Plângere contravenţională. Sentința nr. 536/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 536/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 14103/215/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 536/2015
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte L.-D. B.
Grefier C.-E. C.
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta . Oltenia SA, împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 29.03.2014 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D. – Serviciul Poliției Rutiere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic D. C. pentru petentă, intimatul și martorul I. O. C., fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost îndeplinit mandatul de aducere emis pe seama martorului I. O. C., după care,
Instanța, având în vedere mențiunile din cuprinsul procesul verbal de îndeplinire a mandatului de aducere emis pe seama martorului I. O. C., din care rezultă că martorul nu a fost găsit la domiciliu, constată imposibilitatea audierii martorului și, în temeiul dispozițiilor art. 313 alin. 3 NCPCiv, procedează la continuarea judecății.
Consilier juridic D. C. pentru petentă arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 NCPCiv, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic D. C. pentru petentă solicită admiterea plângerii; anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea petentei de la plata amenzii aplicată, întrucât starea de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu corespunde realității, lucrările fiind semnalizate corespunzător și nu a fost pus în pericol traficul rutier sau siguranța pietonilor; fără cheltuieli de judecată.
In temeiul art. 394 NCPCiv instanța declară inchise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 15.04.2014 petenta C. de A. Oltenia SA, a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. D. anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 29.03.2014, anularea amenzii contravenționale.
În fapt, a arătat că cele reținute în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu corespund realității, întrucât la data efectuării lucrărilor pe . imobilului nr. 47, s-a informat prin adresa nr. 7685/29.03.2014 de ntervenția la branșamentul ce alimntează imobilul 47, poliția, CEZ și Societatea de distribuție a gazelor.
Petenta a arătat că a comunicat și Primăriei C., apelând linia directă, respectiv telefonul cetățeanului.
Petenta a precizat că . când s-a intervenit la rețeaua plubică de alimentare cu apă în caz de avarie, se află în reabilitare, fiind decopertată de perdeaua asfaltică existând un regim de reducere a vitezei impus de constructorul care are în reabilitare această lucrare. A mai arătat că lucrările fiind semnalizate corespunzător și nu a fost pus în pericol traficul rutier sau siguranța pietonilor
În drept, își întemeiază prezenta plângere pe dispozițiile OUG nr. 195/2002 și OG 2/2001.
A depus la dosar, procesul verbal de contravenție, dovada achitării taxei judiciare de timbru, autorizația de lucru nr. 133/29.03.2014, dovada înștiințării instituțiilor publice.
Intimatul legal citat a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare la data de 09.05.2014, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de petentă ca neîntemeiată.
Solicită ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. În opinia lor, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
Arată că abaterea săvârșită de petent a fost filmată de aparatul radar ce se afla montat pe autoturismul poliției rutiere, prin urmare sancțiunea petentului este temeinică și legală, iar această cameră nu este folosită pentru măsurarea vitezei, ci pentru alte abateri, astrlo că nu necesită a fi verificată metrologic.
Astfel că s-a dovedit vinovăția petentului și s-a înlăturat caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvîrșirii unei contravenții.
În drept s-au invocat disozițiile OUG 195/2002 și OG 2/2001.
Potrivit art. 411 C.pr.civ solicită judecarea cauzei și în lipsă.
La termenul de judecată din data de 09.09.2014, apreciind asupra admisibilității probelor propuse și a aptitudinii lor de a duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 rap. La art. 255 alin. 1 N Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru petentă proba cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei și proba testimonială cu martorul T. S., declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei și proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul asistent I. O. C., pentru intimat, instanța constatând imposibilitatea audierii acestui martor.
Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat in cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 29.03.2014 de către intimatul Inspectoratul Județean de Poliție D., petenta . Oltenia SA fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 105 alin. 1 pct. 6 și art. 105 alin. 1 pct. 3 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, cu o amendă în cuantum de 3570 lei.
Prin procesul verbal contestat s-a reținut că în ziua de 29.03.2014, ora 10.20, a efectuat lucrări de branșament apă pe .. 47, instituind in acest sens restricții de circulație fără a avea acordul Biroului Rutier C.. De asemenea lucrările executate nu au fost semnalizate corespunzător, punând in pericol siguranța participanților la trafic.
Abaterea a fost filmată cu apratul radar AUTOVISION, montat pe autoturismul MAI_.
Instanța mai retine, de asemenea si împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică, petenta fiind sancționată pentru săvârșirea contravențiilor prevăzută de art. 105 alin. 1 pct. 6 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, constând in „instituirea de restricții de circulație pe drumurile publice fără autorizația administratorului drumului și avizul poliției rutiere " și de art. 105 alin. 1 pct. 3 din OUG nr. 195/2002 constând in " nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare, conform standardelor în vigoare, a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului public" cu sancțiunea amenzii in cuantum de 3570 lei.
De asemenea s-a aplicat o amendă în cuantumul legal prevăzută de lege.
Procesul verbal nu a fost semnat de către petentă, făcându-se mențiunea „întocmit in lipsă”.
De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:
Instanța reține că, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, petenta nu a invocat nici un motiv de nelegalitate, dar verificând din oficiu acest aspect, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal întocmit.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situație de fapt și a incadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezunțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).
In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală. In același timp, insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de indeplinit, și respectarea dreptului la apărare al perosanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Din întregul material probator administrat în cauză, instanța constată că a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petenta a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.
Potrivit art. 4 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice " Închiderea sau crearea de restricții pentru circulația vehiculelor ori a pietonilor pe drumurile publice se poate face numai pentru limitarea intensității traficului, pentru protecția unor sectoare de drum sau pentru executarea unor lucrări, în condițiile stabilite de lege".
Art. 8 din același act normativ prevede "(1) Lucrările în zona drumului public se execută, în condițiile stabilite prin autorizație, de administratorul drumului ori al căii ferate, cu avizul poliției rutiere.
(2) Executantul de lucrări în zona drumului public este obligat să realizeze amenajările rutiere aprobate în proiect, pentru a permite circulația în siguranță a participanților la trafic.
(3) Când lucrările se efectuează pe trotuar și împiedică circulația pe acesta, executantul lucrărilor este obligat să construiască pasaje pentru pietoni, separate de partea carosabilă și protejate corespunzător.
(4) Executantul lucrărilor este obligat ca, la terminarea acestora, să aducă drumul la starea inițială sau la cea stabilită prin proiect.
(5) Administratorul drumului public sau al căii ferate este obligat să verifice și să recepționeze lucrările executate în zona drumului public numai dacă acestea corespund normelor de calitate prevăzute de lege și avizelor obținute anterior începerii lucrărilor"
Astfel petenta in calitate de executant al unor lucrări pe . avea obligația de a semnaliza corespunzător lucrările efectuate, precum și de însștiința Inspectoratul de Poliție Județean D. – Poliția Municipiului C. – Biroul Rutier asupra intervenției ce urma a fi efectuată.
Din adresa nr. 7685/29.03.2014 emisă de petenta . Oltenia SA reiese că aceasta a înștiințat telefonic Inspectoratul de Poliție Județean D., CEZ și Distrigaz Sud prin care a solicitat să i se acorde, in regim de urgență, asistență tehnică de spacialitate pentru depistarea eventualelor rețele admistrate de de acestea in punctul de lucru din C., .. Instituțiile au fost informate că interveneția urma să aibă loc in data de 29.03.2014, ora 09.00.
Din planșele foto depuse la dosarul cauzei fila 14, reiese că s-au efectuat lucrări de spargere a carosabilului insă circulația pietonilor se efectua in condiții normale pe trotuar, iar indicatoarele care delimitează zona de săpături de restul drumului sunt corespunzător montate și suficient de clare pentru a nu pune in pericol circulația pe drumurile publice a participanților la trafic .
Instanța reține și declarația martorului T. S. care a precizat că este angajat la societatea petentă in funcția de inginer. A arătat că la sfârșitul lunii martie 2014 a primit un telefon prin care i s-a adus la cunoștință că există o defecțiune la conducta de apă pe ., după care au fost anunțate Poliția C., CEZ și Distrigaz Sud. Lucrările s-au efectuat in aceeași zi și au fost finalizate la sfârșitul zilei, orele 17.00. De asemenea a mai preciza că lucrările au fost semnalizate corespunzător iar circulația nu a fost pusă in pericol.
Ca atare, instanța apreciază că petena a reușit, prin proba testimonială administrată în cauză și înscrisurile depuse, să răstoarne prezumția relativă de temeinicie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, instanța va admite plângerea formulată de petent, va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 29.03.2014, va exonera petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 3570 de lei aplicată prin procesul-verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională, formulată de petenta . Oltenia SA, cu sediul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., cu sediul în C., ., jud. D..
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din 29.03.2014, întocmit de intimat.
Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 3570 de lei aplicată prin procesul-verbal.
Cu drept de apel la Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2015.
Președinte Grefier
L. D. B. C. E. C.
Red. LDB
Teh.CCE/4ex/27.01.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 124/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 96/2015.... → |
---|