Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 1319/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1319/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 16568/215/2014
DOSAR NR._ - încuv. legături personale cu minorul-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA - JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1319
Ședința publică de la 03.02.2015
Președinte – A. M. V. - Judecător
Grefier – L. V.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect încuviințare legături personale cu minorul, formulată de reclamantul M. C. D., împotriva pârâtei T. A. M..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns av. I. B., pentru reclamant, pârâta, personal și asistată de av. S. M. și martorii F. M. și M. S..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care,
Av. S. M. pentru pârâtă, depune la dosar, interogatoriu pentru pârât, anchetă psihosocială efectuată la pârâtă și declarații de martori în dosar nr._/215/2013 al Judecătoriei C..
Instanța procedează la audierea, sub prestare de jurământ, a martorilor prezenți, declarațiile fiind consemnate și atașată la dosar, după care, constatând încheiată cercetarea judecătorească, acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului cauzei.
Av. I. B., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Av. S. M., pentru pârâtă, solicită, în principal, respingerea acțiunii, ca neîntemeiate, iar, în subsidiar, admiterea, doar în parte, a acțiunii, în sensul încuviințării legăturilor cu minora doar o singură zi, în lunile impare și doar în prezența sa, fără cheltuieli de judecată.
J U D E C A T A
Asupra cererii de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. _, pe rolul Judecătoriei C., reclamantul M. C. D. a chemat în judecată pe pârâta T. A. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să-i fie încuviințate legăturile personale cu minora M. Anissa-A., născută la data de 28.03.2009, în următoarea modalitate: în primul și al doilea sfârșit de săptămână din lună, sâmbăta și duminica, între orele 10-20, cu posibilitatea de a o lua pe minoră și sora și mama sa, pentru a evita situațiile neplăcute dintre el și pârâtă.
În motivare, reclamantul a arătat că minora în cauză este rezultată din relația de concubinaj a părților care, în prezent, sunt despărțite, el locuind și muncind în străinătate, domiciliul minorei stabilindu-se la mamă, în baza sentinței civile nr. 5702/2004 a Judecătoriei C..
Cererea a fost întemeiată pe disp. art. 401 Cod.civ.
Reclamantul a depus la dosar în copie: certificat de naștere al minorei, sentința civilă nr. 5702/2004 a Judecătoriei C..
La data de 08.07.2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare, solicitând în principal, respingerea acțiunii, ca neîntemeiate, iar, în subsidiar, admiterea, doar în parte, a acțiunii, în sensul încuviințării legăturilor cu minora doar o singură zi, în lunile impare și doar în prezența sa, între orele 10-12, cu excepția cazurilor în care minora se află în concedii sau vacanțe împreună cu ea.
În motivare, pârâta a arătat că reclamantul nu a fost interesat în păstrarea legăturilor cu fiica sa, după despărțire, fiind plecat mai tot timpul în străinătate, în plus, având și un comportament antisocial, ce nu poate constitui un model pentru copil, săvârșind mai multe fapte penale în străinătate, pentru care a și fost condamnat, solicitarea reclamantului nefiind nici în concordanță cu interesul minorei, care se va înscrie la cursurile preșcolare, week-endul fiind destinat pregătirii școlare, prezența unei persoane străine nefăcând altceva decât să o distragă de la învățătură, minora nefiind obișnuită cu reclamantul, dat fiind faptul că acesta nu a fost alături de ea.
În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar: înscrisuri în limba germană, traduse, sent. civ. nr. 4572/2007, declarații extrajudiciare, adeverință eliberată de Grădinița cu program prelungit "D. Minunată", adeverință de salariat, anchetă psihosocială efectuată la pârâtă și declarații de martori în dosar nr._/215/2013 al Judecătoriei C..
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 05.08.2014, reclamantul a arătat că este în interesul copilului să mențină legăturile cu ambii părinți, pe perioada cât părțile au fost căsătorite implicându-se în procesul de creștere al copilului, iar atunci când a fost plecat în străinătate a trimis sume mari de bani pentru întreținerea ei și alte bunuri, după divorț, achitând în întregime pensia de întreținere.
În suplimentarea probatoriilor, instanța a încuviințat, la cererea părților, proba testimonială cu un martor pentru reclamant și 2 martori pentru pârâtă, precum și efectuarea unei anchete psihosociale la domiciliile acestora.
În cauză, au fost audiați martorii F. M., pentru reclamant și M. S., pentru pârâtă, părțile renunțând la cel de-al doilea martor încuviințat.
Ancheta dispusă în cauză a fost înaintată instanței de Primăria C.-Serviciul Autoritate Tutelară la data de 18.11.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Minora M. Anissa-A. s-a născut la data de 28.03.2009, din relația de concubinaj a părților, prin sentința civilă nr. 5702/2004 a Judecătoriei C., domiciliul minorei fiind stabilit la reclamantă.
Din proba testimonială administrată în cauză a reieșit că reclamantul manifestă interes în păstrarea legăturilor cu fiica sa, martorul acestuia relatând că, reclamantul a luat legătura cu minora numai în măsura în care i s-a permis acest lucru, văzând-o mai mult în prezența mamei, nefiindu-i permis să o ia în domiciliul său.
Martora pârâtei a infirmat interesul reclamantului în păstrarea legăturilor cu fiica sa, arătând că acesta este o persoană violentă, pârâta relatându-i și că obișnuiește să se drogheze, minora necunoscându-și tatăl, acestea fiind motivele pentru care pârâta nu este de acord cu realizarea legăturilor cu minora în domiciliul reclamantului.
Potrivit art. 496 alin 5 C.civ., „părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă acesta este în interesul superior al copilului”.
Apreciind asupra interesului minorului, instanța trebuie să aibă în vedere un complex de factori care definesc întreaga viață personală a copilului și a familiei sale, respectiv vârsta și sexul minorului, relațiile sale cu părinții, afecțiunea pe care și-o poartă reciproc, conduita părinților în societate și față de minor.
În toate cazurile, instanța trebuie să țină seama de reglementarea dreptului la viața de familie așa cum rezultă din art. 8 din CEDO și cum este definit prin practica instanței europene de contencios al drepturilor omului. Jurisdicția europeană consideră că legăturile personale dintre părinte și copilul său reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți nu mai există, iar măsurile interne, inclusiv hotărârile instanței, care ar împiedica o asemenea relație constituie o ingerință în dreptul la viața familială, protejată de art. 8 ( cauza Elsholz contra Germaniei din 13 iulie 2000).
Curtea europeană a decis că în executarea unor măsuri care țin de legătura părinților cu copii trebuie să se țină seama de interesele superioare ale copilului și, în ipoteza în care contactele cu părinții ar risca să amenințe aceste interese sau să aducă atingere drepturilor sale, autoritățile naționale au îndatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru între toate interesele părților ( cauza Ignaccolo-Zenide contra României din 25 ian. 2000 și cauza Maire contra Portugaliei din 26 iunie 2003).
Curtea a denunțat comportamentul ilicit al părintelui la care copilul locuiește, care se opune la legătura dintre celălalt părinte și minor și a apreciat că statul are obligația de a lua măsurile adecvate și suficiente pentru a fi respectate dispozițiile art. 8 ( cauza Maire contra Portugaliei).
Pornind de la aceste reguli transformate în norme de drept, instanța apreciază că este în interesul minorei să ia legătura cu tatăl său, în următoarea modalitate, având în vedere vârsta fragedă a acesteia și faptul că se impune asigurarea unei intimități în vederea dezvoltării relațiilor de afecțiune reciprocă: în prima și a doua săptămână din lună, sâmbăta și duminica, între orele 10-18, cu posibilitatea reclamantului de a o lua pe minoră și în domiciliul său.
Instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantul M. C. D., domiciliat în C., ., jud. D., CNP_, împotriva pârâtei T. A. M., domiciliată în C., .. N 1, ., jud. D., CNP_.
Încuviințează reclamantului legăturile personale cu minora M. Anissa-A., născută la data de 28.03.2009, în următoarea modalitate: în prima și a doua săptămână din lună, sâmbăta și duminica, între orele 10-18, cu posibilitatea de a o lua pe minoră și în domiciliul său.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-M. V. L. V.
Red.A.M.V.
4 ex./11.02.2015
← Alocatie copii. Sentința nr. 1674/2015. Judecătoria CRAIOVA | Alocatie copii. Sentința nr. 674/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|