Pretenţii. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 13370/2015
Dosar nr._ - pretenții-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la data de 03 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Cătălina-Maria Bran
Grefier: S. A. G.
Pe rol judecarea cererii de repunere pe rol a cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 1 ROVINE și pe pârâtul O. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic P. I. pentru reclamantă și mandatar B. C. pentru pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 22.10.2015 a fost depusă completarea la raportul de expertiză, după care:
La interpelarea instanței consilier juridic pentru reclamantă arată că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză.
Mandatar B. C. pentru pârât arată că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză.
În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească.
În temeiul art. 389- art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Consilier juridic pentru reclamantă solicită admiterea cererii formulate și înregistrate pe rolul Judecătoriei C. întrucât modul de calcul al penalităților trebuie să aibă în vedere soldul restant. Solicită cheltuieli de judecată constând în onorariu expertiză.
Mandatar B. C. pentru pârât arată că expertul a întocmit corect raportul de expertiză și consideră că pârâtul a achitat întreaga sumă restantă. Arată că cererea a rămas fără obiect.
În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31.10.2014, pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 Rovine a chemat în judecată pe pârâtul O. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 6296,37 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada august 2012- iulie 2014 și suma de 4348,08 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada august 2012- iulie 2014.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 26 situat în C., ., ., ., aparținând de Asociația de Proprietari nr. 1 Rovine si nu și-a achitat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere în cuantumul indicat.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 50 alin 2 din Legea nr. 230/2007.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: contract de mandat, proces verbal din anul 2011-2014, extras de cont, tabel calcul penalități, liste de plată.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de 03.03.2015 instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar solicitată de reclamantă și din oficiu a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea contabilitate.
Prin încheierea de ședință din data de 31.03.2015 cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 NCPC.
La data de 21.05.2015 reclamanta a depus o cerere de repunere pe rol a cauzei.
La data de 17.09.2015 a fost depus de către expert M. C. M. raportul de expertiză în specialitatea contabilitate.
La termenul de judecată din data de 29.09.2015 mandatar B. C. a depus chitanțe de plată a debitului.
La data de 22.10.2015 expert M. C. M. a depus completare la raportul de expertiză în specialitatea contabilitate.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Pârâtul O. M. este proprietarul apartamentului nr. 26 situat în C., ., . județul D., aparținând de asociația de proprietari nr. 1 Rovine.
Potrivit art. 46 din L. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.”, iar conform art. 48 din același act normativ „Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
Art. 49 din L. 230/2007 prevede în aliniatul 2 că „Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.” iar aliniatul 1 al art. 50 din același text legal prevede că „Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.”
La data formulării acțiunii, pârâtul nu și-a executat obligația de plată a cotelor ce îi reveneau din cheltuielile de întreținere, acumulând astfel, pentru lunile august 2012 – iulie 2014, un debit către reclamanta Asociația de Proprietari nr. nr. 1 Rovine, în cuantum total de 9236, 54 lei, din care suma de 5823,84 lei reprezintă cheltuieli de întreținere, iar suma de 3412,70 lei reprezintă penalități de întârziere pentru aceeași perioadă.
Acest aspect rezultă din adiționarea sumelor înscrise cu titlu de cheltuieli de întreținere în listele depuse la dosar și extrasul de cont, cu evidențierea separată a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, impuse în sistem propriu de asociația de proprietari, precum și din raportul de expertiză specialitatea contabilitate întocmit în prezenta cauză.
Reclamanta a susținut că valoarea debitului restant pentru această perioadă este de 6296,37 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și de 4348,08 lei reprezentând penalități de întârziere.
Întrucât obiectul acțiunii l-a reprezentat cererea reclamantei de plată a cheltuielilor de întreținere și a penalităților de întârziere aferente acestor cheltuieli, sume datorate de pârât pentru perioada august 2012 – iulie 2014, iar în cuprinsul listelor de întreținere sunt inserate în coloană separată și sume de bani reprezentând fond rulment sau fond reparații, dar și penalități de întârziere, iar prin calculul penalităților realizat de reclamantă au fost calculate penalități la penalități (f. 15), la termenul de judecată de la 03.03.2015 (f. 160), instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile, pentru determinarea debitului datorat de pârât cu titlul de cheltuieli de întreținere și penalități întârziere impuse de asociație, pentru perioada ce forma obiectul acțiunii.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert M. C. M. s-a stabilit că valoarea cheltuielilor de întreținere este de 5823,84 lei, fiind detaliată valoarea lunară în anexa 1 la raport, iar valoarea penalităților este de 3412,70 lei, modul de calcul fiind detaliat în anexa 2 la raport.
Reține instanța că potrivit principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, potrivit art. 9 alin. 2 N.C.p.c., astfel că în măsura în care reclamanta a înțeles să solicite doar obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de întreținere și a penalităților aferente acestora, nu putea include în cuantumul acestora și sumele reprezentând fond rulment și reparații, în lipsa unei solicitări exprese, întrucât acestea nu au natura juridică a unor cheltuieli de întreținere, astfel cum sunt definite de Legea 230/2007.
Scopul instituirii fondului de rulment este acela al asigurării în avans a disponibilității bănești pentru acoperirea cheltuielilor curente ale condominiului la nivelul unei luni calendaristice, iar scopul stabilirii unui fond de reparații este acela de a asigura sumele necesare pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune.
Potrivit art. 3 lit. i și j din Legea 230/2007, noțiunea de cheltuieli ale asociației de proprietari desemnează cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individual, iar noțiunea de cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari este definită ca fiind suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.
Art. 47 din Legea 230/2007 stabilește cheltuielile asociației de proprietari ca fiind următoarele: "a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale; b) cheltuieli pe consumuri individuale; c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale; d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari; e) cheltuieli pe consumatori tehnici; f) cheltuieli de altă natură." Aceste cheltuieli se suportă de către proprietari potrivit cotei fiecăruia.
Potrivit art. 45 din Legea 230/2007 "proprietarii membri ai asociației de proprietari au obligația să aprobe și un fond de reparații anual, necesar pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune. Comitetul executiv va pregăti și va prezenta adunării generale suma anuală necesară pentru constituirea sau completarea acestui fond, care se alimentează în avans, în tranșe lunare egale, prevăzute în lista de plată a cheltuielilor asociației de proprietari. Plățile pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune se vor face din fondul de reparații. Proprietarii membri ai asociației de proprietari pot aproba și alte fonduri cu caracter special.
Art. 24 din HG 1588/2007 prevede că "în scopul asigurării fondurilor necesare pentru plăți curente, asociația de proprietari stabilește cuantumul și cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment. De regulă, fondul de rulment se dimensionează astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente ale condominiului la nivelul unei luni calendaristice. Stabilirea cuantumului se face prin echivalare cu suma care a fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor lunare înregistrate de asociația de proprietari în anul expirat, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, majorate cu rata inflației, iar în cazurile asociațiilor de proprietari nou-înființate, prin constatarea și însușirea experienței în domeniu a unor asociații de proprietari echivalente ca mărime. (2) Fondul de rulment se constituie prin plata anticipată a cotei ce revine fiecărui proprietar, potrivit hotărârii adunării generale a asociației de proprietari, iar reîntregirea fondului de rulment se face lunar, prin plata sumelor afișate pe lista de plată. Pentru încasarea fondului de rulment, casierul asociației de proprietari eliberează chitanță personalizată separată. (5) Asociația de proprietari va constitui un fond pentru repararea părților de construcții/instalații aflate în proprietate comună, fond cu perioadă de folosire limitată, care va fi depus în contul asociației de proprietari și nu va putea fi folosit decât cu acordul adunării generale a asociației de proprietari, în conformitate cu bugetul de venituri și cheltuieli.
Toate aceste dispoziții legale subliniază că fondul de rulment și fondul de reparații sunt obligații cu altă natură juridică decât aceea de plată a contribuției lunare la cheltuielile de întreținere.
Din acest motiv, în lipsa unei cereri exprese din partea reclamantei, motivată în drept pe dispozițiile legale anterior enunțate, iar nu pe dispozițiile art. 50 din Legea 230/2007 ce reglementează dreptul asociației de proprietari de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, instanța nu poate obliga pârâtul la plata acestora, cu atât mai mult cu cât în hotărârile adunării generale depuse la dosar de către reclamantă nu se regăsește și decizia stabilirii unui fond de reparații sau de rulment, obligație ce nu poate fi instituită decât în această modalitate.
Prin urmare, la data formulării acțiunii, pârâtul datora reclamantei cu titlul de cheltuieli de întreținere pentru plata contribuție la cheltuielile asociației, suma stabilită prin raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză.
Instanța constată că după realizarea expertizei și întocmirea raportului de expertiză, pârâtul a achitat suma totală de_,24 lei, sumă ce a acoperit debitul restant pentru perioada ce formează obiectul acțiunii, astfel cum a fost stabilit prin completarea la raportul de expertiză, pârâtul achitând în plus suma de 363,63 lei debit și suma de 1062,07 lei penalități.
În consecință, pârâtul a achitat în timpul procesului toată suma ce a format obiectul acțiunii, astfel încât, întrucât pârâtul și-a îndeplinit obligația după formularea acțiunii, instanța urmează să respingă acțiunea ca rămasă fără obiect.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere că la data formulării cererii de chemare în judecată pârâtul nu își achitase cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere, fiind de drept în întârziere, plata făcută în timpul procesului nu înlătură obligația legală de a suporta cheltuielile de judecată făcute de reclamantă.
Față de dispozițiile art. 49 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari si art. 32 din HG 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 230/2007, potrivit cărora cotele de contribuție la cheltuielile asociației, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, se achita in termen de maxim 20 zile de la data afișării listei de plata, data care trebuie înscrisă in lista de plata respectiva, neplata cotelor de contribuție in acest termen atrăgând perceperea de penalități de întârziere, in sistemul stabilit de asociația de proprietari, raportat și la dispozițiile art. 1523 alin. 2 lit. c teza II N.C.civ., potrivit cărora debitorul se află de drept în întârziere în cazul când fiind vorba de o obligație cu executare succesivă, refuză ori neglijează să își execute obligația în mod repetat, instanța constata ca pârâtul era de drept in întârziere, in ceea ce privește plata debitului la care se face referire in acțiunea introductiva, astfel încât recunoașterea pretențiilor reclamantei făcuta prin plată nu este de natură sa o exonereze de la plata cheltuielilor de judecata efectuate si dovedite de reclamanta.
Prin urmare, întrucât este în culpă procesuală, va obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea având ca obiect pretenții formulată de ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 1 ROVINE cu sediul în C., ., . D. și pe pârâtul O. M. cu domiciliul în C., ., ., ., ca rămasă fără obiect.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 800 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu expert.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 03 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. B. S. A. G.
Red. jud. C.M.B.
Tehnored. gref. S.A.G.
10.12.2015, 4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2015.... → |
---|