Pretenţii. Sentința nr. 5594/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5594/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 43925/215/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5594
Ședința publică de la 28 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – R.-M. D.
Grefier - C. E. C.
Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C. în contradictoriu cu pârâtul G. A. V., având ca obiect ”pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordine de pe listă la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reluând cauza la a doua strigare la sfârșitul ședinței se constata lipsa părților .
Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 94 lit. j Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă, raportat la obiectul și natura cauzei, precum și la natura și complexitatea probatoriului necesar soluționării fondului, instanța, după ascultarea părților, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, la un termen de șase luni.
Instanța, având în vedere faptul că pârâtul nu a depus la dosar, întâmpinare în procedura de regularizare a cererii, în temeiul dispozițiilor art. 208 alin. 2 Cod procedură civilă, constată că pârâtul este decăzut din dreptul de mai propune probe și invocat excepții afară de cele de ordine publică.
Instanța, constatând că proba cu înscrisurile depuse la dosar, este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la dispozițiile art. 255 Cod procedură civilă, o încuviințează.
Instanța invocă, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune și reține cauza spre soluționare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile deduse judecății:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.12.2014, reclamantul S. C. Județean de Urgentă C. a chemat în judecată pe pârâtul G. A. V., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 4.174,90 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 16.02.2011 pârâtul a fost internat la secția Ortopedie, în perioada, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost de 4.174,90 lei, ce nu a fost achitată până în prezent, fiind astfel întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzută de dispozițiile art. 998, 999 C.civil și dispozițiile art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 ”pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuală a acestora”, iar spitalul, in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată .
De asemenea, reclamantul a mai precizat că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu servicii medicale acordate pacienților victime ale agresiunilor sau accidentelor rutiere, trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speța de față S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
Reclamantul a mai arătat că pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului agresiunii, chiar și numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior promovării acțiunii in instanța, astfel că se poate prezuma ca pârâtul își recunoaște culpa prevăzută de dispozițiile art. 998-999 C.civ, constatând in omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art. 313 din Legea nr.95/2006.
Totodată a specificat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită care constă in neformularea unei plângeri penale împotriva agresorului pentru a atrage incidența prevederilor art. 313 din Legea nr. 5/2006; prejudiciul cauzat unității care constată in contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării; raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și de prejudiciul produs, in momentul săvârșirii faptei.
De asemenea, a menționat că suma pretinsă cu titlu de despăgubire reprezintă o creanță bugetară.
În drept, reclamantul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 998, 999 C.civil, art. 112 C.proc.civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
La dosarul cauzei, reclamantul a depus, în scop probator, decontul de cheltuieli.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în condițiile dispozițiilor art. 205-208 Cpciv.
La acest termen de judecată, instanța a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune și a reținut cauza spre soluționare asupra excepției invocate.
Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța reține următoarele:
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtului ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acestuia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a face dovada că acesta a fost victima unui accident și fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile art.3 alin.1 și art.8 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța nu poate reține susținerea reclamantului conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară, conform dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Astfel, creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art. 21 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art. 209 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun. București.
Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, iar împrejurarea că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
Așadar, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 03.03.2011, instanța reține că de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, instanța constată că acest termen s-a împlinit la data de 03.03.2014, potrivit art. 181 alin. 1, pct.. 3 și alin. 2 Cod procedură civilă.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 12.12.2014, conform mențiunii de pe rezoluția premergătoare( fila 2), instanța constată că la acel moment era prescris dreptul reclamantului la acțiune, motiv pentru care va admite excepția prescripției, invocată din oficiu și va respinge acțiunea ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de instanță din oficiu.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., județul D. în contradictoriu cu pârâtul G. A. V., domiciliat în C., ., ., jud. D., ca fiind prescrisă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2015
Președinte, Grefier,
R.-M. DobrinCristian E. C.
Red. RMD./Tehnored. CCE
4 ex/04.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4690/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4492/2015.... → |
|---|
