Fond funciar. Sentința nr. 5798/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5798/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 132/215/2005***
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr.5798/2015
Ședința publică de la 04 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. T.
Grefier D. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant Bașcoveanu S. și pe pârâții L. G., B. C., B. D., având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 04.05.2015, când în aceiași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 31.01.2005, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C., acțiunea civilă având ca obiect anulare act formulată de reclamanta Bașcoveanu S. în contradictoriu cu pârâții L. G., B. C. și B. D., solicitându-se ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată din 15.12.1998 privind vânzarea imobilului situat în C., .. A18, ., încheiat între parații L. G. și B. C. și B. D., înscris a cărui validitate a fost constatată prin sentința civilă nr._ din 20.09.2000, ce nu îi este opozabilă, deoarece nu a fost parte în acel dosar.
In motivare, se arată că pârâtul L. G. este fostul soț, între aceștia derulându-se un proces de partaj de bunuri comune, ce are ca obiect apartamentul situat în C., ..A 18, ., ce a fost inclus în masa bunurilor de împărțit.
Mai arată că, deși imobilul menționat era bun comun și era supus împărțelii, paratul L. G. a încheiat cu paratul B. C. ce a avut calitatea de curator în dosarul de partaj, un înscris sub semnătură privată din 15.12.1998 pentru imobilul situat în C., ..A18, ., această vânzare fiind încheiată cu scopul ca in eventualitatea în care imobilul va fi atribuit în lotul lui L. G., să fie în imposibilitatea de a primi sultă.
De asemenea, mai arată că pentru ca această vânzare să fie valabilă era necesar consimțământul expres al ambilor soți, or, reclamanta nu și-a dat consimțământul pentru vânzarea apartamentului, mai mult decât atât, această vânzare i-a fost ascunsă ani de zile, astfel că invocă nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare pentru lipsa consimțământului expres al ambelor părți .
In drept s-au invocat dispozițiile art. 35 din Codul familiei.
La dosar s-au depus: deciziile nr. 3377/13.10.2004, nr. 1997 / 5 iunie 2003, nr. 6409/ 15 iunie 2000, nr. 9262/17.12.2001, nr._/2.12.2992, pronunțate de Curtea de Apel C., sentințele civile nr._/20.09.2000, nr. 9914/10.10.2005, nr._/8 iulie 1999 pronunțate de Judecătoria C., acte medicale, contract de vânzare-cumpărare din 10.03.1994, adresa nr. 451/P/2000 emisa de către P. de pe lângă Judecătoria C., adresa /11.11.2004 emisa de B. I. C-tin, chitanțe emise de . de constatare medico-legală, dispoziția din 01.04.2000 emisă de . SA, proces-verbal din 14.01.1999 încheiat de B. B. T., dispoziții nr. 7556/15.09.2003, nr. 1206/14.12.2000, 1047/22.11.2000 emise de Primăria municipiului C., acte medicale.
La data de 17.05.2005, paratul L. G. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
La data de 21.06.2005, pârâții B. C. și B. D. au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
In baza art. 167 C.p.civilă, s-a încuviințat, la cererea reclamantei și a paratului L. G., proba cu interogatoriul părților și înscrisuri.
In baza art. 244 alin. 1 C.p.civilă s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului de partaj bunuri comune dintre părți.
La dosar s-au depus deciziile civile nr. 184/9 iulie 2008, nr. 1318/11.11.2009 pronunțate de Curtea de Apel C., având ca obiect partaj bunuri comune, acțiunile formulate de reclamanta împotriva paratului L. G..
La data de 26.03.2010, reclamanta a depus la dosar precizare a cererii de chemare în judecată, solicitând, în principal, anularea înscrisului sub semnătură privată din 15.12.1998 privind vânzarea imobilului situat în C., .. A18, ., încheiat între parații L. G. și B. C. și B. D., iar în subsidiar, să se constate nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată din 15.12.1998 privind vânzarea imobilului situat în C., .. A18, . parații L. G. și B. C. și B. D., de asemenea, a solicitat desființarea (revocarea) înscrisului sub semnătură privată din 15.12.1998 privind vânzarea imobilului situat în C., .. A18, ., încheiat între parații L. G. și B. C. și B. D., înscris a cărui validitate a fost constatată prin sentința civilă nr._ din 20.09.2000, ce nu îi este opozabilă deoarece nu a fost parte in acel dosar, până la concurența sumei de 100.000 lei conform art. 975 cod civil .
Prin sentința civilă nr. 6806/16.04.2010, Judecătoria C. a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe reclamanta Bașcoveanu S. a formulat apel la Tribunalul D., apel care a fost admis, a fost desființată sentința civilă atacată și trimisă cauza spre rejudecare.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
La data de 29.02.2012, instanța a reținut cauza spre soluționare pronunțând sentința civilă nr. 3176, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Bașcoveanu S..
Sentința sus-menționată a fost atacată cu apel de pârâți, acesta fiind admis de Tribunalul D. prin decizia nr. 128/22.03.2013, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe.
Astfel, la data de 18.06.2013, a fost înregistrat pe rolul instanței dosarul nr._, cu termen de judecată la 11.09.213.
La data de 10.09.2013, prin Serviciul Registratură, pârâții B. C. și B. D. au depus la dosar precizare, prin care au solicitat instanței să se constate prescripția acțiunii și lipsa ei de interes, invocându-se și apărări de fond .
La data de 01.10.2013, reclamanta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, note de ședință și cerere de probatorii, precum și un set de înscrisuri.
La data de 18.10.2013, prin Serviciul Registratură, pârâții B. C. și B. D. au depus la dosar răspuns la notele de ședință, depuse la dosar de către reclamantă, precum și un set de înscrisuri, iar la data de 20.10.2013, au depus la dosar cerere de recuzare a titularului completului de judecată, cerere ce a fost respinsă ca neîntemeiată de completul competent.
Prin sentința civilă nr._/11.12.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiunea în anulare a actului de vânzare-cumpărare – înscris sub semnătură privată încheiat la data de 15.12.1998, invocată de pârâții B. C. și B. D..
A fost respinsă ca fiind prescrisă acțiunea în anularea actului de vânzare-cumpărare – înscris sub semnătură privată încheiat la data de 15.12.1998, între L. G. în calitate de vânzător și B. C., B. D., în calitate de cumpărători și având ca obiect apartamentul situat în C., ., ., formulată de reclamanta Bașcoveanu S., în contradictoriu cu pârâții L. G., B. C. și B. D..
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare – înscris sub semnătură privată încheiat la data de 15.12.1998 între L. G. în calitate de vânzător și B. C., B. D., în calitate de cumpărători și având ca obiect apartamentul situat în C., ., ., formulată de reclamanta Bașcoveanu S., în contradictoriu cu pârâții L. G., B. C. și B. D..
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtului L. G. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiunea în anulare a actului de vânzare-cumpărare – înscris sub semnătură privată încheiat la data de 15.12.1998, întemeiată pe lipsa consimțământului expres al ambilor soți prevăzut de art. 35 C.fam., instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 9 al. 2 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza de anulare, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
Contractul de vânzare-cumpărare – înscris sub semnătură privată încheiat între L. G. în calitate de vânzător și B. C., B. D., în calitate de cumpărători și având ca obiect apartamentul situat în C., ., ., a fost încheiat la data de 15.12.1998, la patru zile după desfacerea prin divorț a căsătoriei încheiate între reclamanta Bașcoveanu S. și pârâtul L. G., conform sentinței civile irevocabile nr._/11.12.1998 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/1998, sentință care a fost depusă la dosar în copie de către pârâtul L. G., în prezenta etapă procesuală, la data de 18.10.2013, după invocarea la termenul anterior a excepției prescripției extinctive (f. 39).
Prin urmare, la data încheierii contractului sus-menționat, reclamanta și pârâtul L. G. nu mai erau căsătoriți, nefiind incident cazul de amânare a începerii termenului de prescripție extinctivă prevăzut de art. 14 al. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În consecință, ținând cont de cele expuse, având în vedere dispozițiile imperative ale art. 9 al. 2 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție general de 3 ani a dreptului material la acțiunea în anularea actului de vânzare-cumpărare – înscris sub semnătură privată încheiat la data de 15.12.1998, a început să curgă pentru reclamantă de la data cunoașterii cauzei de anulare, dar cel mai târziu de la data de 15.06.2000, când au trecut cele 18 luni de la încheierea actului, împlinindu-se deci, cel mai târziu la data de 14.06.2003 .
În cauză, nu există cauze de amânare, suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției extinctive, dintre cele prevăzute de art. 13, 14 și 16 din Decretul nr. 167/1958.
Reclamanta a precizat în cuprinsul cererii introductive de instanță că a cunoscut cauza anulării, respectiv lipsa consimțământului său la vânzarea de către pârâtul L. G. a apartamentului proprietate comună, în data de 2 noiembrie 2004, iar acțiunea în anulare a fost introdusă la data de 31.01.2005, deci cu mult peste termenul maxim la care se putea împlini prescripția extinctivă, respectiv 14.06.2003.
În consecință, din examinarea actelor depuse la dosar și a dispozițiilor legale incidente în materie, a rezultat că excepția prescripției dreptului material la acțiunea în anulare a actului de vânzare-cumpărare – înscris sub semnătură privată încheiat la data de 15.12.1998, invocată de pârâții B. C. și B. D., este întemeiată, drept pentru care instanța a admis-o și a respins ca fiind prescrisă acțiunea în anulare (constatarea nulității relative), astfel cum a fost aceasta formulată și motivată de reclamantă.
Prin urmare, în cauză nu se mai poate reține incidența niciunuia dintre cazurile de nulitate relativă a actului juridic prevăzute de lege, întrucât dreptul material la acțiune al reclamantei este prescris.
În ceea ce privește celălalt capăt de cerere, respectiv constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare – înscris sub semnătură privată încheiat la data de 15.12.1998 între L. G. în calitate de vânzător și B. C., B. D., în calitate de cumpărători și având ca obiect apartamentul situat în C., .. A18, ., jud. D., instanța l-a respins ca neîntemeiat pentru următoarele motive:
În fapt, prin sentința civilă nr._/20.09.2000 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/2000, irevocabilă prin neapelare, s-a admis acțiunea civilă a reclamanților B. C. și B. D., promovată împotriva pârâtului L. G. și s-a constatat valabilitatea convenției încheiate la data de 15.12.1998 între L. G. în calitate de vânzător și B. C., B. D., în calitate de cumpărători, având ca obiect apartamentul situat în C., ..
În acest dosar, reclamanta nu a figurat ca parte procesuală, dar chiar și în aceste condiții, este obligată să respecte hotărârea judecătorească care reprezintă titlul de proprietate al pârâților B. asupra apartamentului în litigiu.
De altfel, această sentință judecătorească nu mai poate fi reformată sau retractată în prezent, prin exercitarea de către reclamantă a căilor de atac ordinare sau extraordinare prevăzute de lege, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru niciuna dintre aceste căi de atac. Aceste condiții nu s-ar putea îndeplini, nici chiar în ipoteza în care reclamanta ar obține în justiție anularea contractului de vânzare-cumpărare din 15.12.1998 care a stat la baza pronunțării sentinței.
De asemenea, reclamanta a solicitat instanței la data de 18.10.2005, suspendarea prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a procesului de partaj intentat pârâtului L. G., cererea fiindu-i admisă, iar judecata a fost suspendată în temeiul art. 244 al. 1 pct. 1 C..
Prin decizia civilă nr.1318/11.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, s-a soluționat definitiv și irevocabil acțiunea civilă de partaj bunuri comune dintre reclamanta Bașcoveanu S. și pârâtul L. G., apartamentul în litigiu fiind repartizat în lotul pârâtului L. G., ceea ce a echivalat cu consolidarea dreptului de proprietate dobândit de către pârâții B. C. și B. D., iar pârâtul L. G. a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de_ lei cu titlu de sultă.
Prin urmare, reclamanta a primit deja în echivalent valoric cota care i se cuvenea din apartamentul proprietate comună, invocând doar imposibilitatea de recuperare de la pârât a sultei care i se cuvine, din cauza insolvabilității acestuia.
În consecință, instanța constată că nu există motive de nulitate absolută a actului de vânzare-cumpărare din data de 15.12.1998, întrucât acesta face obiectul unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a constatat deplina sa valabilitate și a produs deja efecte ireversibile în circuitul civil.
Pârâții au invocat lipsa de interes procesual a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni, însă instanța a respins excepția lipsei de interes prin încheierea de ședință din data de 02.10.2013, ținând cont inclusiv de considerentele deciziei civile irevocabile nr. 1509/08.11.2011 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, în cuprinsul căreia instanța statuează existența interesului procesual al reclamantei în promovarea acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare în cauză, stabilindu-se că trebuie pronunțată o hotărâre care să rezolve fondul, după rejudecarea cauzei.
Față de cele expuse, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea în anulare a actului de vânzare-cumpărare – înscris sub semnătură privată încheiat la data de 15.12.1998 și a respins ca neîntemeiată acțiunea în constatarea nulității absolute a aceluiași act de vânzare-cumpărare.
Instanța a respins și cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamanta a căzut în pretenții.
Totodată, constatând că la dosar nu au fost depuse de către pârâtul L. G. dovezi privind suportarea de către acesta personal a unor cheltuieli de judecată, instanța a respins ca neîntemeiată cererea sa de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu au fost îndeplinite condițiile art. 274 C..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Bașcoveanu S., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și judecarea procesului prin evocarea fondului.
În motivarea apelului, se arată că în mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere referitor la acțiunea pauliană sau revocatorie. Instanța de fond a avut în vedere faptul că reclamanta a formulat acest petit la data de 26.03.2010, cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, prescripție care a început să curgă din noiembrie 2004 dată de la care reclamanta, potrivit propriei recunoașteri, a cunoscut prejudiciul și persoanele responsabile pentru aceasta în accepțiunea art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, aceasta fiind de altfel și data nașterii dreptului la acțiune; în mod greșit instanța de fond nu s-a pronunțat în practica asupra acestei excepții, cu toate că pronunțarea s-a făcut la aceeași dată.
Se mai arată că la data de 26.03.2010, reclamanta a formulat o precizare a cererii și nu o modificare, situație consemnată inclusiv de Tribunalul D. în decizia nr.343/2011 și că această cerere este una de întregire a acțiunii formulate inițial și nu de modificare a acesteia, așa încât cererea în revocare a actului fraudulos este introdusă în termen.
Reclamanta arată că prin decizia civilă nr.1509/08.11.2011, Curtea de Apel C. a stabilit temeinică și legalitatea deciziei civile nr.343/2011 a Tribunalului D. prin care s-a admis apelul formulat de această cu o altă motivare.
Curtea de Apel a apreciat că se impune soluționarea cauzei pe fond față de precizarea cererii de chemare în judecată făcută de reclamantă la data de 26.03.2010, cerând anularea actului, constatarea nulității absolute a actului sau revocarea acestuia până la concurența sumei de 100.000 lei.
Astfel, potrivit art. 315 C.proc.civ, " în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate…sunt obligatorii pentru judecătorii fondului", soluționarea petitului de cerere în revocare pe excepție și nu pe fond este vădit nelegală.
Reclamanta arată că prescripția este o sancțiune ce se aplică debitorului prin pasivitate, ceea ce nu este cazul acesteia, care a formulat acțiune în instanță imediat ce a aflat de existența actului fraudulos.
Mai arată că prin decizia civilă nr. 5141/22 iunie 1999, s-a soluționat în mod irevocabil cererea de reintegrare în apartament a reclamantei. Din cuprinsul deciziei rezultă că pârâtul L. G. a ascuns reclamantei faptul perfectării antecontractului. În apartament locuiește pârâtul L. G. și nu promitenții-cumpărători, B. C. și B. D..
Reclamanta arată că sunt îndeplinite toate condițiile promovării unei acțiuni revocatorii.
Chiar dacă creanța reclamantei s-a născut ulterior actului atacat, aceasta nu exclude posibilitatea acesteia de a formula acțiune revocatorie dacă respectivul act fraudulos a fost efectuat tocmai pentru a prejudicia pe reclamanta care era creditor viitor.
În mod greșit, a fost respinsă ca prescrisă acțiunea în anulare a actului de vânzare-cumpărare înscris sub semnătură privată încheiat la data de 15.12.1998 între L. G., în calitate de vânzător și B. C., B. D., în calitate de cumpărători, având ca obiect apartamentul situat în C., . A 18, ., județul D. și în mod greșit a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.12.1998 și în mod greșit a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.12.1998.
Consideră că în cauză se pune în discuție o nulitate absolută și nu relativă, întrucât actul fraudulos s-a încheiat în cunoștință de cauză fără consimțământul reclamantei, apartamentul fiind bun comun.
Reclamanta arată că dispozițiile art. 9 alin.2 din Decretul 167/1958 nu sunt aplicabile, apelanta nefiind parte la perfectarea acelui înscris încheiat în frauda sa, cu încălcarea dispozițiilor art. 35 din Codul Familiei, în vigoare la acea dată.
Mai arată că hotărârea prin care a fost validată convenția nu este opozabilă reclamantei.
În drept, invocă art. 282 și urm. C.pr.civ.
La data de 20 martie 2014, intimații B. C. și B. D. au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și mențiunea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
Intimata arată că prima instanță a analizat acțiunea în mod corect, administrând toate probatoriile necesare lămuririi cauzei și că acțiunea promovată de reclamantă ester prescrisă din data de 15.12.2001
Singurele motive pentru constatarea nulității unei convenții sunt cele prevăzute și reglementate de art. 948, 951, 953, 954, 955, 961, în cauză reclamanta neinvocând niciunul din motivele reglementate de textele citate și nici nu se dovedesc.
Intimații menționează că se invocă art. 35 Codul Familiei care însă nu reglementează nulitățile absolute, ci reglementează drepturile patrimoniale ale soților, că acțiunea reclamantei este prescrisă și că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii pauliene.
S-au depus concluzii scrise de catre intimati.
Prin decizia civilă nr.235/30.04.2014, pronunțată de Tribunalul D., instanța a admis apelul formulat de reclamanta Bașcoveanu S., împotriva sentinței civile nr._/11.12.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții L. G., B. C. și B. D., a desființat parțial sentința atacată și a trimis spre rejudecare petitul privind cererea revocatorie.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut următoarele:
Criticile apelului privesc exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si netemeinicia si nelegalitatea solutionarii cererii in revocarea antecontractului de vinzare cumparare incheiat la data de 15.12.1998 intemeiata pe art. 975 C.civ.
In fapt, la data de 26.03.2010, reclamanta a depus la dosar precizare a cererii de chemare în judecată, solicitând, în principal, anularea înscrisului sub semnătură privată din 15.12.1998, iar în subsidiar, să se constate nulitatea absolută a aceluiasi act juridic in sensul desființarii (revocarii) conventiei din data de 15.12.1998, înscris a cărui validitate desi a fost constatată prin sentința civilă nr._ din 20.09.2000, nu îi este opozabilă deoarece nu a fost parte in acel dosar, până la concurența sumei de 100.000 lei. In drept intemeindu-se pe dispozitiile art. 975 Cod civil .
F. de precizarea aratata, Tribunalul retine ca reclamanta a investit pe de o parte instanta cu o cerere in anulare a promisiunii de vinzare cumparare, in temeiul art 35 C.fam., argumentind ca nu si-a dat consimtamintul, iar pe de alta parte cu o cerere in revocarea actului juridic in temeiul art 975 C.civ.
Prima cerere formulata a fost solutionata prin admiterea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune.
F. de obiectul si cauza petitului cu care a fost investita instanta, asa cum rezulta din cuprinsul motivarii in fapt si in drept ( lipsa consimtamint sot si art 35 C.fam.), anulare pentru lipsa consimtamintului sotului, instanta de fond in mod corect a solutionat-o.
Pentru lipsa consimtamintului sotului la incheierea unui act de dispozitie privind un imobil, sanctiunea care intervine este nulitatea relativa.
In mod corect in analizarea prescriptiei dreptului material la actiune instanta de fond s-a raportat dispozitiile art. 9 alin.2 din Decretul 167/1958, si a retinut data datele de la care a inceput sa curga prescriptia si la care s-a implinit.
In cuprinsul cererii de apel, motivele care critica solutionarea exceptiei prescriptiei se raporteaza la al doilea capat de cerere privind revocarea intemeiata pe art 975 C.civ.
Ca atare, motivele expuse in argumentarea acestei critici urmeaza sa nu fie analizate, intrucit solutionarea revocarii a avut in vedere alte argumente logico juridice si nu o cercetare pe prescriptie. In aceste imprejurari, criticile respective exced cadrul procesual cu care a fost investita instanta de apel fata de hotarirea apelata.
Cel de al doilea capat de cerere cu care a fost investita instanta de fond prin modificarea prin completare a cererii de chemare in judecata, are ca obiect revocarea antecontractului in temeiul art 975 C.civ.
Asa cum a fost investita instanta, din cuprinsul cererii principale modificate, se retine ca s-a formulat o cerere de catre reclamanta apelanta, in calitatea de creditor a piritului L. G., cu solicitarea de a se revoca actul juridic incheiat de al sau creditor in frauda intereselor sale.
Apararile intimatilor in sensul ca cererea reclamantei a fost o cerere in nulitate, si ca atare, a fost solutionata si cercetata corect de prima instanta, nu sunt retinute intrucit fata de motivele in fapt si in drept expuse ( se reclama intocmirea actului in fraudarea intereselor sale si indicarea art 975 C.civ), se retine ca cererea caracterizata de reclamanta cu caracter subsidiar, este o cerere in revocare formulata de creditor impotriva debitorului in temeiul art 975 C.civ. Chiar daca reclamanta prin cerere solicita nulitatea absoluta din intreaga motivare in fapt si in drept este cert ca obiectul si cauza este cea care s-a retinut de catre Tribunal.
In solutionarea acestui petit, instanta de fond se raporteaza la retinerea imposibilitatii reclamantei de a ataca un act juridic ce a fost constatat valabil incheiat printr-o sentinta irevocabila in a carei cauza nu a fost reclamanta parte.
Antecontractele de vinzare cumparare consfintite de hotariri judecatoresti pot fi atacate de catre terti intrucit ceea ce se ataca este actul juridic ( conventia partilor) si nu o hotarire judeatoreasca. Intrucit ceea ce confera hotarirea judecatoreasca in constatarea valabilitatii conventiei si pronuntarea unei hotariri autentice, este numai suplinirea formei autentice a actului juridic. Chiar daca in cuprinsul dispozitivului se retine constatarea valabilitatii conventiei, aceste aspecte nu au valoarea probatorie a unei prezumtii absolute, ci numai relative. Ca atare, tertii ce reclama nelegalitati au posibilitatea sa reclame in instanta si sa probeze nelegalitatile invocate.
F. de cele aratate, se constata ca incorect instanta de fond a retinut ca nu există motive de nulitate absolută a actului de vânzare-cumpărare din data de 15.12.1998, întrucât acesta face obiectul unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a constatat deplina sa valabilitate și a produs deja efecte ireversibile în circuitul civil.
In consecinta, cererea prin care s-a solicitat revocarea in temeiul art 975 Cciv., trebuie solutionata prin analizarea aspectelor de fapt raportate la conditiile impuse de reglementarea incidenta.
Cum in fond s-a facut analiza numai din prisma raportarii la sentinta prin care s-a constatat valabilitatea conventiei, Tribunalul constata ca nu s-a realizat o analizata in fond a cererii.
In aceste conditii, fata de capatul de cerere privind revocarea, sunt incidente dispozitiile art 297 C. ( in varianta anterioara intrarii in vigoare a legii 202/2010 care se aplica in cauza) si se impune anularea hotaririi privind respingerea si trimiterea cererii respective spre rejudecare la prima instanta.
Cauza a fost înregistrată pe rolul judecătoriei C. la data de 11.09.2014 sub nr._ .
La data de 29.10.2014, pârâții L. G., B. C. și B. D. au depus la dosar note scrise față de rejudecarea petitului privind cererea revocatorie a reclamantei B. S. pe care au solicitat respingerea acesteia ca nefondată, acțiunea fiind prescrisă- dreptul material la acțiune-în ceea ce privește petitul referitor la cererea revocatorie(pauliană) formulată de reclamantă, având în vedere că aceasta a formulat acest petit la data de 26.03.2010 cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3, alin.1 din Decretul nr. 167/1958, prescripție care a început să curgă din noiembrie 2004, dată la care reclamanta, potrivit propriei sale recunoașteri, a cunoscut prejudiciul si persoanele responsabile pentru acesta în accepțiunea art.1 din Decretul nr.167/1958, acesta fiind de altfel, si data nașterii dreptului la acțiune, conform art.7 din Decretul nr.167/1958.
Au susținut în continuare că prin cele trei sentințe de la fond, respectiv sentința civilă nr. 6808/16.04.2010-dosar nr._, sentința civilă nr.3176/29.02.2013-dosar nr._, sentința civilă nr._/11.12.2013-dosar nr._ ** i s–a respins acțiunea reclamantei.
Astfel cererea revocatorie a reclamantei are un caracter subsidiar, justificându-se numai în ipoteza în care creditorul nu-și poate realiza creanța împotriva debitorului, dat fiind că, prin actele frauduloase efectuate acesta si-a diminuat substanțial patrimoniul sau a devenit insolvabil, încât creanța nu mai poate fi executată în întregime sau parțial.
Pentru ca reclamantului să îi fie admisă acțiunea revocatorie, acesta trebuie să dovedească existența mai multor condiții si anume: să fie titularul unei creanțe certe, lichide si exigibile anterioară actului pe care îl atacă, ori actul atacat a fost încheiat la data de 15.12.1998, iar reclamanta a obținut creanța la data de 11.11.2009 prin decizia civilă nr. 1318/11.11.2009 a Curții de Apel C..
De asemenea nu sunt îndeplinite niciuna din condițiile acțiunii pauliene.
Solicită să se consemneze în încheierea de ședință si în hotărâre faptul că i s-a înființat poprire pe pensia pârâtului L. G. din 01.01.0213 conform somației nr. 559 din data de 19.11.2012 si a cupoanelor de pensie cu reținerea pe care înțelege să le anexeze.
În dovedirea acțiunii s-au depus în copie următoarele înscrisuri: acțiunea reclamantei din 31.01.2005, precizarea reclamantei din 26.03.2010, somația nr.559 din data de 19.11.2012, înștiințarea nr.559/18.03.2013, comunicare din data de 27.01.2014 în dosar nr.559/2012 si cupoane pensie.
Față de conținutul notelor scrise depuse la dosar, instanța a pus în vedere pârâtului să precizeze dacă a înțeles să invoce și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
La data de 05.01.2015, pârâții au depus la dosar precizare prin care au învederat în mod expres că înțeleg să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește acțiunea revocatorie.
La data de 08.01.2015, reclamanta Bașcoveanu S. a depus note de ședință prin care a învederat că excepția invocată de pârâți trebuie respinsă pentru următoarele considerente:
In primul rând, în situația în care excepția ar fi admisă, s-ar eluda dispozițiile instanței de control judiciar care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare apreciind că se impune judecarea capătului de cerere în revocare si implicit s-ar eluda dispozițiile art.297, alin.1 teza finală C. 1865, apelul reclamantei fiind admis pe acest considerent.
Pe de altă parte, excepția este vădit nefondată. La data de 26.03.2010, reclamanta a formulat o precizare a cererii si nu o modificare. Motivarea în fapt a cererii precizate este în linii mari aceeași cu motivarea cererii inițiale. Această situație este consemnată inclusiv în decizia nr. 343/2011 a Tribunalului D. pronunțată în dosarul nr._ 15(f.6 a deciziei).
Mai mult, în recurs, prin decizia civilă nr.1509/08.11.2011, Curtea de Apel C. a stabilit că este temeinică si legală decizia nr.343/2011 a Tribunalului D. prin care s-a admis apelul formulat de către B. S., dar cu o altă motivare.
Curtea de Apel C. a apreciat că se impune soluționarea cauzei pe fond față de precizarea cererii de chemare în judecată făcută de reclamantă la data de 26.03.2010, cerând anularea actului, constatarea nulități absolute a actului sau revocarea acestuia până la concurența sumei de 100.000 lei (suma celor două creanțe pe care le are împotriva fostului sau soț, din acțiunea în daune si din partajul de bunuri comune).
Cum potrivit art.315 C.: "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs, asupra problemelor de drept dezlegat… sunt obligatorii pentru judecătorii fondului ", soluționarea petitului de cerere revocare pe excepție si nu pe fond este vadit nelegală.
Prescripția este o sancțiune ce se aplică debitorului pentru pasivitate, ceea ce nu este cazul reclamantei care a formulat acțiune în instanță imediat ce a aflat de existența actului fraudulos.
În acest sens, solicită să se observe decizia civilă nr.5141 din 22 iunie 1999 prin care s-a soluționat în mod irevocabil cererea de reintegrare în apartament a reclamantei.
Din cuprinsul deciziei rezultă că pârâtul L. G. a ascuns reclamantei faptul perfectării antecontractului(încheiat la data de 15.12.1998). Rezultă de asemenea că în apartament locuiește L. G.(obligat s-o reintegreze pe reclamantă) si nu promitenții cumpărători B. C. si B. D..
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către B. Asociați I. si I. pentru a comunica, în copie certificată dosarul de executare nr.559/2012 si de a preciza sumele consemnate la Casa Județeană de Pensii D., în calitate de terț poprit, ca urmare a adresei de înființare a popririi emisă în acest dosar privind pe debitorul L. G., dosarul fiind înaintat pe rolul instanței de judecată.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și a respins ca nefiind utilă soluționării cauzei proba cu interogatoriul pârâților solicitată de către reclamantă.
Ca o chestiune prealabilă, instanța arată că potrivit art.315, alin.1 C.p.civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Raportat la textul de lege menționat anterior și considerentele deciziei de casare, instanța reține că prin decizia civilă nr.235/30.04.2014, pronunțată de Tribunalul D., instanța de apel a reținut în considerente că soluționarea revocarii a avut in vedere alte argumente logico juridice si nu o cercetare pe prescriptie.
Prin urmare, având în vedere că prin precizările depuse în prezenta cauză, pârâții au învederat în mod explicit că înțeleg să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește acțiunea revocatorie, instanța urmează să o analizeze cu prioritate conform art.137, alin.1 C.pr.civ.
Analizând cu prioritate conform art.137, alin.1 C.pr.civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâți, instanța reține următoarele:
În fapt, prin decizia nr.1318/11.11.2009, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, decizie irevocabilă, instanța a respins apelul declarat de reclamanta Bașcoveanu S. împotriva sentinței civile nr.1508/19.02.2004, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/2001, a admis apelul declarat de pârâtul L. G. și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenineții L. M. și L. C. împotriva aceleiași sentințe civile, a schimbat în parte sentința apelată, fiind atribuit în lotul pârâtului L. G. apartamentul situat în C., Calea București, ., ., fiind obligat totodată pârâtul să plătească reclamantei sultă în cuantum de 99.698 lei.
La data de 18.10.2012, reclamanta Bașcoveanu S. a solicitat B. Asociați I. și I. punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă antemenționată fiind format în acest sens dosarul de executare nr.559/2012.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 26.03.2010, reclamanta a solicitat instanței în temeiul art.975 Cod Civil revocarea actului de vânzare-cumpărare(înscris sub semnătură privată) încheiat la data de 15.12.1998 între L. G., în calitate de vânzător și B. C. și B. D., în calitate de cumpărători, având ca obiect apartamentul situat în C., . A 18, ., județul D., până la concurența sumei de 100.000 lei.
Potrivit art.8 din Decretul nr.167/1958: ,, Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea.
Dispozițiile alineatului precedent se aplica prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei.,,
În ceea ce privește durata termenului de prescripție, în condițiile în care prin Decretul nr.167/1958 nu se prevede un termen special de prescripție, termenul de prescripție este cel de trei ani prevăzut de art.3, alin.1 din acest act normativ.
Instanța arată că în doctrină a fost asimilată acțiunilor al căror termen de prescripție se calculează prin raportare la prevederile art.8 din Decretul nr.167/1958 și acțiunea revocatorie sau pauliană.
Prin urmare pentru stabilirea datei de la care începe să curgă termenul de prescripție al dreptului la acțiune pentru formularea acțiunii revocatorii textul de lege stabilește că acesta este determinat de data la care păgubitul a cunoscut cumulativ paguba și pe cel care răspunde de ea.
Cu toate acestea, având în vedere specificul acțiunii revocatorii, așa cum acesta rezultă din reglementarea art.974-975 Cod Civil, constând în aceea că titularul acesteia trebuie să aibă calitatea de creditor, instanța arată că data de la care începe să curgă termenul de prescripție de trei ani nu poate fi decât aceea de la care titularul unei astfel de acțiuni a dobândit calitatea de creditor, întrucât numai la acest moment creditorul poate cunoaște prejudiciul concret și întinderea acestuia.
Cum în prezenta cauză, reclamanta Bașcoveanu S. a dobândit calitatea de creditor la momentul pronunțării Deciziei nr.1318/11.11.2009 a Curții de Apel C., decizie irevocabilă, prin care pârâtul L. G. a fost obligat să plătească reclamantei suma de_ lei cu titlu de sultă, instanța apreciază că termenul de prescripție de trei ani prevă de art.3, alin.1 din Decretul 167/1958 aplicabil în condițiile art.201 din Legea nr.71/2011, a început să curgă de la data de 11.11.2009.
Prin urmare, acțiunea revocatorie formulată prin cererea precizatoare depusă la data de 26.03.2010 a fost făcută în interiorul termenului de prescripție de trei ani.
Față de considerentele menționate anterior, instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâți, ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 15.12.1998 între pârâtul L. G., în calitate de vânzător și pârâții B. C. și B. D., în calitate de cumpărători, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată prin care părțile și-au exprimat acordul de voință privind vânzarea, respectiv cumpărarea unui apartamentul situat în C., . A 18, ..
Ulterior, prin sentința civilă nr._/20.09.2000 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/2000, instanța a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții B. C. și B. D. în contradictoriu cu pârâtul L. G. și a constatat valabilitatea convenției încheiată la data de 15.12.1998 prin care pârâtul L. G. le-a vândut reclamanților B. C. și B. D., apartamentul situat în C., . pentru prețul de 85.000.000 lei.
Potrivit prevederilor art.975 Cod civil, acțiunea revocatorie (pauliană) este acea acțiune prin care creditorul poate cere revocarea (desființarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor, în vederea prejudicierii sale.
Temeiul acțiunii îl constituie dreptul legal general al creditorilor chirografari care sunt prejudiciați de actele încheiate de debitorul lor, prin care acesta își mărește sau își crează o stare de insolvabilitate.
Pentru a se putea intenta o astfel de acțiune, se cer îndeplinite mai multe condiții:
a) Actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu (prin micșorarea activului patrimonial al debitorului), dovada revenind reclamantului.
b) Fraudarea creditorului, ceea ce presupune că debitorul a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului încheiat pentru creditor, dându-și seama că, prin încheierea acestuia, și-a mărit sau și-a creat o stare de insolvabilitate.
c) Creditorul să aibă o creanță certă, lichidă, exigibilă și, în principiu, anterioară actului atacat, ceea ce se poate demonstra prin orice mijloc de probă.
d) Complicitatea la fraudă a terțului, cu care debitorul a încheiat actul atacat, având în vederea că actul a cărui desființare se solicită este cu titlu oneros.
În cauză, instanța constată că reclamanta a făcut dovada prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv decizia nr.1318/11.11.2009, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, irevocabilă și învestită cu formulă executorie a faptului că are împotriva pârâtului L. G. o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 99.698 lei.
Instanța arată că, de regulă, un act juridic nu-i poate interesa decât pe creditorii prezenți, nu și pe cei viitori.
Cu toate acestea și contrar susținerilor pârâților, când debitorul încheie actul fraudulos cu scopul de a prejudicia un viitor creditor, acesta poate ataca actul respectiv, chiar dacă este vorba de un act încheiat anterior dreptului său de creanță, așa cum este cazul și în speță.
În ceea ce privește prejudiciul creat reclamantei prin actul atacat, instanța constată având în vedere actele de executare emise în dosarul de executare nr.559/2012 al B. Asociați I. și I., înaintate în copie instanței, că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu pârâții B. Cristain și B. D., s-a realizat o micșorare a activului patrimonial al pârâtului L. G. fără a se putea reține însă o insolvabilitate totală a acestuia în condițiile în care acesta realizează venituri din pensii, venituri cu privire la care s-a dispus înființarea popririi de către executorul judecătoresc până la concurența creanței deținută de către reclamantă.
Pe baza acelorași acte de executare se constată că măsura popririi dispusă de către executorul judecătoresc nu a fost desființată pârâtului L. G. reținându-i-se lunar din pensie sume cuprinse între 216 lei și 222 lei.
Raportat însă la cuantumul creanței pe care reclamanta o are împotriva pârâtului, respectiv 99.698 lei și la suma lunară care i se reține pârâtului din pensie, astfel cum s-a menționat anterior, instanța arată că, deși debitorul nu este insolvabil totuși recuperarea integrală a creanței de către reclamantă implică o perioadă excesiv de mare.
În ceea ce privește condiția fraudării creditorului de către debitor, instanța reține, în prealabil că frauda desemnează simpla cunoaștere de către debitor a faptului că prin perfectarea actului contestat pe cale pauliană îi cauzează creditorului un prejudiciu.
Ori, în speță, reclamanta a făcut dovada fraudei debitorului L. G., în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în C., Calea București, . a fost încheiat între pârâtul L. G. și pârâții B. C. și B. D. a fost încheiat la data de 15.12.1998, ulterior promovării acțiunii de partaj de către reclamantă, respectiv 02.11.1998(fila 57 din dosarul nr._ al Judecătoriei C.) prin care aceasta solicita și partajarea imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți.
Apreciază astfel instanța raportat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, că pârâtul L. G. a avut cunoștință de faptul că prin încheierea acestui contract și-a micșorat activul patrimonial, mărindu-și astfel starea de insolvabilitate.
Este adevărat că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare reclamantei Bașcoveanu S. nu i se recunoscuse printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului, decizia civilă nr. 1318/11.11.2009 fiind pronunțată mult mai târziu, însă aspectul că anterior datei de 15.12.1998 reclamanta promovase deja o acțiune de partaj ce viza și bunul înstrăinat prin act sub semnătură privată, pârâtul luând astfel la cunoștință de pretențiile acesteia și de faptul că existau perspective certe de a intra într-un raport juridic cu aceasta, creează prezumția cunoașterii de către pârât a faptului că prin perfectarea actului contestat pe cale pauliană îi cauzează reclamantei un prejudiciu.
Cu toate acestea, în cauză reclamanta nu a făcut dovada complicității la fraudă a terților, cu care debitorul, respectiv pârâtul L. G. a încheiat actul atacat.
În acest sens, se va reține că aspectele invocate de către pârâtă nu pot fi avute în vedere de către instanță în dovedirea acestei condiții obligatorii prevăzută de art.975 Cod civil.
Un prim aspect, invocat de către reclamantă este acela că, pârâții B. D. și B. C., cunoscând faptul că pârâtul L. G. este implicat într-un proces de partaj cu reclamanta au promovat o acțiune pentru a li se constata valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată cu pârâtul urmărind astfel micșorarea activului patrimonial al pârâtului L. G. și fraudarea intereselor reclamantei.
Instanța apreciază că această susținere este nefondată, având în vedere următoarele considerente.
Promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare este un antecontract care dă naștere unor drepturi de creanță și obligații reciproce în favoarea beneficiarilor promisiunii, proprietarul bunului având obligația de a se prezenta în vederea autentificării actului juridic încheiat.
Dacă promitentul vanzator nu-și respectă obligația asumată de a se prezenta în vederea încheierii în mod valabil a actului juridic atunci beneficiarul promisiunii are posibilitatea să solicite instanței în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natura pagubelor să pronunțe în baza art. 1073 și 1077 Cod civil o hotărâre judecătorească.
Prin urmare, în condițiile în care pârâții B. D. și B. C. aveau împotriva pârâtului L. G. un drept de creanță, corelativ obligației de a face a acestuia din urmă, aceștia au înțeles să uzeze de dispozițiile art.1073 și 1077 Cod civil și să solicite instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Totodată, aspectul invocat de către pârâtă în sensul cunoașterii de către pârâții B. C. și B. D. a faptului că imobilul avea regimul unui bun comun nu poate avea relevanță, în condițiile în care această vânzare-cumpărare a fost constatată ca fiind valabil încheiată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar contractul de vânzare-cumpărare a cărui încheiere valabilă a fost constatată de către instanță nu a fost desființat.
Nici faptul că dobânditorul B. C. ar fi rudă cu pârâtul L. G., iar pârâta B. D. ar fi medicul de familie al pârâtului L. G. nu este de natură prin el însuși să înlăture buna-credință a acestora.
În ceea ce privește calitatea de curator a pârâtului B. C., invocată de către reclamantă, instanța constată având în vedere înscrisurile aflate în dosarul nr._ al Judecătoriei C.(fila 140-142) că pârâtul B. C. a fost numit curator al pârâtului L. G. pentru a-i reprezenta interesele prin dispoziția nr.7556/15.09.2003, deci ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare și pronunțării sentinței civile nr._/20.09.2000 a Judecătoriei C. prin care s-a constatat valabilitatea convenției încheiată între pârâți la data de 15.12.1998.
Față de considerentele menționate anterior, instanța ava respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâți.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta Bașcoveanu S., cu domiciliul în comuna Cernătești, ., în contradictoriu cu pârâții L. G., cu domiciliul în C., ..71, ., ., B. C. și B. D., ambii cu domiciliul în C., ., județ D., ca neîntemeiată.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.05.2015.
Președinte, Grefier,
L. T. D. N.
Red.Jud.L.T.
Tehnored.S.M.
6ex/01.10.2015
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 6622/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6630/2015.... → |
|---|
