriu nr._/29.07.2014, acte ce au fost primite la data de 12.08.2014.
Somația nr._/29.07.2014 a fost emisă în baza art. 145 din actul normativ mai sus indicat care statuează că: „Executarea silită începe prin comunicarea somației”, fiind întocmită în conformitate cu prevederile O.M.F.P. nr. 1107/2012 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative și procedurale.
Titlul executoriu nr._/29.07.2014 a fost emis în temeiul art. 141 alin. 1 și alin. 11 din O G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că: „Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul ... . În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. ... niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlul de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.”"
Referitor la susținerea contestatoarei cu privire la faptul că: „ nu mi-a fost comunicată nicio decizie de impunere prin care să-mi fi fost comunicată vreo obligație de plată a contribuțiilor sociale de sănătate” susține că nu corespunde realității având în vedere faptul că decizia de impunere din oficiu nr._/23.12.2013 privind stabilirea obligațiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate ca urmarea nedepunerii declarației de către contribuabilul persoană fizică a fost comunicată contestatoarei în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările ulterioare ( procesul-verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare a deciziilor de impunere din oficiu înregistrat sub nr. 6629/30.06.2014).
Solicită ca instanța de judecată să observe că, în fapt, T. D. N. nu invocă pe calea contestației la executare cu care a investit Tribunalul D. neregularități comise cu prilejul urmăririi silite efectuate de autoritatea fiscală.
Având în vedere cele invocate mai sus, consideră că T. D. N. nu a arătat și nici nu a probat în vreun fel în ce măsură este prejudiciată („vătămată”) prin actele enumerate în prezenta întâmpinare.
Or, legiuitorul reglementând procedura contestației la executare impune obligația ca partea interesată să dovedească vătămarea produsă prin actele emise, actele să fie întocmite cu nerespectarea prevederilor legale iar în speța dedusă judecății nu s-a probat existenta acestei vătămări si/sau încălcarea textelor de lege incidente.
În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept invocate mai sus solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare formulată de T. D. N. cu consecința menținerii actelor de executare emise ca fiind corect și legal întocmite.
Anexează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, în dublu exemplar următoarele: decizia de impunere din oficiu nr._/23.12.2013 privind stabilirea obligațiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate ca urmarea nedepunerii declarației de către contribuabilul persoană fizică, confirmarea de primire returnată; proces-verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare a deciziilor de impunere din oficiu nr. 6629/30.01.2014; somația nr._/29.07.2014, titlul executoriu nr._/29.07.2014 și confirmarea de primire; situația analitică debite plăti solduri.
Pronunțându-se cu prioritate asupra excepției invocate, în temeiul art. 159 ind. 1 Cod de procedură civilă, instanța o consideră întemeiată, urmând a o admite, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea formulată, chiar dacă în mod defectuos redactată, reclamanta solicită, de fapt, anularea somației nr. 16/_ /_ și a titlului executoriu nr._ emis pe 29.07.2014, emise de pârâtă, pentru suma totală de 3865 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate pe diferite perioade de timp.
Din cuprinsul cererii, rezultă că se invocă neregularități în procedura de executare silită, cerere ce are ca temei juridic disp. art. 711-714 Cod de procedură civilă.
Pentru a stabili competența în speță, instanța trebuie să analizeze dacă titlul executoriu emis de organul de executare competent, potrivit Codului de procedură fiscală, este un act de executare sau este un act administrativ fiscal, în sensul prevederilor art. 41 din acest cod.
Din prevederile art. 141 alin. 2 din OG 92/2003, rezultă că titlul executoriu este un titlu de creanță, a cărui creanță a devenit scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. De asemenea, din prevederile art. 205 din OG 92/2003, conform cărora, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, rezultă că titlul de creanță este, la rândul său, un act administrativ fiscal.
Astfel, rezultă că un act administrativ fiscal, a cărui creanță fiscală a ajuns scadentă, dobândește statutul unui titlu executoriu, având un regim juridic distinct de cel al actului administrativ fiscal.
În consecință, actul administrativ fiscal și titlul executoriu sunt două acte juridice distincte și cu regimuri juridice diferite.
Este adevărat că titlul de creanță și somația, precum și orice alt act administrativ fiscal, pot fi contestate la organul fiscal competent, potrivit regulilor de la art. 141 și urm. din Codul de procedură fiscală dar această procedură nu este aplicabilă și în ceea ce privește contestarea executării titlurilor executorii.
Astfel, potrivit art. 172 alin. 3 din OG 92/2003, contestația la executare silită poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Or, în în speță, nu există o altă procedură de contestare a executării, iar prevederile art. 205 și urm. din OG 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, reglementează procedura recursului administrativ împotriva actelor administrative fiscale în înțelesul dat de art. 41 din același cod.
Prin urmare, contestarea actelor executorii în prezenta cauză, constituie o veritabilă contestație la executare.
Contestația la executare este reglementată de dispozițiile art. 711 al 1 cod procedură civilă, potrivit căruia se poate face contestație împotriva executării silite, … precum și împotriva oricărui act de executare, care, fiind acte juridice de executare, contestarea executării lor atrage, potrivit art. 172 alin. 4 din OG 92/2003, competența judecătoriei, ca instanță de executare.
Art. 713 alin. 1 Cod procedură civilă stabilește instanța competentă pentru soluționarea contestației la executare, aceasta fiind instanța de executare, respectiv judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în cauza de față Judecătoria C..
În consecință, tribunalul admițând excepția necompetenței materiale a Tribunalului D. – Secția C. administrativ și fiscal, în ce privește soluționarea cauzei având ca obiect contestație la executare, prin s.c. nr. 3496/05.12.2014 a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei C..
La Judecătoria C. contestația a fost înregistrată sub nr._ .
La data de 02.02.2015 intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. a formulat cerere de chemare în garanție a Casei de A. de Sănătate D. pentru ca în cazul în care se va admite contestația la executare formulată de contestatoarea T. D. N., să se dispună prin aceeași hotărâre ca C.A.S. D. să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces, pentru următoarele motive de fapt și de drept:
Conform art. V alin. 1 și 4 din OUG nr. 125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal "Începând cu data de 01.07.2012, competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX al Codului Fiscal revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală".
Începând cu data de 01 iulie 2012, casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agențiile Naționale de Administrare Fiscală, în vederea colectării, creanțele reprezentând contribuții sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la capitolul II și III din titlul IX al Codului Fiscal, stabilite și neachitate până la data de 30 iunie 2012.
Predarea – preluarea se face pe baza protocolului de predare – primire și a următoarelor documente: înscrisuri în care sunt individualizate creanțele datorate și neachitate până la data predării – preluării și care reprezintă titluri executorii; situația soldurilor contribuțiilor stabilite până la data de 30 iunie 2012 și neîncasate până la aceeași dată; o copie a titlurilor în care sunt individualizate plățile anticipate stabilite pentru anul 2012; orice alte informații disponibile, necesare urmăririi și verificării sumelor datorate.
Consideră că A.J.F.P. D. nu se face vinovată de emiterea actelor de executare silită emise în baza documentelor transmise de către C.A.S. D. întrucât debitele contestate sunt generate de modul de calcul deja stabilit.
În conformitate cu prevederile din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu completările și modificările ulterioare, Serviciul de Colectare și Executare Silită Persoane Fizice din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice D. și cu dispozițiile art. 23 alin. 5 din HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală a demarat procedura de colectare a sumelor restante prin constituirea dosarului de executare.
Având în vedere cele menționate, consideră că sunt îndeplinite cerințele art. 59, art. 60 și art. 435 C.P.CIV. în scopul asigurării opozabilității hotărârii judecătorești pronunțate față de C.A.S. D. deoarece A.J.F. D. a respectat întocmai dispozițiile legale și solicită ca CAS D., în cazul în care se va admite contestația, să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
În conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 C.P.CIV., a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 05.02.2015 contestatoarea a formulat precizare la acțiune, solicitând anularea Deciziei de impunere nr._/23.12.2013 emisă de CAS D. pentru suma de 3892 lei și anularea titlului executoriu nr._ emis pe 29.07.2014 de A.J.F.P. C. precum și a somației nr. 16/_ /1630_.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 172 alin. 3 din OG nr. 92/2003, contestația la executare poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În speță, nu există o altă procedură de contestare a executării, iar prevederile art. 105 și următoarele din OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală reglementează procedura recursului administrativ împotriva actelor administrative fiscale în înțelesul dat de art. 41 din același cod.
Prin urmare, contestarea actelor executorii în prezenta cauză reprezintă o veritabilă contestație la executare.
Contestația la executare este reglementată de dispozițiile art. 711 alin. 1 C.P.CIV., potrivit căruia se poate face contestație împotriva executării silite … precum și împotriva oricărui act de executare care fiind acte juridice de executare, contestarea executării lor atrage potrivit dispozițiilor art. 172 alin. 4 din OG nr. 92/2003 competența judecătoriei.
Potrivit Legii nr. 95/2006 dobândirea calității de asigurat pentru un cetățean român cu domiciliul în România este plata care urmează a se face în baza unui contract de asigurări.
La baza raportului juridic de asigurare se află contractul. Calitatea de asigurat nu rezultă ope legis așa cum în mod greșit se susține de către unii autori.
Legiuitorul a înțeles să lege nașterea acestui raport juridic de încheierea unui contract de asigurare căci altfel art. 211 nu ar mai avea nici un rost.
Existența obligației de plată a acestei contribuții legis nu ar putea fi reținută decât în lipsa reglementării necesității încheierii unui contract de asigurare.
De asemenea, prin sentința civilă nr. 835/08.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosar nr._, irevocabilă prin decizia nr. 6192/17.09.2013 pronunțată de ICCJ, au fost anulate în parte dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 în privința posibilităților organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.
Conform art. 44 alin. 1 din Codul de procedură fiscală actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat.
Contestatoarea susține că nu a primit în acest sens nici o notificare de la C.A.S. D. prin care să fi fost înștiințată că trebuie să plătească vreo sumă de bani de către C.A.S. D..
Față de cele menționate, apreciază că actele de executare silită întocmite de intimata A.J.F.P. D. sunt lovite de nulitate absolută, fiind emise în baza unui act care nu producea efecte juridice, motiv pentru care solicită admiterea contestației la executare și anularea actelor de executare.
Prin răspunsul la precizarea de acțiune, intimata A.J.F.P. D., în ceea ce privește anularea deciziei nr. 38.145/23.12.2013 privind stabilirea obligațiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate ca urmare a nedepunerii declarației de către contribuabilul persoană fizică, a pus în discuție excepția inadmisibilității.
Invederează că, pentru contestarea deciziei nr._/23.12.2013 contestatoarea avea la dispoziție o procedură prealabilă, reglementată de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată cu modificările și completările ulterioare și una în fața instanței de contencios administrativ și fiscal.
Ulterior parcurgerii procedurii prealabile, decizia poate fi atacată în instanță de contencios administrativ și fiscal competentă.
În ceea ce privește instanța judecătorească competentă, art. 10 din Legea nr. 554/2004 stabilește că, competența aparține tribunalelor administrativ-fiscale, respectiv secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel în funcție de instituția sau autoritate de la care emană actul atacat și în funcție de cuantumul sumei stabilite prin acesta; competența aparținând tribunalului conform art. 95 pct. 1 sau curții de apel potrivit art. 6 pct. 1 N.C.P.CIV.
În ceea ce privește competența teritorială, noua lege a contenciosului administrativ lasă la atitudinea reclamantului dreptul de a sesiza instanța de la domiciliul său ori pe cea de la domiciliul pârâtului.
La data de 24.02.2015 C.A.S. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție învederând că potrivit alin. 10, art. V din OUG 125/2011 pentru litigiile având ca obiect contestație la executare silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asiguratorii (…) aferente creanțelor prevăzute la alin. 4 Agenția Națională de Administrare Fiscală se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora începând cu data de 01 iulie 2012 în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Astfel, atât timp cât există o prevedere legislativă expresă cu privire la aceste litigii în care ANAF se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări de sănătate consideră că sub nici o formă nu se poate vorbi despre îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 72 – 74 din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă și despre o eventuală chemare în garanție a C.A.S. D..
Având în vedere cele menționate, solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 și următoarele din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 411 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin decizia de impunere din oficiu nr._/23.12.2013 privind stabilirea obligațiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate ca urmare a nedepunerii declarației de către contribuabilul persoană fizică a fost stabilită în sarcina contestatoarei suma de 3892 lei reprezentând contribuția de asigurări de sănătate.
Potrivit art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, decizia de impunere din oficiu nr._/23.12.2013 privind stabilirea obligațiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate ca urmare a nedepunerii declarației de către contribuabilul persoană fizică constituie titlu de creanță.
Susținerea contestatoarei cu privire la faptul că nu i-a fost comunicată nicio decizie de impunere prin care să-i fi fost comunicată vreo obligație de plată a contribuțiilor sociale de sănătate, se constată că nu este întemeiată.
Conform înscrisurilor depuse la dosar se constată că decizia de impunere din oficiu nr._/23.12.2013 privind stabilirea obligațiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate ca urmarea nedepunerii declarației de către contribuabilul persoană fizică a fost comunicată contestatoarei, o dovadă de comunicare fiind la fila 24 din dosar dar a fost comunicată și în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările ulterioare ( procesul-verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare a deciziilor de impunere din oficiu înregistrat sub nr. 6629/30.06.2014, fila 25.
În conformitate cu art. 145 din O G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. a emis somația nr._/29.07.2014 și Titlul executoriu nr._/29.07.2014, acte ce au fost primite la data de 12.08.2014.
Somația nr._/29.07.2014 a fost emisă în baza art. 145 din actul normativ mai sus indicat care statuează că: „Executarea silită începe prin comunicarea somației”, fiind întocmită în conformitate cu prevederile O.M.F.P. nr. 1107/2012 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative și procedurale.
Titlul executoriu nr._/29.07.2014 a fost emis în temeiul art. 141 alin. 1 și alin. 11 din O G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că: „Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul ... . În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. ... niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlul de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii".
În ceea ce privește anularea deciziei nr. 38.145/23.12.2013 privind stabilirea obligațiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate ca urmare a nedepunerii declarației de către contribuabilul persoană fizică, se reține că, pentru contestarea acesteia, contestatoarea avea la dispoziție o procedură prealabilă, reglementată de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată cu modificările și completările ulterioare și una în fața instanței de contencios administrativ și fiscal.
Ulterior parcurgerii procedurii prealabile, decizia poate fi atacată în instanță de contencios administrativ și fiscal competentă.
În ceea ce privește instanța judecătorească competentă, art. 10 din Legea nr. 554/2004 stabilește că, competența aparține tribunalelor administrativ-fiscale, respectiv secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel în funcție de instituția sau autoritate de la care emană actul atacat și în funcție de cuantumul sumei stabilite prin acesta; competența aparținând tribunalului conform art. 95 pct. 1 sau curții de apel potrivit art. 6 pct. 1 N.C.P.CIV.
În consecință este inadmisibil discutarea capătului de cerere privind decizia nr. 38.145/23.12.2013 privind stabilirea obligațiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate ca urmare a nedepunerii declarației de către contribuabilul persoană fizică în procedura contestației la executare.
Contestația la executare este reglementată de dispozițiile art. 711 alin. 1 C.P.CIV., potrivit căruia se poate face contestație împotriva executării silite înseși, a încheierilor date de executorul judecătoresc precum și împotriva oricărui act de executare de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Se constată că contestatoarea nu invocă pe calea contestației la executare cu care a investit instanța neregularități comise cu prilejul urmăririi silite efectuate de autoritatea fiscală, nici nu a probat în vreun fel în ce măsură este prejudiciată sau vătămată prin actele de executare contestate.
Procedura contestației la executare impune obligația ca partea interesată să dovedească vătămarea produsă prin actele emise, actele să fie întocmite cu nerespectarea prevederilor legale iar în speța dedusă judecății nu s-a probat existenta acestei vătămări sau încălcarea textelor de lege incidente.
Față de considerentele expuse și de textele de lege menționate instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare precizată cu consecința menținerii actelor de executare emise ca fiind corect și legal întocmite.
Întrucât cererea principală se respinge, înseamnă că intimata nu a pierdut procesul, așa încât cererea prin care aceasta a chemat în garanție Casa de Asigurări de Sănătate D. va fi respinsă ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare precizată, formulată de contestatoarea T. D. N., domiciliată în C., ., .. 1, . în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., .. 2, județul D. și chemata în garanție C. DE A. DE SĂNĂTATE D., cu sediul în C., ., nr. 8, județul D..
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D..
Cu apel în 10 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 martie 2015.
Președinte, Grefier,
F. D. R.-M. B.
Red. F.D.
Tehnored. R.M.B.
5 exe. R.B. 20 Aprilie 2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3348/2015. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 3861/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
