Pensie întreţinere. Sentința nr. 103/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 103/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 103/2015
Dosar nr._ - majorare pensie -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 103
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 13 Ianuarie 2015
COMPLETUL DE MINORI ȘI FAMILIE CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: L. P. - JUDECĂTOR
GREFIER: V. P.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta C. E. -D. împotriva pârâtului L. L., având ca obiect majorare pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat P. S. în substituire pentru avocat C. D., lipsă fiind reclamanta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, s-a depus de către avocat P. S., adeverință de venit, după care,
În conformitate cu prevederile art. 131 Codul de Procedură Civilă, instanța a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea cauzei, conform art. 126 alin. 1 din Constituția României, art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. a si art. 107 alin 1 din Codul de Procedură Civilă, după care,
Instanța pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă prin acțiune și de pârât prin întâmpinare .
Avocat P. S. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri solicitată de ambele părți .
Constatând ca proba cu înscrisuri solicitata de reclamantă și pârât este admisibilă si poate să duca la soluționarea procesului ,în temeiul art. 255 raportat la art. 258 din Codul de Procedură Civilă, instanța o încuviințează .
În temeiul art. 260 Cod procedura civila, instanța a procedat la administrarea probei cu înscrisurile depuse de către reclamantă și pârât la dosar, după care,
Nemaifiind probe de administrat și întrucât apărătorul pârâtul este de acord ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acesta termen de judecată, în temeiul art. 392 Cod de Procedură Civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .
Avocat P. S. pentru pârât solicită respingerea acțiunii ca nefondată întrucât veniturile pârâtului nu s-au majorat ci sunt mai reduse decât în trecut ,iar contravaloarea bonurilor de masă nu poate fi avută în vedere, având un alt regim, fără cheltuieli de judecată .
Constatând ca au fost lămurite toate împrejurările de fapt si temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., instanța închide dezbaterile asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la nr._ /24.10.2014, pe rolul Judecătoriei C., reclamanta C. E.-D. a chemat în judecată pe pârâtul L. L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună majorarea pensiei de întreținere stabilita in favoarea minorei L. C.-A., prin sentința civila nr. 108/12.01.2009 pronunțata de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2008 .
În motivarea cererii, a arătat că prin sentința nr. 108/12.01.2009 Judecătoria C. s-a dispus desfacerea căsătoriei, încredințarea minorei spre creștere si educare acesteia, iar paratul a fost obligat la plata pensie de întreținere în cuantum de 160 lei lunar.
A mai arătat, că de la momentul pronunțării sentinței civile si pana in prezent, nevoile minorei sunt in continua creștere, respectiv îmbrăcăminte, rechizite, precum si pentru faptul ca veniturile paratului ca si angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgenta C. au crescut .
De asemenea, a mai arătat că încă din anul 2009 de când a rămas definitiva si irevocabila sentința civila, salariul paratului a crescut considerabil, prin urmare se impune majorarea pensiei de întreținere stabilita pentru minora L. C.-A., aceasta fiind unica descendenta a paratului.
La dosar, au fost depuse următoarele înscrisuri: copie actului său de identitate,copie de pe certificatul de naștere al minorei, dovada de achitare a taxei de timbru, adeverința nr. 699/17.10.2014, eliberată de Școala Gimnazială "M. Viteazul" C. și ordonanță de poprire.
Și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 403, 499, 513, 531 cod civil si art. 113 alin 1 pct. 2, art. 114 alin 1 Cod Pr. Civ..
La data de 18.11.2014, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
In motivarea cererii, a arătat că în urma desfacerii căsătoriei dintre acesta și reclamantă, dispusa de Judecătoria C. prin sentința civila nr. 108/2009, a fost obligat la plata pensiei de întreținere către minora L. C.-A., născuta la data de 19.01.2001, în cuantum de 160 lei lunar.
A mai arătat că pentru a se pronunța astfel, instanța a avut in vedere veniturile realizate de acesta la acel moment ,al căror cuantum era de 727 lei, lunar, însă în prezent, acesta realizează în medie, un venit net de 696 lei lunar, așa cum rezulta din adeverința nr._/05.11.2014 emisa de Spitalul Clinic de Urgenta C., al cărui salariat este, în funcția de brancardier în cadrul Secției Clinice Oncologie Medicala.
Și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.205 si urmat. C. pr. Civ, art. 529 c. civ, art. 531 c. civ.
A depus la dosar adeverința nr._/05.11.2014, emisa de Spitalul Clinic de Urgenta C. și copie de pe adeverința nr._/24.04.2009, a aceleiași unității.
La data de 08.12.2014, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat ca instanța să nu dea eficienta juridica susținerilor pârâtului, întrucât de la momentul despărțirii si pana la promovarea prezentei cereri de chemare in judecata, au trecut circa 5 ani, minora se afla în clasa a VII-a, iar nevoile sale sunt într-o continua creștere, generate de achiziția de manuale, rechizite școlare, meditații, îmbrăcăminte si nu în ultimul rând de transportul către scoală.
În motivarea cererii, a arătat că în anul 2009, instanța 1-a obligat pe parat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 160 lei lunar, motivat de împrejurarea ca venitul net obținut era de 727 lei, însă, din adeverința nr._/05.11.2014, eliberata de Spitalul Clinic Județean de Urgenta C., rezulta faptul ca paratul realizează un venit net lunar in cuantum de 884 lei si nu 696 lei, astfel că în cauză se impune majorarea pensiei de întreținere.
Reclamanta a solicitat efectuarea unei adrese către Spitalul Clinic de Urgenta C., pentru a se comunica veniturile nete si contravaloarea tichetelor de masa, realizate de pârât pentru ultimele 6 luni.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 108/12.01.2009, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2008, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 03.10.1998, încredințarea spre creștere și educare a minorei L. C.-A., născuta la data de 19.01.2001, reclamantei, iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 160 lei lunar în favoarea minorei, începând cu data introducerii acțiunii 12.06.2008 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere venitul mediu net realizat de pârât.
Potrivit art. 499 alin.1 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația ,învățătura și pregătirea sa profesională, iar art .531 Cod civil, dispune în sensul că, dacă a intervenit o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor poate mări sau micșora pensia de întreținere, sau poate hotărî încetarea plății ei .
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 529 alin.2 din Codul civil, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii .
În cauza dedusă judecății, instanța reține că împrejurările de fapt avute în vedere la pronunțarea sentinței civile 108/12.01.1998, a Judecătoriei C., s-au schimbat, în sensul că, pârâtul a realizat în ultimele 6 luni, un venit mediu net lunar de 858 lei, iar nevoile minorei raportat la vârsta acesteia, sunt în continuă creștere .
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 499 alin. 1 art. 529 și art. 531 Cod civil, nevoile minorei ,instanța va admite acțiunea și va dispune majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligată pârâtul prin sentința civilă nr. 108/12.01.-2009, pronunțată de Judecătoria C., în favoarea L. C.-A., născuta la data de 19.01.2001, de la suma de 160 lei lunar, la suma de 214 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii 24.10.2014 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației .
In temeiul art. 453 C.p.civ., instanța va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă de majorare pensie de întreținere formulată de reclamanta C. E.-D., cu domiciliul în ., jud. D., CNP_, împotriva pârâtului L. L., cu domiciliul în C., cart. Craiovița Nouă, . M., nr.5, ., ., CNP_.
Majorează cuantumul pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr. 108/12.01.-2009, pronunțată de Judecătoria C., în favoarea minorei L. C.-A., născuta la data de 19.01.2001, de la suma de 160 lei lunar, la suma de 214 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii 24.10.2014 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației .
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Judecătoria C. .
Pronunțată în ședință publică de la 13 ianuarie 2015
PREȘEDINTE, GREFIER
L. P., V. P.,
Redactat: L.P
Tehnoredactat: V.P.
Nr. exemplare: 4
Data redactări: 15.01.2015
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 102/2015. Judecătoria CRAIOVA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3696/2015.... → |
---|