Contestaţie la executare. Sentința nr. 5345/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5345/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 17555/215/2014
Acesta este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ -contestație la executare-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5345
Ședința publică din data de 23.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – ELENA ZORILĂ
GREFIER – C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul C. L. MALU M. în contradictoriu cu intimații D. M. și B. M. & ASOCIAȚII, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului au fost consemnate prin încheierea de ședința din data de 09.04.2015 care face parte integranta din prezenta hotărâre când, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi când, in aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
La data de 07.05.2014 contestatorul C. L. Malu M. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata D. M., împotriva cererii de executare silită formulată de intimată, domiciliată în C., jud. D., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/05.09.2001 pronunțată de Judecătoria C. în dos.nr. 5973/2001 și împotriva somației din 23.04.2012 emise de B. M. & Asociații prin executor judecătoresc Budără A., în cadrul dosarului de executare nr. 191/D/2014, solicitând anularea formelor de executare efectuate în dos.de executare aflat pe rolul B. M. & Asociații; anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 1670/13.02.2014 a Judecătoriei C. în dos.nr._, date ca urmare a cererii formulate de B. M. & Asociații pentru intimata D. M.; anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 191/D/2014 din 23.04.2014 emisă de B. M. și Asociații.
În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat că în fapt sentința nr._/05.09.2001 ce constituie titlu executoriu în baza căreia a fost formulată cererea de executare silită de către intimată, a rămas definitivă la 05.05.2001 prin nerecurare.Sentința nu a fost atacată, ci a fost doar o îndreptare materială prin încheierea din 18.03.2002 a Judecătoriei C..
Contestatorul a invocat excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită, întrucât de la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la momentul formulării cererii de executare silită și a încuviințării executării prin încheierea nr. 1670/13.02.2014 a Judecătoriei C., au trecut mai mult de 10 ani.
Prin rămânerea în pasivitate pe o perioadă de timp atât de lungă, intimata și-a pierdut dreptul de a pune în executare hotărârea judecătorească invocată în speță, aceasta nemaiavând putere executorie, conform disp. art. 706 C.P.CIV.
Pe fondul cauzei, contestatorul a arătat că se află în imposibilitate de a reconstitui dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 1,36 ha, întrucât pe raza comunei Malu M. nu există teren disponibil din moment ce Asociația Domeniilor Statului nu le-a restituit terenurile în acest sens.
Pe cale de consecință, contestatorul a solicitat admiterea contestației așa cum a fost formulată și anularea tuturor formelor de executare precum și a încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită.
În drept, a invocat dispozițiile art. 705 – 706, art. 711 – 716 și art. 719 C.P.CIV.
În susținerea cererii, contestatorul a depus copii înscrisuri, respectiv somație emisă la data de 23.04.2014, în dosarul de executare nr. 191/D/2014, încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 191/D/2014, Încheierea nr. 1670 din data de 13.02.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, Sentința civilă nr._ din data de 05.09.2001 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 5973/2001.
În ceea ce îi privește pe intimați, aceștia, deși legal citați nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare și nici nu s-au prezentat pentru a formula apărări.
La solicitarea instanței, s-a înaintat de către B. M. & Asociații dosarul de executare nr. 191/D/2014 în copie conformă cu originalul.
La termenul de judecată din data de 09.04.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. M. & ASOCIAȚII.
Analizând înscrisurile din dosar, se reține că prin sentința civilă nr._/05.09.2001 și încheierea din data de 18.03.2002 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr. 5973/2001 a fost admisă plângerea formulată de D. M. în contradictoriu cu Consiliu L. Malu M.-Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr.18/1991 și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate petentei pentru suprafața de 1,36 ha teren arabil.
Sentința a rămas irevocabilă prin neformularea căii de atac a recursului, la data de 13.10.2006.
Pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/05.09.2001 pronunțată de Judecătoria C., s-a format la cererea creditoarei D. M. înregistrată la data de 06.02.2014 dosarul de executare nr. 191/D/2014 al B. M. & Asociații, fiind emisă încheierea din 06.02.2014 de înregistrare a cererii și formare a dosarului de executare.
Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria C. prin încheierea nr. 1670/13.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ .
Asupra contestației ce face obiectul prezentei cauze, instanța apreciază întemeiată susținerea contestatorului sub aspectul intervenirii prescripției dreptului de a obține executarea silită.
Trebuie menționat în primul rând că prezenta contestație se soluționează în temeiul dispozițiilor N.C.P.C., în vigoare de la data formulării cererii de executare silită de către creditoare, conform art. 622 alin. 2 teza finală și art. 25 N.C.p.c.
Cu toate acestea, fiind vorba de un titlu executoriu reprezentat de o sentință civilă pronunțată într-un litigiu soluționat în procedura reglementată de C.P.C. din 1865, data rămânerii sale definitive sau irevocabile, precum și termenul de prescripție se analizează în funcție de legea procesuală sub care a început procesul în care s-a pronunțat această sentință civilă, respectiv legea procesuală în vigoare la data începerii cursului prescripției.
Astfel, raportat la dispozițiile din C.P.C. din 1865, instanța reține că sentința civilă nr._/05.09.2001 pronunțată de Judecătoria C. a devenit irevocabilă la data de 13.10.2006, conform mențiunilor cuprinse în aceasta, iar de la această dată se naște dreptul creditoarei D. M. de a cere executarea silită.
Potrivit art.405 alin.1 C.p.c., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.În cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani.
Prin urmare, la data de 14.02.2014 când creditoarea a înregistrat la B. M. & Asociații cererea sa privind executare silită a titlului executoriu reprezentat de nr._/05.09.2001 pronunțată de Judecătoria C., dreptul său de a cere executarea silită se prescrisese.
Art. 376 al. 1 si art. 377 C. pr. civ stabilesc hotărârile ce pot fi puse in executare silita. Astfel, conform art. 376 al. 1 C. p. c. “se investesc cu formula executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate, precum si orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea sa devina executorii, in cazurile anume prevăzute de lege”, iar art. 377 din Codul de procedura civila prevede: “(1) Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile date in prima instanța, potrivit legii, fără drept de apel; 2. hotărârile date in prima instanța care nu au fost atacate cu apel sau, chiar atacate cu apel, daca judecata acestuia s-a perimat ori cererea de apel a fost respinsa sau anulata; 3. hotărârile date in apel; 4. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu apel; (2) Sunt hotărâri irevocabile: 1. hotărârile date in prima instanță, fără drept de apel, nerecurate; 2. hotărârile date in prima instanța, care nu au fost atacate cu apel; 3. hotărârile date in apel, nerecurate; 4. hotărârile date in recurs chiar daca prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 5. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs”.
Din cuprinsul art. 376 C. pr. civ. rezultă că pot fi puse în executare silită (după ce au fost învestite cu formula executorie) atât hotărârile care au rămas definitive, cât si hotărârile care au devenit irevocabile. Prin prisma unei interpretări gramaticale a acestui text, se poate lesne observa ca legiuitorul nu a impus necesitatea ca hotărârea ce urmează sa fie investita cu formula executorie sa fie atât definitiva, cât si irevocabilă, fiind suficient ca hotărârea judecătorească să se încadreze într-una dintre aceste doua situații. Rezulta deci ca si o hotărâre definitivă poate fi pusă in executare silită, nefiind obligatoriu ca aceasta sa fi devenit irevocabila.
În plus, oricare dintre hotărârile prevăzute de art. 376 C. pr. civ. ca putând fi învestite cu formula executorie este susceptibila de a fi desființată după ce a rămas definitivă sau a devenit irevocabilă (prin exercitarea unei cai extraordinare de atac). Cu toate acestea, potrivit Codului de procedura civila, ele pot fi puse în executare silita, actul normativ menționat necondiționând începerea executării silite de imposibilitatea desființării hotărârii judecătorești care urmează a fi pusă in executare silita.
Prin urmare, pasivitatea creditoarei este sancționată prin pierderea dreptului de a cere executarea silita, având în vedere că, deși a avut câștig de cauza prin hotărârea definitiva, aceasta nu a manifestat suficientă diligență pentru a pune în executare acea hotărâre.
Față de toate aceste considerente, apreciind nelegalitatea începerii executării silite, instanța va admite contestația la executare și va anula toate actele de executare silită emise în dosarul de executare nr. 191/D/2014 al B. M. & Asociații.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul C. L. Malu Marea, cu sediul în .. D. în contradictoriu cu intimata D. M., cu domiciliul în C., ., nr. 3, jud. D..
Anulează toate actele de executare silită emise în dosarul de executare nr. 191/D/2014 al B. M. & Asociații.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 23.04.2015.
Președinte, Grefier,
E. Z. C. C.
Red..E.Z.
TehnC.C.
4 exe/08.06.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5341/2015. Judecătoria CRAIOVA | Fond funciar. Sentința nr. 4477/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|








