Plângere contravenţională. Sentința nr. 7685/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7685/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 41106/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7685/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 08 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Aurelian-Gabriel Bădulescu
Grefier V. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent P. V. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D., având ca obiect îndreptare, lămurire, completare dispozitiv.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu, a răspuns procuratorul petentului, ,D. I., lipsind intimata .
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei,după care,constatându-se cererea în stare de judecată,s-a acordat cuvântul pe cererea de lămurire de dispozitiv.
Procuratorul petentului, depune la dosar procura de reprezentare și solicită admiterea cererii, obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța reține dosarul pentru soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea formulată la 19.02.215, petentul P. V. a solicitat îndreptarea, completare dispozitivului din sentința civilă nr. 8684, pronunțată de Judecătoria C. la data de 16.06.2014,în dosarul civ. nr._/ 215/2013, cu privire la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Petentul solicită în mod expres ca intimata să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acțiunea din dosarul civ. nr._/ 215/2013.
In speță,analizând actele dosarului,instanța constată că:
În conformitate cu art.454 C.p.c. "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se află de drept în întârziere. Dispozițiile art.1522 alin.5 din Codul civil rămân aplicabile."
Prin întâmpinarea formulată, intimata a recunoscut pretențiile invocate de reclamant, astfel că, nefiind de drept în întârziere, conform textului mai sus menționat nu va putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, pentru aceste motive, va respinge cererea formulată de petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de petentul P. P. cu domiciliul în Călărași,..101, județul D..
Cu apel în 30 de zile de la comunicare,care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iunie 2015.
Președinte Grefier
A.-G. B. V. M.
Red/Tehn.- 3 ex
AGB/VM- 03.09.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8633/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 8626/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|