Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 14385/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier C.-E. G.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe petentul C. B. A., în contradictoriu cu intimata I. D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. D. pentru pentent, lipsind intimata. Se prezintă martorul G. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedează la administrarea probei testimoniale cu martorul G. S., propus de petent, sub prestare de jurământ, in conf. cu disp. art. 318-323 N.C.pr.civ., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei
Instanța, în temeiul art.244 alin.1 din Noul Cod de procedură, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat si întrucât apărătorul petentului a declarat că este de acord ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art.392 alin.1 din Noul Cod de procedură, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .
Avocat C. D., pentru pentent, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale contravenției, arătând că petentul se afla sub tratament cu medicamente, prescris de medic, respectiv tinctură de propolis, care conform prospectului conține ca și ingrediente în procent mare alcool etilic. Mai arată că valoarea de 0,11 % reprezintă prima valoare pentru care se reține permisul de conducere, iar tratamentul prescris a influențat aparatul etilotest, aparat care are și o marjă de eroare, conform normelor metodologice.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 08.12.2014, petentul C. B. A. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/31.01.2015,
în contradictoriu cu intimata I P J D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii, anularea procesului verbal, și exonerarea de plata amenzii.
În fapt, arată că, la data de 31.01.2015, la orele 23,30 conducea autoturismul_, pe . C., când a fost oprit de un agent de poliție care l-a testat cu un aparat alcooltest, iar ulterior agentul de poliție i-a comunicat că acesta arată valoarea de 0,11 mg/L.
Mai arată că, nu putea să consume băuturi alcoolice, deoarece se afla sub tratament cu medicamente, suferind de laringită foarte puternică, fapt comunicat agentului de poliție, fiindu-i prescris propolis, iar când a ajuns la domiciliu, după ce a fost amendat a citit prospectul și a observat că în conținut avea în procent de 90% etanol, substanță care a generat rezultatul aparatului etilotest .
În drept,au fost invocate dispozițiile OUG 2/2001 .
În dovedirea acțiunii, în procedura de regularizare, sunt depuse la dosar: procesul verbal de contravenție . nr._/31.01.2015, emis de intimata I. D., chitanța nr._-33-0164 din 02.02.2015, privind achitarea taxei judiciare de timbru, copia actului de identitate al petentului, împuternicirea avocațialănr._/05.06.2015 .
În susținerea plângerii, în procedura de regularizare, petentul C. B. A., solicită proba cu acte și proba testimonială cu martorul G. S. .
În procedura de regularizare, intimata I. D., în termenul legal de 25 de zile prevăzut de art.201(1) Cod pr.civilă a depus la dosar: întâmpinare, în dublu exemplar, din care un exemplar se comunică petentului, la care se atașează protocolul echilotest rezultat în urma testării petentului, buletinul de calibrare .
În apărare, în procedura de regularizare, intimata I. D., formulează întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii, ca neântemeiată și, pe cale de consecință, menținerea actului sancționator, ca temeinic și legal .
În cazul în care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC se opune la ascultarea acesteia .
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul făcând deplina dovadă a situației de fapt menționate în cuprinsul său .
Referitor la procesul verbal, consideră ca instanța de judecată trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere ca este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii,
abaterea săvârșită de petent a fost filmată de aparatul radar care se afla montat pe autoturismul poliției rutiere, prin urmare sancțiunea aplicată este temeinică și
legală.
Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată .
Mai mult decât atât, procesul verbal de constatare si sancționare ą contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, desi neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cat si in practică instantelor judecătorești. Fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece depășind ul alt autovehicul în zona de acțiune a indicatorului "Depășire interzisă", încălcând marcajul prevăzut cu linie continuă, exista pericolul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate.
De asemenea, în cauza C. N. contra României, plângerea nr.17.857/03, Decizia CEDO, camera a treia, 18 noiembrie 2008 Curtea nu a aplicat garanțiile oferite de latura penală a art.6, în lipsa prevederii în legea națională a pedepsei închisorii contravenționale, faptele analizate fiind cel mult sancționabile cu amenda contravențională într-un cuantum relativ redus .Curtea a arătat în mod expres că atât timp cât organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului și analizează mijloacele de probă pertinente și utile în condiții de contradictorialitate și nemijlocire, petentul se bucură de toate garanțiile necesare, astfel cum acestea sunt interpretate de către Curte prin prisma art.16 din CEDO .
Fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol destul de ridicat, deoarece, circulând sub influența băuturilor alcoolice există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate .
De asemenea solicită să se aibă în vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit cărora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecata nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ. Solicită aceasta întrucât, în caz contrar se creeaza contravenientului o poziție net favorabila, apararile sale si probele propuse raportându-se doar la motivele invocate de petent prin cererea de chemare în judecată .
În drept,au fost invocate prevederile OUG 195/2002, Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 R și OUG 2/2001.
În aceiași procedură de regularizare, instanța a dispus comunicarea întâmpinării petentului C. B. A., pentru a depune
răspuns la întâmpinare, în conformitate cu art.201 alin 2 din Noul Cod de procedură civilă .
Întrucât petentul C. B. A., în procedură de regularizare nu a depus răspuns la întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .
Instanța a procedat la luarea unei declarații martorului G. S., care arată că, este prieten de familie cu petentul, iar la sfârșitul lunii ianuarie 2015 se afla acasă și trecând pe la tatăl petentului, l-a văzut pe acesta în timp ce-și dădea cu spray în gură, după care l-a întrebat și a spus că are probleme cu dantura . a doua zi s-a întâlnit din nou cu petentul care i-a spus că a fost oprit de către un agent de poliție care i-a pus fiola și a ieșit pozitiv .
Analizând întregul material probator administrat, raportat și la noile dispoziții ale Noului Cod de procedură civilă, instanța reține următoarele :
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/31.01.2015, emis de intimata I. D., s-a dispus sancționarea petentului C. B. A. cu amenda de 873,5 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.102, alin.3, din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002, reținându-se că la data de 31.01.2015 a condus autoturismul B., cu nr.DJ55, pe . C. în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, fiind testat cu aparatul alcooltest, având o alcoolemie de 0,11 mg/L, în aerul expirat .
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul făcând deplina dovadă a situației de fapt menționate în cuprinsul său .
Referitor la procesul verbal, instanța consideră că trebuie să-i fie recunoascută valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere ca este întocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii, abaterea săvârșită de petent a fost filmată de aparatul radar care se afla montat pe autoturismul poliției rutiere, prin urmare sancțiunea aplicată este temeinică și legală.
Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată .
Mai mult decât atât, procesul verbal de constatare și sancționare ą contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrata de legislative, este unanim acceptată, atât în doctrina de
specialitate, cat si in practică instantelor judecătorești. Fapta reținută în sarcina
petentului prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece depășind un alt autovehicul în zona de acțiune a indicatorului "Depășire interzisă", încălcând
marcajul prevăzut cu linie continuă, exista pericolul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate.
De asemenea, în cauza C. N. contra României, plângerea nr.17.857/03, Decizia CEDO, camera a treia, 18 noiembrie 2008 Curtea nu a aplicat garanțiile oferite de latura penală a art.6, în lipsa prevederii în legea națională a pedepsei închisorii contravenționale, faptele analizate fiind cel mult sancționabile cu amenda contravențională într-un cuantum relativ redus .Curtea a arătat în mod expres că atât timp cât organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului și analizează mijloacele de probă pertinente și utile în condiții de contradictorialitate și nemijlocire, petentul se bucură de toate garanțiile necesare, astfel cum acestea sunt interpretate de către Curte prin prisma art.16 din CEDO .
Fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol destul de ridicat, deoarece, circulând sub influența băuturilor alcoolice există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate .
Prin urmare, instanța constată că, petentul C. B. A., se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute art.102, alin.3, din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002, reținându-se că la data de 31.01.2015 a condus autoturismul B., cu nr.DJ55, pe . C. în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, fiind testat cu aparatul alcooltest, având o alcoolemie de 0,11 mg/L, în aerul expirat, fapta fiind probată cu înscrisurile depuse de către intimată.
Totodată, instanța constată că, fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol destul de ridicat, deoarece, circulând sub influența băuturilor alcoolice există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate .
În sensul celor reținute mai sus, instanța urmează a respinge plângerea formulată de către petentul C. B. A., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/31.01.2015, în contradictoriu cu intimata I. D., ca neântemeiată, menținându-se procesul verbal de constatare a contravenției, ca temeinic și legal .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de către petentul C. B. A., cu domiciliul în C., ., ., ., împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/31.01.2015, în contradictoriu cu intimata I. D., cu sediul în C., ., județul D., ca neîntemeiată .
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată, în ședință publică azi 20.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. CaramaliuGlavă C.- E.
Redactat jud.CC/Tehnored.gref. /GCE
4/Ex/04.01.2016
← Reziliere contract. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2015.... → |
---|