Pretenţii. Sentința nr. 9111/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9111/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 8074/215/2015
Dosar nr._ -Pretenții-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 9111/2015
Ședința publică de la 29.06.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE T.-G. C.
Grefier L. T. - N.
Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamantul S. C. Judetean de Urgenta C. în contradictoriu cu pârâtul N. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au raspuns partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care,
In temeiul art. 104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387 din 22 septembrie 2005, instanța a lăsat cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare nu au raspuns partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, după care:
În conformitate cu prevederile art. 94, pct. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, coroborate cu prevederile art. 107, alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Instanța constată că pârâtului deși i s-a comunicat că are obligația de a depune întâmpinare, nu a depus la dosar întâmpinare, astfel încât, în temeiul art. 254 Noul Cod de Procedură Civilă, este decăzut din dreptul de a mai propune probe.
Conform art. 255, alin. 1, coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamanta este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care o încuviințează.
În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă instanța procedează la administrarea probei cu înscrisurile de la dosar.
În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească și retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.04.2015 sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul N. I., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 260,42 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, pârâtul N. I. a fost internat în secția chirurgie BMF, în perioada 28.06-29.06.2012, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 260,42 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale.
Reclamantul a mai arătat că, având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora”, iar spitalul în calitate se furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unui accident/agresiune, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate.
Reclamantul a mai menționat că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților victime ale agresiunilor trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale în speța de față S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
De asemenea, reclamantul a arătat că este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în baza art. 17 din Legea 146/1997.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 998 și 999 C. civil, 112 C.pr. civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A depus la dosar decont de cheltuieli din data de 29.06.2012.
Pârâtului, deși i s-a comunicat cererea de chemare in judecata cu mentiunea ca in termen de 25 de zile de la primirea comunicarii sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii are obligatia de a depune intampinare, la dosar existand dovada comunicarilor efectuate catre parat, in procedura de regularizare a cererii, parata nu a depus la dosar intampinare, instanta retinand la acest termen de judecata incidenta in cauza a dispozitiilor art. 254 Noul Cod de Procedură Civilă, fiind astfel decăzut din dreptul de a mai propune probe .
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, în perioada 28.06-29.06.2012, pârâtul, a fost internat de urgență la S. C. Județean de Urgență C., ca urmare a unei agresiuni, beneficiind de asistenta medicala de specialitate, astfel cum rezultă din decontul de cheltuieli, existent la dosar (fila 6).
În drept, potrivit prevederilor art. 313 Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii si au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând în cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordată.
În considerarea temeiului juridic invocat de către reclamant, respectiv prevederile art. 998-999 Cod civil, condițiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane sunt: existenta unei fapte ilicite a unei persoane, prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existenta unei legături de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciul cauzat si vinovăția autorului faptei ilicite.
Fapta ilicita reprezintă o acțiune sau inacțiune a unei persoane prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.
Prejudiciul produs în dauna persoanei vătămate reprezintă efectul negativ suferit de aceasta care trebuie sa se afle în legătura de cauzalitate cu fapta ilicita în sensul ca acest efect negativ trebuie sa fie rezultatul direct si nemijlocit al acțiunii autorului faptei ilicite.
Vinovăția reprezintă latura subiectivă a răspunderii civile delictuale si constă în atitudinea de voință si conștiință a autorului faptei ilicite față de aceasta și rezultatul socialmente periculos.
În speță, instanța constată că nu se poate reține în sarcina pârâtului existența faptei ilicite pretins a fi săvârșită, întrucât actele normative care reglementează sistemul de asigurări de sănătate nu instituie in sarcina pârâtului- victima unei agresiuni, obligația de a face dovada că a fost victima unei agresiuni pentru a beneficia de servicii medicale, obligație prin încălcarea căreia să fi provocat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului.
Instanța nu poate reține susținerea reclamantului în sensul că pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția agresorului, respectiv să solicite tragerea la răspundere penală a celui care la agresat, întrucât legea penală conferă facultatea, iar nu obligația victimei unei agresiuni de a formula plângere prealabilă împotriva agresorului, lăsând deci la aprecierea persoanei vătămate să solicite tragerea la răspundere penală a agresorului, având în vedere gradul de pericol social relativ scăzut al acestor fapte.
În aceste condiții, este lipsit de relevanță în speță faptul că pârâtul nu a declarat numele făptuitorului și nu a achitat cheltuielile de spitalizare.
Având în vedere că nu există faptă ilicită, iar pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, nu se mai impun a fi analizate celelalte condiții
În consecință, pentru considerentele expuse, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale institute de art. 1357 Cod civil, instanța constată ca cererea introdusa de reclamant este neîntemeiată.
Mai mult, instanța arată că potrivit art. 218 alin 1 din legea 95/2006 „asigurații beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului și până la vindecare, în condițiile stabilite de prezenta lege”.
Ca atare, din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că persoana care are calitatea de asigurat beneficiază de pachetul de servicii medicale prevăzut de lege, iar persoanele care nu au calitatea de asigurat nu beneficiază de acest pachet cu titlu gratuit, cu excepția situațiilor de urgență prevăzute de art. 220 din legea 95/2006.
Pentru toate aceste motive, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgența C. în contradictoriu cu pârâtul N. I., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulata de reclamantul S. Judetean de Urgenta C., cu sediul in C., ., jud. D. in contradictoriu cu pârâtul N. I., domiciliat in C., .,jud. D., ca neintemeiata.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecatoria C..
Pronunțată în ședință publică in data de 29.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. G. C. L. T. N.
Red. T.G.C.
Tehnored. L.T.N.
4ex/23.07.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8322/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 9112/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|