Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 7722/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7722/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 7722/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr.7722/2015

Ședința publică de la 08 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. T.

Grefier D. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant G. G. și pe pârât L. G., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic .

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 2), s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că judecata cauzei a fost suspendată la data de 31.03.2014, iar dosarul a fost repus pe rol din oficiu în vederea constatării perimării.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.04.2013 sub nr._, reclamantul G. G., în contradictoriu cu pârâtul L. G. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate valabilitatea conventiei intitulată chitanță și pronunțarea unei hotărări care sa tina loc de act autentic de vânzare cumpărare privind imobilul compus din teren extravilan, în suprafață de 500 mp ce face parte dintr-o suprafață de 5000 mp, situat în T 23, P12.

La termenul de judecată din 31.03.2014 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art.242, alin.1 din Noul Cod de Procedură Civilă pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligației stabilită în sarcina acestuia prin încheierea de ședință din data de 24.02.2014, respectiv de a depune la dosar certificat de atestare fiscală privind imobilul în litigiu din care să rezulte că pârâtul nu figurează cu debite restante la bugetul local.

Prin rezoluția din data de 05.05.2015, judecata a fost redeschisă din oficiu în vederea discutării perimării.

În conformitate cu art.416 NCPCiv orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 420 NCPC perimarea se poate constata și din oficiu.

Perimarea este o instituție juridică cu o natură mixtă reprezentând atât o prezumție simplă de desistare a părții de la judecată, cât și o sancțiune constând în stingerea procesului în faza în care se află, ca urmare a lipsei de stăruință a părții în judecată din vina sa timp de 6 luni.

Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.

În primul rând perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cerii de chemare în judecată, iar procesul declanșat să fie lăsat în nelucrare din vina părții un anumit interval de timp.

Lăsarea procesului în nelucrare presupune nerespectarea principiului continuității în îndeplinirea actelor de procedură, care se aplică în cazul oricărei persoane fizice sau juridice ce apelează la concursul forței coercitive a statului.

Termenul de perimare de 6 luni începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, moment din care din vina părții reclamante acesta nu a mai fost urmat de îndeplinirea altor acte de procedură care în mod firesc îi succed.

Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 31.03.2014 în temeiul art. 242, alin.1 Noul Cod Procedură Civilă, termenul de perimare începând să curgă la acea dată.

De la acest moment și până la termenul din 08.06.2015, termen acordat după repunerea pe rol din oficiu, reclamantul nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art.417 N.C.p.civ.

Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art.416, alin.1 N.C.pr.civ, instanța va constata perimată acțiunea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul G. G., cu domiciliul în C., ., județ D., în contradictoriu cu pârâtul L. G., cu domiciliul în com. Giurgița, ..

Cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare, recurs care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.06.2015.

Președinte, Grefier,

L. T. D. N.

Red.Jud.L.T.

Tehnored.D.N.

4ex/03.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 7722/2015. Judecătoria CRAIOVA