Ordin de protecţie. Sentința nr. 5542/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5542/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 7676/215/2015

DOSAR nr._ - Emitere Ordin de Protecție -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA - JUDEȚUL D.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5542

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 28 APRILIE 2015

COMPLETUL DE MINORI ȘI FAMILIE CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - R. B. - JUDECĂTOR

GREFIER – L. N. N.

MINISTERUL PUBLIC A FOST REPREZENTAT DE PROCUROR – A. C.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect instituire ordin de protecție, formulată de reclamanții C. M. L., C. M., C. M. și B. C. M., în contradictoriu cu pârâtul G. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanții personal și asistați de avocat C. A. R. precum și pârâtul personal și asistat de avocat V. G. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, s-a depus de către apărătorul reclamanților adresa nr._/1.04.2015 emisă de Secția 6 Poliție C., s-a luat un interogatoriu din oficiu pârâtului, în conformitate cu prevederile art. 351 și urm. c.proc.civ., răspunsurile acestuia fiind consemnate și depuse la dosar, după care, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu prevederile art. 394 C.Proc.Civ., instanța a dispus închiderea dezbaterilor și a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a învederat instanței că solicită admiterea acțiunii, în măsura în care a fost dovedită.

Avocat C. A. R. pentru reclamanți, având cuvântul, a solicitat instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată și emiterea unui ordin de protecție prin care să se dispună obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă determinată de 50 metri față de reclamanții – victime, față de reședința reclamanților, interzicerea pârâtului de a se deplasa la locuința din C., .. 47, . 1, județul D., obligarea agresorului pârât de a preda poliției armele deținute, interzicerea pârâtului de a avea contacte telefonice, prin corespondență sau orice alt mod cu reclamanta victimă sau cu rudele acesteia( C. M. – tatăl ei, C. M. – mama sa, B. C. M. – viitor soț al petentei ), în vederea prevenirii și combaterii oricăror alte forme de violență din partea acestuia, asupra sa.

S-a mai învederat de către apărătorul reclamantei faptul că de mai mult timp pârâtul s-a manifestat foarte agresiv verbal față de reclamantă și rudele sale, amenințând-o cu diverse acte de violență, ajungându-se la o situație greu de suportat de către aceasta; se impune apărarea victimelor de agravarea violențelor în familie, pentru a se preveni producerea unor tragedii în familie, fără cheltuieli de judecată.

Avocat V. G. I. pentru pârât, având cuvântul, a solicitat instanței respingerea cererii deoarece nu sunt întrunite condițiile legale de instituire a unui ordin de protecție, în sensul că nu s-a dovedit pericolul concret pe care persoana pârâtului l-ar reprezenta față de reclamantă sau de rudele acesteia, nu există un certificat medico-legal care să dovedească presupusele agresiuni ale pârâtului față de reclamantă și nici vreun proces verbal de contravenție prin care el să fi fost amendat pentru violență în familie; s-a mai învederat că nu sunt întrunite condițiile speciale care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru admisibilitatea unui ordin de protecție, acestea fiind: a) existența cererii persoanei a cărei viață, integritate fizică ori psihică sau a cărei libertate este pusă în pericol; b) să existe o stare de pericol ce poate aduce atingere vieții, integrității fizice sau a libertății persoanei, ceea ce justifică și o urgență ca și condiție de admisibilitate; c) Starea de pericol să fie reprezentată de existența unui act de violență de orice natură; d) Starea de pericol să fie provocată de un membru de familie; în subsidiar, s-a învederat că dacă s-ar admite cererea, s-ar impune cel mult față de B. C., cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

La data de 31 martie 2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de reclamanții C. M. L., C. M., C. M. și B. C. M., împotriva pârâtului G. C..

Prin prezenta cerere, reclamanții au solicitat emiterea unui ordin de protecție prin care să se dispună obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă determinată de 50 metri față de reclamanții – victime, față de reședința reclamanților, interzicerea pârâtului de a se deplasa la locuința din C., .. 47, . 1, județul D., obligarea agresorului pârât de a preda poliției armele deținute, interzicerea pârâtului de a avea contacte telefonice, prin corespondență sau orice alt mod cu reclamanta victimă sau cu rudele acesteia( C. M. – tatăl ei, C. M. – mama sa, B. C. M. – viitor soț al petentei ), în vederea prevenirii și combaterii oricăror alte forme de violență din partea acestuia, asupra sa.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta și pârâtul au întreținut în trecut relații de concubinaj, din relațiile lor nu au rezultat copii minori, iar în noaptea de 26.02.2015, reclamanta și viitorul ei soț, B. C., au fost urmăriți în trafic de pârât și alte persoane, care au început să lovească autoturismul reclamanților, să le aducă injurii și amenințări cu moartea, ei au spart geamurile mașinii, rănindu-i pe cei doi, aceștia ajungând la spitalul de urgență pentru a primi îngrijiri medicale.

S-a mai învederat că în fiecare seară pârâtul a venit la locuința reclamantei, din Mun. C., .. 72, județul D., a lovit cu pietre spărgând de mai multe ori geamurile de la casă, înjurând și amenințând reclamanții; pe petenta fostă concubină o urmărește prin oraș, îi telefonează și îi trmite mesaje de amenințare cu moartea.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii 217/2003, așa cum a fost modificată prin Legea 25/2012.

Reclamanta a atașat cererii și formularul anexă la Legea 25/2012 bifat cu măsurile solicitate.

În scop probator s-au depus la dosar xerocopii de pe cărțile de identitate ale petenților, certificat medico-legal nr. 286/A2/2.03.2015 emis de Institutul de Medicină Legală C., referitor la petentul B. C.,, delegație avocațială.

În ședința publică de la 14 aprilie 2015 reclamanții prin apărător au învederat instanței că nu solicită administrarea probei testimoniale, ci doar a probei cu înscrisuri; la solicitarea acestora, instanța a dispus efectuarea unei adrese către Secțiile de Poliție nr. 1 și 6 C., prin care s-a solicitat să se comunice dacă există vreun dosar penal în care sunt implicate aceleași părți din prezentul dosar și în caz afirmativ să se comunice rezultatul verificărilor, iar ulterior, prin adresele nr._/27.04.2015 emisă de Secția 1 Poliție C., respectiv nr._/1.04.2015 emisă de Secția 6 Poliție C., s-a comunicat instanței că nu există niciun dosar penal în care să fie implicate persoanele menționate precum și faptul că la data de 26.03.2015 pârâtul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei pentru faptele comise în data de 25.03.2015 și cu 200 lei pentru faptele comise la data de 28/29.03.2015, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 republicată. Totodată, prin procesul verbal de contravenție i s-a pus în vedere pârâtului să aibă o atitudine decentă și civilizată și să respecte normele de conviețuire socială.

La termenul din 28 aprilie 2015, în conformitate cu prevederile art. 351 și urm. c.proc.civ., instanța a luat un interogatoriu din oficiu pârâtului, răspunsurile acestuia fiind consemnate și depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată faptul că, după cum rezultă din recunoașterile părților, începând cu anul 2012 reclamanta C. M. L. și pârâtul au întreținut relații de concubinaj, aceștia nu au avut copii, iar ulterior, în luna decembrie 2014 aceștia s-au despărțit în fapt, iar reclamanta a intrat în relații de concubinaj cu reclamantul B. C. M..

Prin interogatoriul luat pârâtului la acest termen, acesta a declarat că de când s-a despărțit în fapt de reclamantă, a încercat de mai multe ori să ia legătura telefonic cu aceasta, le-a telefonat și părinților ei – reclamanții C. M. și C. M., însă ei i-au spus că nu sunt de acord ca fiica lor să aibă legături cu pârâtul, deoarece este de etnie rromă.

Pârâtul a mai recunoscut că în urmă cu o lună a lovit zidul casei reclamantei cu o piatră, iar în luna februarie 2015 a lovit geamurile autoturismului ei, cu o piatră, ele s-au spart, iar petenta și B. C. au fost răniți.

Pârâtul a mai declarat că nu deține arme, că nu este încadrat în câmpul muncii; el nu a lovit vreodată părinții reclamantei și nici nu i-a amenințat.

De când s-a despărțit în fapt de petentă, el nu a căutat-o, nu a amenințat-o, nu a vorbit cu ea, cu excepția celor două situații sus menționate.

Potrivit prevederilor art. 2, așa cum a fost modificat prin pct. 3 al art. I, din Legea nr. 25/2012 de modificare a Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie „ Violenta in familie reprezintă orice actiune sau inactiune intentionată, cu exceptia actiunilor de autoaparare ori de aparare, manifestată fizic sau verbal, savarsită de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale ori psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate.

(2) Constituie, de asemenea, violență in familie împiedicarea femeii de a-si exercita drepturile si libertatile fundamentale ”.

În conformitate cu prevederile art. 2(1) din legea nr. 217/2003 modificată prin Legea nr. 25/2012, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, „ Violenta in familie se manifesta sub urmatoarele forme:

a) violenta verbala - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenintari, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare;

b) violenta psihologica - impunerea vointei sau a controlului personal, provocarea de stari de tensiune si de suferinta psihica in orice mod si prin orice mijloace, violenta demonstrativa asupra obiectelor si animalelor, prin amenintari verbale, afisare ostentativa a armelor, neglijare, controlul vietii personale, acte de gelozie, constrangerile de orice fel, precum si alte actiuni cu efect similar;

c) violenta fizica - vatamarea corporala ori a sanatatii prin lovire, imbrancire, trantire, tragere de par, intepare, taiere, ardere, strangulare, muscare, in orice forma si de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otravire, intoxicare, precum si alte actiuni cu efect similar;

d) violenta sexuala - agresiune sexuala, impunere de acte degradante, hartuire, intimidare, manipulare, brutalitate in vederea intretinerii unor relatii sexuale fortate, viol conjugal;

e) violenta economica - interzicerea activitatii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenta primara, cum ar fi hrana, medicamente, obiecte de prima necesitate, actiunea de sustragere intentionata a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi si dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor si resurselor comune, refuzul de a sustine familia, impunerea de munci grele si nocive in detrimentul sanatatii, inclusiv unui membru de familie minor, precum si alte actiuni cu efect similar;

f) violenta sociala - impunerea izolarii persoanei de familie, de comunitate si de prieteni, interzicerea frecventarii institutiei de invatamant, impunerea izolarii prin detentie, inclusiv in locuinta familiala, privare intentionata de acces la informatie, precum si alte actiuni cu efect similar;

g) violenta spirituala - subestimarea sau diminuarea importantei satisfacerii necesitatilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiratiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase, impunerea aderarii la credinte si practici spirituale si religioase inacceptabile, precum si alte actiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare ”.

Așa cum se menționează în cuprinsul art. 2(3) din legea nr. 217/2003, așa cum a fost modificat prin introducerea pct. 4 al art. I din Legea nr. 25/2012, „ Victima violentei in familie are dreptul:

a) la respectarea personalitatii, demnitatii si a vietii sale private;

b) la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale;

c) la protectie speciala, adecvata situatiei si nevoilor sale;

d) la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare sociala, precum si la asistenta medicala gratuita, in conditiile prezentei legi;

e) la consiliere si asistenta juridica gratuita, in conditiile legii ”.

Prin dispozițiile art. 23 din Legea nr. 217/2003 republicată, se stipulează că „ (1) Persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri - obligatii sau interdictii:

a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei;

c) limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajata incat agresorul sa nu vina in contact cu victima;

d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamant a persoanei protejate;

e) interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza sau le viziteaza periodic;

f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute;

h) incredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora.

(2) Prin aceeasi hotarare, instanta poate dispune si suportarea de catre agresor a chiriei si/sau a intretinerii pentru locuinta temporara unde victima, copiii minori sau alti membri de familie locuiesc sau urmeaza sa locuiasca din cauza imposibilitatii de a ramane in locuinta familiala.

(3) Pe langa oricare dintre masurile dispuse potrivit alin. (1), instanta poate dispune si obligarea agresorului de a urma consiliere psihologica, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor masuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de ingrijire, in special in scopul dezintoxicarii ”.

După cum se știe, fapta este o manifestare a individului în sfera realității, în cadrul relațiilor sociale, iar pericol social prezintă orice activitate contrară normelor în vigoare, deoarece împiedică normala desfășurare a relațiilor sociale.

În speța de față, în urma analizării probelor administrate, instanța constată că asupra reclamantei au fost exercitate de către pârât acte de violență psihică și fizică( în cele două situații care au fost recunoscute de altfel de către pârât), însă acestea nu au fost de o gravitate atât de mare încât să pună în pericol viața și integritatea fizică ori psihică sau libertatea persoanei, în sensul dispozițiilor legale anterior enumerate.

Prin adresele nr._/27.04.2015 emisă de Secția 1 Poliție C., respectiv nr._/1.04.2015 emisă de Secția 6 Poliție C., s-a comunicat instanței că nu există niciun dosar penal în care să fie implicate persoanele menționate precum și faptul că la data de 26.03.2015 pârâtul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei pentru faptele comise în data de 25.03.2015 și cu 200 lei pentru faptele comise la data de 28/29.03.2015, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 republicată. Totodată, prin procesul verbal de contravenție i s-a pus în vedere pârâtului să aibă o atitudine decentă și civilizată și să respecte normele de conviețuire socială.

Însă, din răspunsul comunicat de Secția 6 Poliție C., referitor la sancționarea contravențională a pârâtului pentru faptele din luna martie 2015, nu s-a dovedit faptul că faptele respective au fost săvârșite împotriva reclamanților din prezentul dosar; de asemenea din cuprinsul certificatului medico-legal nr. 286/A2/2.03.2015 emis de Institutul de Medicină Legală C., nu rezultă că leziunile suferite de B. C. M. au fost cauzate de către pârât, în urma unor presupuse acte de violență față de ea.

Instanța constată din probele administrate că din luna decembrie 2014 reclamanta și pârâtul s-au despărțit în fapt, iar de atunci pârâtul nu a pus în pericol viața sau integritatea fizică a reclamantei sau a rudelor acesteia.

Așadar, instanța constată că, deși este evidentă starea de tensiune între părți, cauzată de gelozia pârâtului față de actuala relație a reclamantei, din ansamblul probelor administrate în cauză nu a rezultat iminența producerii unor infracțiuni privitoare la viața și integritatea reclamanților, care să justifice adoptarea măsurii de obligare a pârâtului să păstreze o distanță corespunzătoare față de reclamantă, de rudele ei, de actualul concubin sau de reședința și locul lui de muncă și nici interzicerea oricărui contact telefonic sau prin corespondență al pârâtului față de aceștia.

Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept precum și faptul că nu s-a dovedit starea de pericol actuală pentru integritatea fizică și psihică a reclamanților, în sensul prevederilor art. 23-27 din legea nr. 217/2003 republicată, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, instanța urmează să respingă cererea acestora ca fiind neîntemeiată.

Instanța va dispune ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru pârâtul G. C., în cuantum de 200 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea având ca obiect instituire ordin de protecție, formulată de reclamanții C. M. L., C. M., C. M., domiciliați în C., .. 72, județul D. și B. C. M., domiciliat în comuna Pleșoi, ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul G. C., domiciliat in C., ., nr. 34, județul D..

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru pârâtul G. C., în cuantum de 200 lei, va rămâne în sarcina statului.

Cu apel în termen de 3 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 aprilie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

R. B. L. N. N.

Red. R.B.

Tehn.L.N./7 ex.

04.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 5542/2015. Judecătoria CRAIOVA