Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 15653/215/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 14 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
GREFIER C. C. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestatorul Ș. M. V. și pe intimata B. E., având ca obiect pretenții-contestație în anulare
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile și apărătorul contestatorului, intimata fiind reprezentată de av. N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Av N. pentru intimată depune delegație la dosar.
Având în vedere lipsa apărătorului contestatorului instanța lasă dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile, contestatorul fiind reprezentat de av.Ș. A., intimata fiind reprezentată de av. N..
La interpelarea instanței apărătorul contestatorului învederează că nu este în măsură să facă dovada achitării taxei de timbru, dar solicită acordarea unui nou termen în acest sens.
Av N. se opune la amânare și învederează instanței că,contestatorul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de apărătorul contestatorului..
Instanța invocă excepția netimbrării acțiunii.
Apărătorul contestatorului lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța cu privire la excepția invocată.
Av N. pentru intimată solicită admiterea excepției netimbrării și anularea acțiunii ca netimbrată. Cu privire la cheltuielile de judecată învederează că le va solicita pe cale separată.
INSTANȚA
La data de 01.07.2015 contestatorul Ș. M. a formulat contestație în anulare, solicitând anularea sentinței civile nr._/27.09.2013, definitivă la 21.01.2015 și fixarea unui nou termen de judecată pentru soluționarea printr-o hotărâre temeinică și legală.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin hotărârea care se cere anulată, s-a admis cererea numitei B. E. și a fost obligat să plătească suma de 29.300 euro.
Astfel, hotărârea judecătorească atacată pe această cale, a fost pronunțată de Judecătoria C., care nu era competentă material să soluționeze pricina, față de valoarea cererii de chemare în judecată, respectiv suma de 29.300 euro.
Raportat la dispozițiile Codului de procedură civilă aplicabile speței, hotărârea este lovită de nulitate, instanța competentă să soluționeze cauza fiind Tribunalul D..
În aceste condiții, hotărârea judecătorească este nulă absolut.
Mai mult decât atât, acțiunea civilă formulată împotriva sa și în care a fost obligat la plata acestei sume de bani era și prescrisă extinctiv, raportat la data la care s-ar fi acordat presupusul împrumut respectiv 15.05.2008.
Instanța de fond nu a dat relevanță maximă susținerilor martorului propus de pârât și nu a verificat toate împrejurările care au dus la existența acestui litigiu.
Instanța nu a dat dovadă de rol activ în a verifica realitatea de fapt și de drept raportată la veniturile reclamantei și suma acordată cu titlu de împrumut.
Pentru aceste motive, contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare, să fie anulată cererea și pe fond, rejudecând să fie respinsă cererea de chemare în judecată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 503 și urm. N.C.P.CIV.
Probe: înscrisuri și martori.
La data de 27.08.2015 intimata B. E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare formulată, ca inadmisibilă.
În fapt, contestatorul în acțiunea formulată, a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea acțiunii, ce s-a judecat, definitivă și irevocabilă.
Intimata are în vedere și dispozițiile art. 503 alin. 2 pct. 1.
Numai în această situație contestatorul ar fi putut să formuleze contestație în anulare și să îndeplinească condițiile de admisibilitate. În ceea ce privește invocarea excepției prescripției extinctive, nu poate fi primit acest motiv în cadrul contestației în anulare, întrucât contestatorul putea să invoce aceste apărări în căile de atac, puse la dispoziție de codul de procedură civilă, în cazul apelului sau recursului, ceea ce nu a făcut.
Pentru aceste considerente, intimata a solicitat respingerea contestației în anulare, întrucât nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 503, 504 C.P.CIV.
Probe: acte.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 – 208 C.P.CIV.
S-au depus la dosar în copie sentința civilă nr._/27.09.2013,decizia civilă nr. 607/16.09.2014 ,decizia nr. 30 /21.01.2015.
Instanța a pus în vedere contestatorului să achite taxa de timbru de 100 lei.
Contestatorul nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a depus dovada achitării taxei de timbru .
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate,instanța reține următoarele:
Potrivit art. 197 c.p.c,,În cazul în care cererea este supusă timbrării,dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii."
Potrivit art. 26 alin. 1 din OUG 80/2013 ,,Pentru formularea contestației în anulare se datorează taxa de 100 lei."
Față de aceste prevederi legale și având în vedere că ,contestatorul nu a achitat taxa de timbru de 100 lei,instanța urmează să anuleze cererea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de contestator Ș. M. V. domiciliat în C., .. 65 în contradictoriu cu intimata B. E., domiciliată în C., .. 9, .. 1, ..
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunța în ședința publică de la 14 septembrie 2015
PREȘEDINTE M. M.
GREFIER C. C. S.
Red.M.M./tehnoredN.V.
4 ex./06.10.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|