Pensie întreţinere. Sentința nr. 9626/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9626/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 22019/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9626

Ședința publică de la 07.07.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. V. - Judecător

Grefier: V. L.

Pe rol, judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta Z. L. M. și pe pârâtul D. C. I., având ca obiect majorare pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se efectuează referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța reține cauza pentru soluționarea excepției de perimare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la data de 03.06.2014, reclamanta Z. L. M. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtul D. C. I., să dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr._/12.09.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012, cu cheltuieli de judecată.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 07.10.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C., de la acea dată, dosarul rămânând în nelucrare din motive imputabile părților, timp de 6 luni.

Potrivit art. 416 alin. (1) C., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Art. 420 alin. (1) teza I C., stipulează că perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.

Observând că în cauza de față, în vederea judecării pricinii, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură de mai mult de 6 luni, instanța, în baza art. 416 și urm. C., urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta Z. L. M., CNP_, cu domiciliul în C., .. 89, județul D., în contradictoriu cu pârâtul D. C. I., cu domiciliul în comuna Melinești, ..

Cu recurs, la Tribunalul D., în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 07.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. V. - Judecător L. V.

Red. jud. A.M.V.

Tehnored. gref. L.V.

4 ex./20.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 9626/2015. Judecătoria CRAIOVA