Pretenţii. Sentința nr. 9409/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9409/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 10715/215/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 9409/2015

Ședința din Camera de Consiliu din data de 02.07.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. M.

Grefier M. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. în contradictoriu cu pârâta R. F., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată, după care,

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 406 NCPC, rămâne în pronunțare asupra cererii formulate de reclamant privind renunțarea la judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 06.05.2015 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_, reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. a chemat în judecată pe pârâta R. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1458,64 lei, reactualizată cu indicele de inflație pana la data plătii efective a debitului, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.

În motivare, reclamantul a arătat că, în perioada 26.09._12, pârâta R. F., fiind victima unei agresiuni sau a unui accident de circulație, a fost internată la S. C. Județean de Urgență C., iar contravaloarea zilelor de spitalizare în cuantum de 1458,64 lei nu a fost achitată nici până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 si 999 Cod Civil, precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

A mai arătat reclamantul că, având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul ce i-a fost cauzat, de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni sau unui accident de circulație, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357 și 1358 Cod civil, Codului de procedură civilă, art. 313 din Legea nr. 95/2006 si OG 92/2003.

S-a solicitat judecarea cauzei si in lipsă.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei decont de cheltuieli.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a arătat ca cererea reclamantului este eronată, neîntemeiată si nelegală deoarece în mod greșit se menționează că a fost victima unui accident de circulație. În realitate s-a împiedicat si a căzut, fracturându-și mana dreapta, iar un registrator in mod greșit a încadrat-o ca fiind victima unui accident de circulație.

În drept, întâmpinarea nu a fost motivată.

Atașat întâmpinării, pârâta a depus la dosar acte medicale, cupon de pensie si copie CI.

La data de 24.06.2015, reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere scrisă prin care a solicitat instanței ca în temeiul art. 406 alin. 1 NCPC să ia act de renunțarea la judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 406 NCPC, (1) reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să-și exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.

Față de considerentele expuse, constatând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 406 alin. 1-4 NCPC, instanța va lua act de renunțarea reclamantului la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 NCPC, ia act de renunțarea reclamantului S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în mun. C., ., județul D., la judecata în contradictoriu cu pârâta R. F., cu domiciliul în comuna Malu M., ., județul D..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii care se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. M. O.

Red./tehn.CM./MO.

4ex./22.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9409/2015. Judecătoria CRAIOVA