Plângere contravenţională. Sentința nr. 1162/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1162/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 29665/215/2010
Dosar nr._ perimare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1162
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
Președinte D. R. C.
Grefier C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata G. F. D., având ca obiect contestație la executare-perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța reține cauza spre soluționare pentru constatarea perimării.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 13.10.2010, sub dosar nr._, contestatoarea . a formulat contestație împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, emisă de G. F. –Secția D., decizie înregistrată sub nr._ din data de 15.09.2010 și comunicată la data de 28.09.2010, solicitând anularea acesteia.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 04.03.2011 instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 244 pct. 1 C.p.c. până la soluționarea contestației împotriva procesului verbal de control nr. 3693/15.09.2010 de către Serviciul Contestații din cadrul DGFP D..
DGRFP C. a comunicat că plângerea împotriva procesului verbal a fost soluționată prin decizia 119/21.05.2012 și a fost comunicată prin publicare pe pagina de internet a ANAF la data de 17.08.2012, în anunțul de publicare menționându-se că actul se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării, termen care se împlinește la 03.09.2012.
În decizia nr. 119/21.05.2012 se precizează că se poate contesta la Tribunalul D. în termen de 6 luni de la comunicare (termenul împlinindu-se pe 04.03.2013) iar DGRFP C. a menționat că în evidențele sale nu există un dosar cu acest obiect..
La termenele de judecată din 27.04.2012 și 18.10.2013 instanța a respins sesizare de perimare și a menținut măsura suspendării cauzei, în baza art. 244 pct. 1 C.p.c.
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării.
Potrivit art. 248 C.Pr.Civ. ”orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an.”
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data rămânerii definitive a deciziei 119/21.05.2012 (04.03.2013, reprezentând 6 luni de la data comunicări, 03.09.2012), cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.
Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Pentru aceste considerente, va admite sesizarea și va constata perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea ., cu sediul în C., .. 23, ., ., în contradictoriu cu intimata G. F. D., cu sediul în C., .. 2, jud. D..
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.01.2015.
Președinte Grefier
D. R. C. C. Ș.
Red.jud. C.D.R/Tehn. C.Ș.
2 ex/06.04.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 403/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|