Evacuare. Sentința nr. 7441/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7441/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 7441/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.7441/2015
Ședința publică de la 03.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. D. M.
Grefier J. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantele M. C. PRIN PRIMAR și C. L. M. C.
și pe pârâții B. G., B. C. și B. R., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: prin încheierea de ședință din data de 25.09.2013, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 155 indice 1 alin.1 Cod procedură civilă.
Instanța constatând că la apelul nominal nu au răspuns părțile, în temeiul art. 104, al. 13 din Regulamentul de ordine interioara a instanțelor judecătorești, lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat L. M. pentru pârâți.
Instanța pune în discuție excepția perimării cererii.
Avocat L. M. pentru pârâți solicită admiterea excepției.
Instanța, în vederea constatării îndeplinirii condițiilor perimării, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
La data de 14.02.2013, reclamantele M. Craova prin Primar și C. L. al Municipiului C. au formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții B. G., B. C. și B. R. solicitând evacuarea pârâților, plata contravalorii chiriei restante până la data de 21.12.2011 în cuantum de_,17 lei precum și majorări de întârziere; pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul cu destinația de locuință.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 25.09.2013, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 1551 C.p.civ. întrucât reclamantele nu au precizat modul de calcul și nu au indicat perioada pentru care solicită obligarea pârâților la plata chiriei restante.
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol la cererea reclamantelor.
Potrivit art. 248 C.p.civ.”orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an.”
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.
Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Pentru aceste considerente se va constata perimată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea formulată de reclamantele M. C. prin Primar și C. L. al Municipiului C. cu sediul în C., . nr. 7, jud.D., în contradictoriu cu pârâții B. G., B. C. și B. R. toti cu domiciliul în C., ., ., ..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. D. M. J. A.
Red.M.D.M
Teh.A.J.
05.06.2015/2EX
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9068/2015. Judecătoria... | Partaj judiciar. Sentința nr. 8247/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|