Plângere contravenţională. Sentința nr. 7104/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7104/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 4811/215/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7104/2015
Ședința publică de la 27.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. D. M.
GREFIER J. A.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent B. M. V. și pe intimat I. D. - BIROUL POLIȚIEI MUNICIPIULUI BĂILEȘTI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal și consilier juridic D. E. pentru intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale invocată de intimată prin întâmpinare.
Petentul arată că lasă la aprecierea instanței.
Consilier juridic D. E. pentru intimat solicită admiterea excepției.
Instanța reține cauza spre soluționare cu privire la excepția necompetenței teritoriale.
INSTANȚA,
La data de 27.02.2015, petentul B. M. V. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.02.2015 întocmit de intimata I. D., solicitând anularea procesului verbal contestat ca fiind netemeinic și nelegal, restituirea permisului de conducere reținut de organele de poliție, exonerarea de la plata amenzii menționată în acesta, fără cheltuieli de judecată; în subsidiar înlocuirea măsurii de reținere a permisului de conducere și a celorlalte măsuri dispuse de agentul poliției, cu aplicarea sancțiunii avertismentului.
În motivare, petentul a arătat că prin procesul verbal a fost sancționat cu trei sancțiuni și anume avertisment, amendă de 390 lei și reținerea permisului. În data de 11.02.2015, conducând autoturismul cu nr._ pe raza localității Radovan, cu o viteză de aproximativ 60km/h, a depășit un autovehicul staționat nelegal- în dreptul marcajului longitudinal, fără a trece pe celălalt sens de mers. A fost oprit de un echipaj de poliție și i s-a întocmit proces verbal de contravenție pentru că ar fi depășit linia continuă și ar fi depășit viteza legală admisă.
În drept a invocat dispozițiile art. OG nr. 2/2001.
La data de 23.03.2015, intimatul I. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.
În motivare, a arătat că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
A invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul - verbal a solicitat să se constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. In opinia sa instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
In cazul in care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC instituția se opune la ascultarea acesteia.
Așadar, măsura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal făcând deplina dovada a situației de fapt menționate in cuprinsul sau.
Referitor la procesul-verbal intimatul a considerat că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Așadar, a considerat că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practica instanțelor judecătorești.
A învederat ca fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund realității.
Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care s e bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație ) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.
De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, a solicitat să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.
Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
În scop probatoriu a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv planșe foto, buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar.
La data de 17.04.2015, petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând susținerile din plângerea contravențională.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Analizând cu prioritate, excepția de procedură a necompetenței teritoriale, instanța apreciază excepția ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente.
Prin procesul verbal . nr._ emis de I. D.- Poliția Mun.Băilești încheiat la data 14.02.2015 petentul B. M. V. a fost sancționat cu avertisment și amendă în cuantum de 390 lei întrucât a circulat cu viteza de 68 km/h pe DN6 localitatea Radovan și a efectuat manevra de depășire a altui autovehicul încălcând marcajul longitudinal cu linie continuă simplă.
Potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența de soluționare a plângerii formulate de contravenient împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Prin această normă specială se stabilește competenta exclusivă a instanței de judecată, respectiv judecătoria, de la locul săvârșirii faptei.
Potrivit art. 129 alin 1 pct 3 NCPC necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Având în vedere aceste considerente și dispozițiile art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 ce stabilesc o competență teritorială exclusivă, instanța constată că nu este competentă să soluționeze prezenta cauză, competența de soluționare aparținând Judecătoriei Băilești în a cărei rază teritorială se află DN 56 localitatea Radovan.
Față de cele constatate, în temeiul art. 129 alin 1 pct 3 NCPC coroborat cu dispozițiile art. 32 alin.2 din OG 2/2001, instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și a declina competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Băilești
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul B. M. V. cu domiciliul în C., cart. Craiovița Nouă, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. D. cu sediul în C., ., jud.D., la Judecătoria Băilești.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 27.05.2015.
Președinte,Grefier,
M. D. M. J. A.
Red.MDM; Teh.JA/2EX- 05.06.2015
← Validare poprire. Sentința nr. 6623/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5780/2015.... → |
---|