Plângere contravenţională. Sentința nr. 4492/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4492/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 42898/215/2014
Dosar nr._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4492/2015
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-G. B.
Grefier L. T.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de petenta P. A. G., CNP_, cu domiciliul în C., .. 68, ., . în contradictoriu cu I. D., cu sediul în C., ., județul D.., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Țapelea B. pentru petentă, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care,
Instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială a instanței.
Avocat Țapelea B., pentru petentă, arată că Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze.
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze în raport de dispozițiile art. 94 pct. 4 din codul de procedură civilă și art. 32 alin. 2 din OG 2/2001.
Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Avocat Țapelea B., pentru petentă, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorul C. M., menționat în plângere, care este prezent la acest termen.
Instanța pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de intimată.
Avocat Țapelea B., pentru petentă, arată că nu se opune probei cu înscrisuri solicitată de intimată.
Instanța încuviințează pentru petentă, în temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 C.pr.civ., proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul C. M. precum și pentru intimată, proba cu înscrisuri.
Instanța pune în discuție durata necesară pentru cercetarea procesului.
Avocat Țapelea B., pentru petentă, estimează că la acest termen poate fi soluționat procesul.
În temeiul art. 238 alin.1 Cod proc.civ, având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia si probatoriul ce se impune a fi administrat, instanța estimează la termenul de azi cercetarea procesului.
În temeiul art. 318-321 Cod proc.civ. instanța procedează la ascultarea martorului C. M., sub prestare de jurământ, conform dispozițiilor art.319 Cod proc.civ., declarația acestuia fiind consemnată si atasată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat Țapelea B., pentru petentă, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, având în vedere că situația de fapt a fost alta, solicită anularea amenzii aplicate cât și a pedepsei reținerii permisului de conducere.
În temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulata de petenta P. A.-G. la data de 2.12.2014 si inregistrata sub nr._ pe rolul Judecatoriei C. petenta a formulat plangere împotriva procesului verbal . nr._ intocmit de intimat in data de 23.11.2014 in localitatea C., solicitand anularea procesului verbal atacat.
In motivarea cererii se arata ca din datele retinute de către agentul constatator in procesul verbal cu . numărul de mai sus reiese ca la data de 28.11.2014, in jurul orelor 15 si 50 min in timp ce petenta conducea autoturismul cu numărul de inmatriculare_ pe bulevardul D. la trecerea de pietoni de la Electroputere Parc nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angrenați in traversarea străzi si nu a avut asupra mea certificatul de inmatriculare al autoturismului.
In consecința pentru nerespectarea dispozițiilor legale i s-a aplicat amenda ca sancțiune contravenționala principala si reținerea permisului de conducere drept sancțiune complementara.
Petenta sustine ca cele mentionate in procesul verbal de constatare a contravenției nu corespund realitatii. Astfel, pe trecerea de pietoni din dreptul Electroputere Parc nu era angrenat in traversarea trecerii niciun pieton; prin urmare nu avea cui sa acorde prioritate de trecere daca pe trecerea de pietoni nu era niciun pieton, referitor la faptul ca nu a avut asupra sa certificatul de inmatriculare, nici acest lucru nu este adevarat deoarece i-a inmanat agentului constatator toate actele sale cat si ale autoturismului. Cele mentionate au fost observate si de către numitul C. M. care se afla cu petenta in autoturism in momentul in care a fost oprita de agentul de politie.
Având in vedere cele de mai sus a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal atacat, exonerarea de la plata amenzii si inlaturarea sancțiunii complementare aplicate.
In dovedirea celor anterior mentionate a solicitat administrarea probei cu inscrisuri si testimoniala cu martorul C. M..
La data de 22.12.2014 instanta a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata catre intimata, care la data de 13.01.2015 a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
In motivarea intampinarii se arata ca procesul verbal de contraventie este incheiat cu respectarea conditiilor de fond si de forma prevazute de OG 2/2001.
Solicita sa se constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal solicita instanței de judecată să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. în opinia intimatei instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, se considera ca masura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal facand deplina dovada a situatiei de fapt mentionate in cuprinsul sau.
Referitor la procesul-verbal considera ca instanta de judecata trebuie sa-i recunoasca valoare probatorie sub aspectul constatarii stării de fapt, avand in vedere ca este întocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii.
Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Mai mult decât atat, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiaza de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, desi neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practica instantelor judecătorești.
Mai arata ca petentul a fost sancționat contravențional pentru o fapta ce a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții.
Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul M.A.I, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. în special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.
De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va pomi în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicita ca instanta să constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.
Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
A mentionat ca nu detine material probator, abaterea savarsita fiind constata in mod direct de catre agentul de politie.
A solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri respectiv procesul verbal de contraventie.
De asemenea solicita sa fie avute in vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit carora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecata nu vor mai putea fi cerute decât in condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ.
Solicita aceasta intrucat in caz contrar se creeaza contravenientului o poziție net favorabila, apararile intimatei si probele propuse raportandu-se doar la motivele invocate de petent prin cererea de chemare in judecata.
In concluzie, solicita respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiata si, pe cale de consecința, menținerea actului sanctionator ca temeinic si legal.
In temeiul art. 411 alin 1, pct (2) C.proc.civ., au solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.
La data de 14.01.2015 instanta a dispus comunicarea intampinarii catre petenta care nu a depus raspuns la intampinare.
Instanta a acordat primul termen de judecata la data de 7.04.2015 pentru cand a dispus citarea partilor.
La acest termen instanta a incuviintat proba cu inscrisuri si proba cu martorul C. M., prezentat de petenta. Instanta a procedat la audierea martorului la acest termen.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarele:
In fapt, la data de 28.11.2014 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul I. D. procesul-verbal . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petenta P. A.-G. a contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002, constatând că, în data respectiva, în jurul orelor 15,45 petenta a condus autoturismul cu nr._ pe . trecerea de pietoni de la Electroputere Parc nu a acordat prioritate la un grup de pietoni aflati in traversare pe marcajul pietonal; de asemenea nu avea asupra sa certificatul de inmatriculare. A fost sanctionat cu o amenda in cuantum de 360 lei pentru prima contraventie si cu avertisment pentru cea de-a doua.
Potrivit dispozițiilor art. art.100 alin. 3 lit. b) din OUG nr.195/2002 rep. constituie contravenție ,,neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului".
De asemenea, conform art. 135 lit. h din RAOUG 195/2002 „conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.”
Conform art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi in cuantum de 360 lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Cât privește legalitatea procesului-verbal, instanța retine că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând toate mentiunile obligatorii prevazute de art.17 din acest act normativ, mentiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulitătii actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță.
Sub aspectul temeiniciei instanta retine ca din declarația martorului audiat în cauză C. M. se desprinde o alta situatie de fapt decat cea retinuta de agentul constatator, respectiv ca pe trecerea de pietoni de la Electroputere Parc nu se afla niciun pieton angajat in traversare, ci doar cativa pietoni care asteptau pe trotuar si care nu isi manifestasera intentia de a traversa. De asemenea, a aratat martorul ca petenta a avut asupra sa si certificatul de inmatriculare al autovehiculului, martorul fiind cel care i l-a dat acesteia din torpedoul masinii.
Depozitia acestui martor se coroboreaza cu faptul ca petenta a semnat procesul verbal cu obiecțiuni. De asemenea, trebuie avut in vedere faptul ca intimata nu a produs niciun fel de probe in prezentul dosar, nefiind suficienta doar constatarea agentului constatator.
Avand in vedere aceste aspecte instanta constata ca petenta a facut dovada unei alte situatii decat cea retinuta in procesul verbal contestat in ceea ce priveste contraventiile retinute in sarcina sa.
Raportat la cele de mai sus, instanța retine ca petenta a infirmat, prin probele pe care le-a propus, administrate nemijlocit de instanță, aspectele retinute în sarcina sa de către agentul constatator, reusind astfel să răstoarne prezimția de veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție până la proba contrară.
Pe de altă parte, solutia de admitere a plângerii in ceea ce priveste prima contraventie retinuta in sarcina acestuia se impune si prin prisma jurisprudentei CEDO care, în cauza A. contra României, a statuat asupra naturii ,,penale”-ca notiune autonomă – a contraventiei, împrejurare ce transferă sarcina probei de la petent către organul constatator, deoarece petentul beneficiază de toate garanțiile procedurale prev. de paragrafele 2 si 3 ale art.6 din CEDO, inclusiv de prezumtia de nevinovatie.
Or, în cauză agentul constatator nu a făcut nicio dovadă de natură a susține legalitatea și temeinicia procesului – verbal de contraventie contestat in timp ce petenta prin probele administrate a facut dovada unei alte situatii de fapt.
Față de cele ce preced, în temeiul prevederilor art.34 din O.G. nr.2/2001, urmează a se admite plângerea petentei formulată în contradictoriu cu intimata I. D., va dispune anularea acestuia cu consecinta exonerarii petentului de plata amenzii ce i-a fost aplicată in cuantum de 360 lei si a sanctiunii contraventionale complementare în sensul restituirii permisului de conducere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta P. A. G., CNP_, cu domiciliul în C., .. 68, ., . în contradictoriu cu I. D., cu sediul în C., ., județul D..
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/28.11.2014.
Exonerează petenta de plata amenzii în valoare de 360 lei.
Înlătură sancțiunea complementară aplicată prin procesul verbal menționat.
Dispune restituirea permisului de conducere.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecatoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 7.04.2015.
Președinte, C.-G. B. | ||
Grefier, L. T. |
Red. C.G.B.
Tehnored. C.G.B.
4 ex./4.05.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 5594/2015. Judecătoria CRAIOVA | Evacuare. Sentința nr. 4533/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|