Fond funciar. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 13526/2015

Dosar nr._ - Fond funciar-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la data de 05 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. V.

Grefier: D. C. P.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanții C. M. D., D. M., B. N., reclamant B. A. A., D. E. în contradictoriu cu pârâtele C. L. PODARI DE APLICARE A LEGII 18//1991, C. J. D. DE APLICARE A LEGII NR 18/1991 și intervenienții P. V., D. D. M. E. și D. V., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. T. pentru reclamanți, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța verificându-și din oficiu competenta potrivit art. 131 NCPC constată că în temeiul art 53 alin.2 rap la art. 64 alin 1 din Lg 18/1991 ca este competenta general, material si teritorial cu soluționarea prezentei cauze.

In raport de dispozițiile art. 238 NCPC estimează durata procesului la 3 luni.

Nemaifiind cereri sau excepții preliminare de discutat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.

Avocat C. T. pentru reclamanți solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar și proba cu expertiză de specialitate.

Avocat C. T. pentru reclamanți și reclamanta B. A. A. învederează faptul că precizează acțiunea în sensul că solicită rectificarea titlului de proprietate nr. 1676/1994 numai în privința amplasamentului terenului din T 80, P 2 în T 8, P 2 și nu înscrierea terenului ca fiind pe raza comunei Ț..

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.

Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat C. T. pentru reclamanți, având cuvântul solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberînd asupra cauzei de fond funciar de față constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.05.2015, reclamantii C. M. D.,D. M.,B. N.,B. A. A.,D. E., în contradictoriu cu pîrîtele C. Locală de fond funciar a comunei Podari si C. Judeteană D. si intervenientii fortati P. V.,D. D. M. E.,D. V.,au solicitat ca prin hotărîrea ce se va pronunta să se constate nulitatea absolută partială a TDP nr. 1676-_ din 05.10.1994 emis pe numele reclamantilor si intervenientilor ,arătînd în motivara cererii că acest titlu contine mentiuni eronate înscrise privind amplasamentul în .,validat si restituit în suprafată de 9 ha si 5000mp,solicitind rectificarea acestuia si eliberarea unui nou t.d.p care sa contina mentiuni corecte conform realitatii,respectiv in loc de amplasamentul din T.8,P.2-eronat inscris sa se inscrie amplsamentul corect din T.80,P.2 de pe raza comunei Podari.În drept au fost invocate disp.art.III din Lg.nr.169/1997 si art.52 dinLg.nr.18/1991 cu modificările ulterioare iar in dovedire s-a solicitat incuviintarea administrarii probei cu inscrisurile depuse in copii certificate dupa:TDP nr.1676-_ din 05.10.1994,proces-verbal de punere in posesie,sentinta civila nr._ din 13 dec.1996 a Judecatoriei C. din dosar nr.4872/1995,certificat de mostenitor nr.37 din 28.05.2004,certificat de mostenitor nr.161 din 05.oct.2007.

In faza prealabila judecatii,la datele de 26.06.2015si 06.07.2015,intervenientii fortati D. V. si D. D. M. E. au depus intimpinare prin care au aratat ca sunt de acord cu cererea formulata de reclamanti solicitind admiterea acesteia,f.19-34.

De asemenea,la data de 03.07.2015,pirita C. L. Podari a depus intimpinare prin care arata ca nu se opune cererii formulata de reclamanti intrucit amplasamentul corect al terenului extravilan validat reclamantilor si inscris in TDP nr.1676/1994 este in T.80,P.2 si nu in T.8,P.2 cum eronat a fost inscris,solicitind admiterea actiunii,in dovedire depunind in copie xerox procesul-verbal de punere in posesie ,premergator emiterii TDP contestat,35-36.

În dovedire,la propunearea partilor s-a încuviintat si administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei,aratate mai sus.

Analizînd continutul înscrisurilor arătate mai sus ,aflate la dosarul cauzei,rezultă,ca situatie de fapt, că prin TDP.nr.1676-_ din 05.10.1994 emis pe numele reclamantilor si intervenientilor,s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafetei de teren de 9 ha si 5000 mp.pe raza comunei Podari,jud.D. iar la redactarea acestuia s-a înscris în mod eronat că amplasamentul terenului validat,categoria extravilan - arabil este situat în T.8,P.2 intrucit acest teren se află în T.80,P.2 conform mentiunilor inscrise in procesul-verbal de punere in posesie premergator emiterii TDP,astfel că actiunea este întemeiată ,urmînd a fi admisă asa cum a fost precizata de reclamanti personal si prin aparator ales, in sedinta de la termenul de judecata din 05.11.2015.Se va constata nulitatea absolută partială TDP precizat si se va dispune rectificarea mentiunilor eronate arătate mai sus cu obligarea pîrîtelor să emită si să elibereze titularilor un nou TDP care să contină mentiunile corecte, astfel ca suprafata validată să rămînă neschimbată.

În drept ,au fost observate disp.art.III din Lg.nr.169/1997,art.52 din Lg.nr.18/1991,modificată.

Se va lua act ca reclamantii,prin aparator ales, nu au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea privind pe reclamanții C. M. D., cu domiciliul în C., .. 21, ., județul D., D. M., cu domiciliul în C., ., .. 1, apt. 3, județul D., B. N., cu domiciliul în C., .. 2 A, județul D., B. A. A., cu domiciliul în C., .. 2, județul D., D. E., cu domiciliul în sector 1 București, . A în contradictoriu cu pârâtele C. L. PODARI DE APLICARE A LEGII 18//1991, C. J. D. DE APLICARE A LEGII NR 18/1991 și intervenienții P. V., cu domiciliul la numita D. D. M. E din sector 3 București, .- 119, ., ., județul Ilfov, D. D. M. E., cu domiciliul în sector 3 București, .-119, ., ., județul Ilfov și D. V., cu domiciliul în C., cartier Rovine, .. 3, apt. 12, județul D.

Constată nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 1676-_ din 05.10.1994 eliberat pe numele reclamanților sub aspectul mențiunilor eronat înscrise cu privire la amplasamentul suprafeței de teren validat și restituit în suprafață de 9,50 ha, categoria arabil extravilan în sensul că acesta se află situat în ., P 2 și nu în T 8, P 2 cum în mod eronat s-a înscris.

Obligă pârâtele Comisiile de fond funciar, în limitele atribuțiilor, să elibereze reclamanților un nou titlu de proprietate care să conțină mențiunile corecte arătate mai sus și în conformitate cu procesul verbal de punere în posesie premergător titlului de proprietate, întocmit la 03.08.1994 la cererea cu nr. 4 din 11.03.1991.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 05 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. V. C. D. P.

Red. jud. MV/Tehn.. gref.CDP.

12 ex./16.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria CRAIOVA