Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 21602/215/2014
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15/2015
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. C. - judecător
Grefier A. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent I. C. M. și pe intimat B. R. C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul personal, c.j. O. A. pentru intimată și martorul S. S.-M., lipsind martorul T. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează că mandatele de aducere a martorilor au fost executate.
C.j. O. A. pentru intimată depune la dosar delegație de reprezentare.
În temeiul art. 318-321 Cod proc.civ. s-a procedat la ascultarea martorului S. S.-M., sub prestare de jurământ, conform dispozitiilor art.319 Cod proc.civ., declarația acestuia fiind consemnată si atașată la dosar .
Petentul învederează că renunță la audierea martorului T. C..
Instanța ia act că petentul renunță la audierea martorului T. C..
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul solicită admiterea plângerii contravențională și anularea procesului verbal de contravenție, fără cheltuieli de judecată.
C.j. O. A. pentru intimată solicită respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal, având în vedere că petentul nu a administrat niciun fel de probă în susținerea acțiunii sale.
În temeiul art. 389 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 02.06.2014 sub nr._, petentul I. C. M. a chemat în judecată pe intimatul B. R. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 19.05.2014 și exonerarea sa de orice răspundere.
În motivarea plângerii în fapt, petentul a arătat că a fost sancționat pentru că ar fi oprit voluntar pe . că ar fi blocat circulația autovehiculelor care circulau pe culoarea verde a semaforului.
Petentul a susținut că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa.
În realitate, se afla la semafor, fiind încadrat într-o colană de mașini care așteptau ca semaforul să indice culoare verde, timp în care, în autoturismul său echipat taxi, au urcat doi clienți.
În momentul în care culoarea semaforului s-a schimbat, petentul a precizat că autoturismul său s-a pus în mișcare odată cu celelalte mașini.
În dovedirea acțiunii înțelege să se folosească de proba cu doi martori, S. S.-M. și T. C..
În drept a invocat art. 19 alin. 2 din OUG 2/2001 și OUG 195/2002.
În scop probator a depus procesul verbal de contravenție, în original și copie CI.
Acțiunea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
La data de 19.06.2014, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic.
Solicită ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. În opinia lor, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
Solicită că fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost constată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund realității.
Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care s e bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație ) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.
De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.
Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
În scop probator instanța a încuviințat, pentru petent, proba testimonială cu doi martori, S. S.-M. și T. C., ca fiind admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, iar pentru intimată, a luat act că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de agentul de poliție.
La termenul de judecată din data de 12.01.2015 instanța a procedat la audierea martorului S. S.-M. și a luat act de renunțarea petentului la audierea martorului T. C..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 19.05.2014 de către un agent constatator din cadrul intimatului, petentul a fost sancționat potrivit art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 255 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 142 din HG 1391/2006.
S-a reținut că a oprit voluntar autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, echipat taxi Favorit, indicativ 254, pe . de mers către Primăria C., în intersecția cu . bandă de circulație, stânjenind traficul rutier prin blocarea benzii de circulație pentru autovehiculele care circulau pe culoarea verde a semaforului.
Împotriva procesului verbal contestat, petentul a formulat plângere contravențională în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
În temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (A. c. României, par. 66).
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În consecință, instanța constată legalitatea procesului-verbal contestat și va proceda la analiza temeiniciei acestuia.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține din fotografiile radar depuse la dosar de intimată (f. 15) că petentul a circulat cu autoturismul marca F. cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 73 km/h.
Din copia de pe buletinul de verificare metrologică nr._/22.03.2013 emis de B. Român de Metrologie Legală (f. 14) rezultă că radarul montat pe autoturismul poliției este omologat, iar la data constatării contravenției era și verificat metrologic, verificare valabilă pentru perioada de un an de la data verificării.
Prin urmare, situația de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal contestat corespunde realității.
Instanța consideră că materia contravențională, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, poate fi calificată ca aparținând materiei penale, din perspectiva garanțiilor instituite de aceasta, astfel încât, instanța trebuie să asigure toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, cu condiția respectării unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit. Privitor la dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal de agentul constatator, cum este și speța de față, procesul verbal legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia plângerea va fi respinsă. Aceste concluzii sunt confirmate și de decizia adoptată în cauza N. c. României, de unde reiese foarte clar că sunt respectate garanțiile prevăzute de art. 6, dacă petentul a avut posibilitatea sa facă dovada contrarie constatărilor din procesul-verbal, în fata instanței.
Având posibilitatea exercitării drepturilor procesuale în vederea dovedirii plângerii formulate, petentul a propus proba cu martorii S. S.-M. și T. C., în cadrul căreia a fost audiat martorul S. S.-M., instanța luând act de renunțarea petentului la audierea martorului T. C..
Or, prin declarația martorului S. S.-M., petentul nu a reușit să dovedească o situație de fapt contrară celei reținute în procesul-verbal contestat, întrucât martorul nu își mai amintea exact ce s-a întâmplat la data sancționării petentului.
În consecință, instanța constată că forța probantă a procesului-verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie.
Concluzionând, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului instrumentator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției petentului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii amenzii aplicate în cuantumul său minim, prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, coroborate cu cele ale art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că aceasta a fost corect individualizată. Astfel, instanța apreciază că din atitudinea nesinceră a petentului rezultă că acesta nu conștientizează gravitatea faptei sale, riscul la care se expune atât pe sine, cât și pe cei din jur. Prin urmare, aplicarea sancțiunii amenzii este suficientă pentru corectarea comportamentului contravențional al acestuia.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiata si se va menține procesul verbal de contravenției . nr._/28.02.2014 întocmit de intimată, ca legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul I. C. M., CNP_, cu domiciliul în com. V., ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul I B. R. C., cu sediul în C., ., cod fiscal_, cont IBAN RO11TREZ__ deschis la Trezoreria C..
Menține procesul-verbal de contravenție . nr._/19.05 .2014 întocmit de intimată, ca legal și temeinic.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2015.
Președinte,Grefier,
L. C. A. G.
Red L.C/Tehnored./A.G.
4 ex./20.01.2015.
← Pretenţii. Sentința nr. 201/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1162/2015.... → |
---|