Plângere contravenţională. Sentința nr. 9443/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9443/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 33342/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9443
Ședința publică de la 03 Iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier C.-E. G.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe petentul F. V. M., în contradictoriu cu intimata I.S.C.T.R. -O. DE DATE BUCURESTI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că la fila 17 din dosar, intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., având în vedere că contravenția este săvârșită pe raza localității Gura Văii, județul M.,
Instanța ridică excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., rămânând în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.09.2014, petentul F. V. M. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ /27.08.2014, în contradictoriu cu intimata I.S.C.T.R -O. DE DATE BUCURESTI, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, ca netemeinic și nelegal .
În fapt, petentul F. V. M. arată că, în data de 27.08.2014, pe DN6, km 349, localitatea Gura Văii, județul M. i s-a verificat autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ și semiremorca cu numărul de înmatriculare_, utilizat de către CEREAL . baza copiei cu nr._ a licenței de transport unde efectua transport rutier, cotracost de mărfuri în trafic .
Precizează că, pe DN 6, KM 349, pe raza localității Gura Văii, județul M., a fost oprit de către un echipaj de poliție și sancționat pentru că a utilizat diagrama tahografică pentru o perioadă mai lungă de timp decât cea
prevăzută de lege .
Petentul învederează că a fost verificat de agentul constatator la ora 9,25, procesul verbal a fost încheiat la data de 24.08.2014, ora 20,15, cu toate că constatările înregistrate erau la ora 9,25, autoturismul neaflându-se în mișcare, controlul fiind efectuat în timp ce era staționat.
În dovedirea plângerii, în procedura de regularizare, petentul depune la dosar: procesul verbal de contravenție în original . nr._ /27.08.2014, copia actului de identitate, chitanța nr._-280-0128 din 07.10.2014, privind taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei copia diagramei topografice.
În procedura de regularizare, intimata I.S.C.T.R. -O. DE DATE BUCURESTI, a depus întâmpinare în termenul legal de 25 de zile de la comunicarea cererii cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.201 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă în dublu exemplar, din care un exemplar s-a comunicat petentului, la care atașează înscrisuri .
În procedura de regularizare, intimata I.S.C.T.R. -O. DE DATE BUCURESTI a formulat întâmpinare,prin care invocă excepția necometenței teritoriale a Judecătoriei C., arătând că instanța competentă cu soluționarea cauzei îi aparține instanței în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, respectiv localitatea Gura Văii, județul M., iar pe fondul cauzei solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Intimata I.S.C.T.R. -O. DE DATE BUCURESTI, arată că petentul F. V. M. a fost oprit la data de 27.08.2014, ora 19,25, pe DN 6, KM 349, localitatea Gura Văii, județul M. în timp ce efectua transport rutier contra cost de mărfuri în trafic național constatându-se utilizarea diagramei tahografice sau a cartelei tahografice pentru o perioadă mai lungă decât cea prevăzută, faptă ce constituie contravenție prevăzută de art. 8, alin.3, pct. 14 din OG 37/2007 modificată și completată cu OG 21/2009 și sancționată de art. 9, alin.1, lit e din același act normativ.
Astfel, prin OG 37/2007, legiuitorul a defalcat abaterile de la regulile privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, fapta contravențională prevăzută de art. 8, alin.3, pct. 14 din OG 37/2007 modificată și completată cu OG 21/2009 este o abatere minoră și se sancționează conform prevederilor art. 9, alin.1, lit e din același act normativ cu amendă de la 1500 lei la 3000 lei, aplicată întreprinderii/operatorului de transport rutier.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 201 și art. 205-208 Cod procedură civilă, HG 69/2012, OG 37/2011.
În apărare, intimata I.S.C.T.R. -O. DE DATE BUCURESTI a depus la dosar: copia procesului verbal de constatare a contravenție .
nr._/27.08.2014, delegația de reprezentare nr.7897/28.03.2014, copia formularului de control în trafic, copia permisului de conducere a petentului,
certificatul de pregătire profesioanlă, copia avizului de însoțire a mărfii, copia diagramei, copie program de monitorizare și control luna august 2014.
În aceiași procedură de regularizare, instanța a dispus comunicarea întâmpinării petentului F. V. M., pentru a depune răspuns la întâmpinare, în conformitate cu art.201 alin 2 din Noul Cod de procedură civilă.
În procedura de regularizare, petentul F. V. M. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care arată solicită admiterea plângerii, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment, având în vedere gradul de pericol social redus al faptei contravenționale, precum și faptul că își desfășoară activitatea ca șofer profesionist, câștigându-și astfel existența familiei, neavând abateri până în prezent .
Întrucât petentul F. V. M. a depus răspuns la întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele :
Potrivit.art.32 alin.2 din O.G.nr.2/2001, plângerea se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția. Prin urmare, ceea ce interesează în determinarea instanței competente este locul săvârșirii contravenției .
Astfel, din cuprinsul procesului verbal de contravenție . nr._/27.08.2014, emis de către I.S.C.T.R. -O. DE DATE BUCURESTI, reiese că presupusa contravenție a fost săvârșită de către petentul F. V. M., pe raza localității Gura Văii, județul M., fiind constatată de către agentul constatator .
Fapta reținută fiind săvârșită pe raza localității Gura Văii, localitate care se află în raza teritorială a Judecătoriei Drobeta T. S., instanța raportat la art.129 alin.2 pct.3 NCPC, potrivit cărora necompetența este de ordine publică, pct.3 în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, precum și dispozițiile art.130 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora, "necompetența materială și teritorială de ordine publică, trebuie invocată de către părți sau de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", va admite excepția necompetenței teritoriale exclusive invocate din oficiu și va declina competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta T.-S., județul M. .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei, formulată de către petentul F. V. M., cu domiciliul în ., ., județul D., în contradictoriu cu intimata I. –O. DE DATE BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 38, Sector 1 și cu sediul procesual ales în Drobeta T. S., ., nr.2 C, județul M., în favoarea Judecătoriei Drobeta T.- S., județul M..
Fără nici o cale de atac.
Pronunțată, în ședință publică azi 03.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. CaramaliuGlavă C.- E.
Redactat jud.CC/Tehnored.gref. /GCE
3/Ex/16.07.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9795/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 9409/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|