Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 13073/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 28.10 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE NICOLETA POPESCU
Grefier G. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de creditoarea C. P. GULF LTD prin mandatar . C. SRL, în contradictoriu cu debitorul T. G. și terțul poprit ., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus cererea de renunțare la data de 27.07.2015, după care,
In temeiul art. 131 pct.1 cu trimitere la art. 94 pct. 3 C.pr.civ., instanța apreciază că este competentă general, teritorial și material să soluționeze cererea.
În baza dispozițiilor art. 237 C.proc.civ., declară deschisă cercetarea judecătorească.
Instanța pune în discuție cererea de renunțare la acțiune depusă de către reclamantă.
Nemaifiind alte cereri, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile deduse judecății:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 02.07.2015, sub nr._, creditoarea C. P. (GULF) LTD prin mandatar . C. SRL, în contradictoriu cu debitorul T. G. și terțul poprit ., a solicitat validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 1137/EX/2014 al SCPEJ M. până la concurența sumei de 7504,89 Euro.
În motivarea acțiunii, a arătat că urmare a cererii de executare silită nr._/ 24.09.2014 formulate de creditoarea C. P. (GULF) LTD în calitate de mandatar, s-a început executarea silită a debitorului T. G. I. în baza titlului executoriu contract nr. NPFG4358/_/20.06.2008.
La data de 22.09.2015, creditoarea a depus cerere scrisă prin care a susținut că renunță la judecata cererii având ca obiect validare poprire.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin declarație scrisă (fila 76), creditoarea C. P. (GULF) LTD prin mandatar . C. SRL, în contradictoriu cu debitorul T. G. și terțul poprit ., a comunicat instantei că renunță la judecarea cererii ce face obiectul prezentului dosar și a cerut să se ia act de renunțarea la judecată.
În speță, devin incidente dispozițiile art. 406 alin. 1 C.proc.civ. ,,reclamantul poate sa renunte oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”.
În aceste condiții, instanta constată că reclamanta și-a exprimat, expres, clar si fără echivoc intentia de a renunta la judecata litigiului.
Potrivit art. 406 alin. 1 C.pr.civ., reclamanta are un drept procedural de care poate uzita fără acordul pârâtului până la primul termen de judecată.
În aceste condiții, luând în considerare voința reclamantei, și cu respectarea dispozițiilor art. 9 C.proc.civ. potrivit cărora părțile pot dispune de soarta procesului, instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de chemare în judecată având ca obiect validare poprire.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecată formulată de petentul C. P. GULF LTD PRIN MANDATAR . C. SRL, cu sediul în București, . Z, Clădirea Anchor Plaza, . în contradictoriu cu debitorul T. G. I., domiciliat în B., ., județ C. S. și terțul poprit ., cu sediul în C., ..82, județul D., având ca obiect validare poprire.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2015.
Președinte, Grefier,
P. N. G. D.
Red.NP/Tehn. GD
Ex.5/02.11.2015
← Fond funciar. Hotărâre din 05-11-2015, Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria... → |
---|