Curatelă. Sentința nr. 4671/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4671/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 3750/215/2015
DOSAR NR_
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă 4671
ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN 09.04.2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE- B. S.- JUDECĂTOR
GREFIER – L. B.
Pe rol, judecarea cauzei Minori și Familie privind pe petenta P. M., având ca obiect: instituire curatelă.
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu nu a răspuns petenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.Din oficiu, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale.
JUDECATA
Prin cererea înregistrată la data de 17.02.2015 sub numărul_ pe rolul Judecătoriei C., petenta P. M., cu domiciliul în C., ., ..1, . instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună instituirea curatelei.
În motivarea cererii, s-a arătat că numita D. I. din cauza afecțiunilor de care suferă, nu își poate reprezenta interesele la primăria C., la DGASPC D. și la Direcția de Poștă.
În drept cererea se întemeiază pe Legea nr.448/2006.
Cererea s-a depus într-un exemplar, fiind semnată.
În dovedirea și susținerea cererii s-au depus în xerocopie, cu mențiunea conform cu originalul, următoarele acte: certificat de handicap; adeverința medicală; cărți de identitate; certificat de căsătorie; certificatul de naștere.
În conformitate cu art.200 alin.1/cod proc.civ.: „completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza, verifică de îndată dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art.194-197”.
Astfel, prin rezoluția din data de 24.02.2015, conform art.200 alin 2/cod proc.civ., când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute de art.194-197/cod proc.civ., s-au comunicat petentei în scris, lipsurile cererii, cu mențiunea ca în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării trebuie să facă completările dispuse sub sancțiunea anulării cererii, după cum urmează:
-coform art.194 lit.a/cod proc.civ. petenta să menționeze în codul numeric personal al petentei și denumirea județului în a cărui rază locuiește petenta.
Ulterior, petenta a menționat în scris că are CNP-_ și că denumirea județului în a cărui rază locuiește petenta este județul D..
În ședința de judecată de astăzi instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.
Conform alineatului 2 al aceluiași articol din legea nr.448/2006 se prevede că: „de dispozițiile prezentei legi beneficiază copiii și adulții cu handicap, cetățenii români, cetățeni ai altor state sau apatrizi pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori reședința în România.”
Văzând și prevederile art.114 alin.1/cod proc.civ., cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința, persoana ocrotită.
Conform cărții de identitate - CNP-_, persoana cu handicap D. I., are domiciliul în comuna Vrata, ., iar dovada domiciliului se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, conform art.91 alin.1/cod civ.
Ca urmare a argumentelor expuse mai sus, făcând aplicarea textului legal sus-menționat care stabilește o competență exclusivă, normele acestei dispoziții fiind unele imperative, având în vedere obiectul cauzei deduse judecății, - instanța constată că în cauză competența teritorială aparține Judecătoriei Vînju M., județul M., - în a cărei rază teritorială își are domiciliul persoana cu handicap D. I..
Ca urmare, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., conform art.129 alin.1 pct.3/cod proc.civ., iar în baza art.132 alin.1 și 3/cod proc.civ., să dispună declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Vînju M., județul M., în a cărei arie de jurisdicție își are domiciliul, persoana ocrotită, adică persoana cu handicap D. I., cu domiciliul în comuna Vrata, ., - ținând seama și de Hotărârea nr.337/09.07.1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii (M.Oficial nr.188/06.08.1993 cu ultimele modificări).
Hotărârea nefiind supusă niciunei căi de atac, dosarul se va trimite de îndată instanței competente, în conformitate cu dispozițile art.132 alin.3/cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
Declină competența de soluționare a cererii de curatelă formulată de petenta P. M., CNP-_, cu domiciliul în C., ., ..1, ., în favoarea Judecătoriei Vînju M., județul M..
Dată fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.04.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
S.B.
red.:B.S./ Tehnored.:B.L./ Nr.ex. 2/ Data red. :14.04.2015
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6783/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9633/2015.... → |
---|