Plângere contravenţională. Sentința nr. 9528/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9528/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 3811/215/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9528/2015

Ședința publică de la 06 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Aurelian-Gabriel Bădulescu

Grefier V. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent S. T. TOUR SRL și pe intimat I. T. DE MUNCĂ D., având ca obiect plângere contravențională la procesul verbal de contravenție . nr._/30.01.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns c.j. T. A. pentru intimată, lipsind petenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că petenta a solicitat judecarea în lipsă.

În temeiul art. 131 Cod proc.civ., instanta pune în dezbatere competența instanței de judecată în soluționarea cauzei.

C.j. T. pentru intimată,arată că Judecătoria C. este competentă general, material si teritorial cu soluționarea cauzei.

Instanța, conform dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituția României și în temeiul disp. art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța acordă cuvântul în ceea ce privesc probele .

C.j. T. pentru intimată invocă excepția tardivității formulării plângerii și admiterea acesteia, iar pe fond, respingerea plângerii contravenționale.

Instanta pune în dezbatere durata estimată, optimă și previzibilă, necesară pentru cercetarea procesului și apreciaza ca aceasta cauza se poate soluționa la acest termen de judecata.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei conform art.394 Cod proc.civ. și având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă de către societatea petentă, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ,constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.02.2015 sub nr._ societatea petentă . a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ D., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/30.01.2015.

În fapt, petenta arată că la data de 30.01.2015 a fost întocmit Procesul verbal mai sus menționat prin care sunt consemnate următoarele: „ La controlul efectuat in ziua de 23.01.2015 orele 11, in C. ., .. B-C, împreuna cu reprezentanți ai IPJ D. - Serviciul economic, s-a constatat ca la punctul respectiv (spațiu închiriat de .) se desfășoară o selecție de personal în vederea plecării în străinătate, de către o persoana care a fost sancționata contravențional, iar în sarcina . se reține că a pus la dispoziție spațiul de la adresa din C., în contravenție cu prevederile legale - contrar Legii 359/2004 și contrar actului de închiriere al spațiului care prevede desfășurarea unei activități conform actului constitutiv al . sau pentru deschiderea unui punct de lucru, însă conform legii, desfășurarea unei activitati se autorizează anterior începerii acesteia.

Petenta arată că aceste presupuse fapte, contravin prevederilor art. 41 din Legea nr. 359/2004 și se sancționează conform % art. 41 din Legea nr. 359/2004, inspectorii aplicând o amendă în suma de 1.000 lei.

Petenta mai arată că în procesul verbal întocmit este consemnat de intimată faptul ca „ se desfășoară o selecție de personal în vederea plecării în străinătate de către o persoana, care a fost sancționată contravențional, deci nu se retine în sarcina persoanei juridice T. TOUR SRL desfășurarea unor activități de selecție personal ,dar totuși inspectorii înțeleg sa aplice o sancțiune contravenționala în contradicție cu prevederile legale.

Petenta arată societatea T. TOUR SRL, în baza contractului de închiriere nr. 2172/14.01.2015 a închiriat spațiul situat în mun. C. .. T 3 . cesionat d-nei CARTUNA VANGHELITA, la data de 15.01.2015.

Petenta menționează că cesionarea locațiunii de către locatar are drept consecința principala modificarea raportului de locațiune prin schimbarea persoanei locatarului cu cesionarul care dobândește drepturile și obligațiile locatarului. Astfel, prin perfectarea cesiunii cedentul este liberat de obligațiile sale fata de contractantul cedat din momentul în care substituirea își produce efectele fata de acesta ( art. 1318 alin. 1 din NCC)

Petenta precizează că prin cesionarea contractului de închiriere, cedentul ., a ieșit din contract fiind eliberata de obligațiile decurgând din acesta.

Petenta că societatea nu a mai fost sancționată pentru astfel de abateri, iar din procesul verbal întocmit certitudine că la data controlului petenta desfășura activitățile astfel cum au fost menționate în procesul verbal, abaterile respective prezintă un grad de pericol social redus și pe cale de consecință solicită ca sancțiunea amenzii aplicata, să fie înlocuită cu sancțiunea avertismentului.

În drept, petenta invocă prevederile O.G. nr. 2/2001.

În dovedire, petenta depune la dosar copie proces verbal contravenție,copie contract de închiriere, copie act adițional, copie contract cesionare și a solicitat judecarea si in lipsa conform art. 223 NCPC.

Plângerea contravențională, a fost legal timbrată.

La data de 07.04.2015, intimata a depus întâmpinare la plângerea contravenționala formulata de către S.C. T. TOUR S.R.L. formulata împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/30.01.2015 emis de I.T.M. D., considerând plângerea ca fiind netemeinica și nelegală .

Intimata arată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției s-a întocmit în mod corect în baza Legii nr.359/2004 simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului al persoanelor fizice autorizate,întreprinderilor individuale întreprinderilor familiale si persoanelor fizice ,înregistrarea fiscala a acestora ,precum si la autorizarea funcționarii persoanelor juridice precum si cu respectarea O.G. nr.2/2001, actualizată, privind regimul juridic al contravențiilor.

Intimata arată că plângerea contravențională este tardiva formulată, motiv pentru care invocă excepția tardivității formulării acesteia cu următoarea motivare:

Actul sancționator contestat . nr._ încheiat la data de 30.01.2015 a fost comunicat,respectiv înmânat societarii la data de 30.01.2015, conform mențiunii realizate pe pagina a doua a actului sancționator, ( reprezentantul unității a fost de față în momentul întocmirii acestuia și a semnat și stampilat acest document), iar unitatea a înregistrat plângerea contravenționala prin care a contestat actul sancționator . nr._ încheiat la data de 30.01.2015 pe rolul Judecătoriei C., la data de 17.02.2015, astfel încât au fost depășite cele 15 zile stabilite prin dispozițiile art.31 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 în vigoare la momentul respectiv.

Intimata arată că de la data înmânării procesului verbal de constatare a contravenției respectiv 30.01.2015 și pana la data de 17.02.2015 data înregistrării plângerii, au trecut mai mult de 15 zile calendaristice stabilite conform art.31 din O.g NR.2/2001.

Cu privire la fondul cauzei, intimata arată că susținerea petentei potrivit căreia nu se poate retine în sarcina sa săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art. 41 din Legea nr. 359/2004, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiata, având în vedere contractul de închiriere nr. 2172/14.01.2015 încheiat intre S.C. ROMARTA S.A în calitate de proprietar-locator și S.C. T. TOUR S.R.L. în calitate de chiriaș.

Intimata menționează că din analizarea acestui contract de închiriere la obiectul contractului s-a menționat clar ca i se acorda societății petente un drept de folosința în vederea desfășurării unei activitati conform actului constitutiv, precum și pentru deschiderea unui punct de lucru, astfel încât S.C. T. TOUR SRL a închiriat spațiul unde s-a desfășurat controlul pentru deschiderea unui punct de lucru și avea obligația sa respecte dispozițiile art. 17 din Legea nr. 359/2004, obligație ce consta în declararea acestui punct de lucru la Oficiul Registrului Comerțului D., obligație neîndeplinita de unitate.

Intimata mai arată că potrivit acestui contract de închiriere,locatorul a închiriat spațiul comercial respectiv imobilul situat în C., ., .-C, jud.D., societății petente,astfel unitatea trebuia sa folosească spațiul respectiv în interes propriu după îndeplinirea procedurii de autorizare conform art. 17 din Legea nr. 359/2004 și să nu-l cesioneze unei terțe persoane respectiv d-nei Cartuna Vanghelita căreia i-a pus la dispoziție spațiul respectiv, încât activitatea ce se desfășura în locația respectiva era ilegala.

Intimata precizează că dovada săvârșirii contravenției o constituie contractul de închiriere unde s-a stipulat clar la obligațiile chiriașului că sa nu schimbe destinația imobilului și să nu subînchirieze imobilul în tot sau in parte ,decât dacă locatorul și-a dat in prealabil acordul scris ,iar societatea petenta nu a ținut cont de aceste dispoziții din contract și a cesionat spațiul respectiv, unei terțe persoane .

Intimata menționează că petenta susține în mod neîntemeiat faptul ca a cesionat acest spațiu persoanei Cartuna Vanghelita ,dar nu a făcut aceasta dovada cu nici un înscris la momentul întocmirii actului sancționator, respectiv 30.01.2015, deși avea aceasta posibilitate.

Intimata consideră că prin actul sancționator, societatea a fost sancționata în mod corect cu sancțiunea amenzii minime, iar nerespectarea acestor dispoziții au pus în pericol viața și integritatea lucrătorilor, având consecințe extrem de grave asupra calității vieții lucrătorului, având în vedere faptul ca acesta este lipsit de drepturile elementare care ii revin: asigurați de sănătate, asigurarea de șomaj, asigurarea sociala pentru pensie și alte drepturi sociale.

În probatoriu, intimata solicită proba cu înscrisuri.

In drept, întâmpinarea se întemeiază pe prevederile art.205,206 din Codul de procedura civila, ale Legii nr.359/2004 si ale O.G. nr. 2/2001 actualizata.

In baza art. 411 alin.1 punctul 2 din Codul de procedura civila, intimata a solicitat judecarea în lipsă.

La data de 04 mai 2015, petenta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către intimată, referitor la excepția tardivității, petenta solicită respingerea excepției ca fiind nefondată deoarece așa cum rezulta din plicul aflat la dosar în care a fost depusa plângerea contravențională, acesta nu are data de 17.02.2015, aceasta este de fapt data înregistrării plângerii contravenționale pe rolul Judecătoriei C., nu data de pe plic.

Cu privire la contractul de închiriere, petenta arată că prin încheierea acestuia au fost stabilite anumite clauze a căror respectare sau nu, nu poate face obiectul analizei unei terțe persoane.

Petenta mai arată că în procesul verbal întocmit, este consemnat faptul ca „ se desfășoară o selecție de personal în vederea plecării în străinătate de către o persoana, care a fost sancționata contravențional, deci nu retine în sarcina persoanei juridice T. TOUR SRL desfășurarea unor activitati de selecție personal, dar totuși inspectorii înțeleg sa aplice o sancțiune contravenționala în contradicție cu prevederile legale.

Petenta precizează că prin cesionarea contractului de închiriere, cedentul ., a ieșit din contract fiind eliberată de obligațiile decurgând din acesta.

Având în vedere toate acestea, petenta solicită reformarea procesului verbal de contravenție prin înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului și judecarea cauzei în lipsă conform art. 223 NCPC.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimata ITM D. la data de 30.01.2015, în temeiul art.41 din Legea nr.359/2004 a fost sancționată soccietatea petentă cu amendă contravențională în cuantum de 1000 de lei.

S-a reținut în sarcina sa că la controlul efectuat în ziua de 23.01.2015, orele 11:00 în C. pe ., .-C împreună cu reprezentanți ai IPJ D. – Serviciul Economic s-a constatat că la punctul respectiv, spațiu închiriat de petentă, se desfășura o selecție de personal în vederea plecării în străinătate de către o persoană care a fost sancționată contravențional.

S-a reținut în sarcina petentei că a pus la dispoziție spațiul de la adresa din C., spațiu neautorizat în conformitate cu prevederile legale, contrar Legii nr.359/2004, contrar actului de închiriere al spațiului și care prevedea desfășurarea unei activități conform actului constitutiv, sau pentru deschiderea unui punct de lucru.

Conform art. 31 alin.1 din OG nr.2/2001:

"Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia."

Plângerea nu a fost formulată în termen având în vedere că procesul verbal de contravenție a fost întocmit și comunicat petentei în data de 30.01.2015, iar plângerea a fost înregistrată la instanță în data de 17.02.2015.

Prin urmare, instanța va respinge plângerea contravențională ca tardiv introdusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petenta S.C. T. TOUR SRL cu sediul în Bistrița, .. 18, J. Bistrița Năsăud, în contradictoriu cu ITM D. cu sediul în C., .. 51, J. D.,ca tardiv introdusă.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Iulie 2015.

Președinte Grefier

A.-G. B. V. M.

Red/Tehn.- 4 ex

AGB/VM-29.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9528/2015. Judecătoria CRAIOVA