Pretenţii. Sentința nr. 3406/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3406/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 28438/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3406

Ședința publică de la 13 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

Grefier C.-E. G.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. SILOZ INFRATIRII, în contradictoriu cu pârâta ȘTEFANESCU E., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat V. C. pentru reclamantă, lipsind pârâta ȘTEFANESCU E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se constată că, din eroare, la conceptarea încheierii din 05.02.2015 reclamanta a fost trecută cu NR, deși la termen a fost prezent apărătorul reclamantei.

Avocat V. C. depuse înscrisuri în dovedirea achitării integrale a debitului de către pârâta ȘTEFANESCU E., respectiv chitanța nr. 2011/05.03.2015 în cuantum de 9792 lei și chitanța nr.2010/05.03.2015 în cuantum de_ lei.

Instanța, în temeiul art.244 alin.1 din Noul Cod de procedură, declară cercetarea procesului încheiată.

Nemaifiind alte cereri de formulat si întrucât apărătorul reclamantei a declarat că este de acord ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art.392 alin.1 din Noul Cod de procedură, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Avocat V. C. a solicitat instanței să se ia act că această cauză a rămas fără obiect având în vedere că întreg debitul a fost achitat. Cu cheltuieli de judecată.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 16.07.2014 reclamanta A. DE P. SILOZ INFRATIRII a chemat în judecată pe pârâta ȘTEFANESCU E., solicitând ca prin hotărțrea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei restante datorată către asociația de proprietari .

În motivarea acțiunii, reclamanta A. DE P. SILOZ INFRATIRII arată că, pârâta Ș. E., în calitate de proprietar al imobilului situat în C., .. H8, . aflat în administrarea A. DE P. SILOZ INFRATIRII nu a achitat cheltuielile de întreținere pentru perioada octombrie 2011- aprilie 2014 în cuantum de_ lei, reprezentând debit asociație, penalități furnizori în cuantum de 4051 lei pentru perioada octombrie 2011- iunie 2013 și penalități proprii percepute de asociație în cuantum de 5741 lei pentru perioada iulie 2013-aprilie 2014, cheltuieli care se ridică la suma totală de_ lei, refuzând în mod repetat să-și achite debitul .

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 46 și 50, alin. 1 din Legea 230/2007.

În dovedirea acțiunii, în procedura de regularizare, sunt depuse la dosar: delegația de reprezentare nr.261/16.07.2014, extrasul de cont, listele de plată, mod de calcul penalități furnizori și penalități proprii, procesul verbal al Adunării Generale din data de 19.06.2013 .

În susținerea acțiunii, în procedura de regularizare, reclamanta A. DE P. SILOZ INFRATIRII, prin reprezentantul legal, solicită proba cu înscrisurile depuse .

Părăta, ȘTEFANESCU E., deși legal citată i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții aveau obligația de a depune întâmpinare la dosar, existând dovada comunicărilor efectuate către pârâtă, în procedura de regularizare a cererii, iar aceasta nu a depus întâmpinare, instanța reținând la acest termen de judecată incidența în cauză a dispozițiilor art.254 alin.4 din Noul Cod de procedură civilă, fiind astfel decăzută din dreptul de a mai propune probe .

Întrucât pârâta ȘTEFANESCU E., deși legal citată nu a depus întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.4 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .

La termenul din data de 13.03.2015, reclamanta A. DE P. SILOZ INFRATIRII, prin reprezentantul legal a învederat instanței că pârâta ȘTEFANESCU E. și-a achitat întreg debitul restant datorat și solicită respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect .

Analizând actele și lucrările prezentului dosar, raportat la dispozițiile din Noul Cod de procedură civilă, instanța retine următoarele :

Întrucât pârâta ȘTEFANESCU E., și-a achitat debitul datorat, instanța urmează a respinge cererea formulată de către reclamanta A. DE P. SILOZ INFRATIRII, în contradictoriu cu pârâta ȘTEFANESCU E., ca rămasă fără obiect .

În baza art.453 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, obligă pârâta ȘTEFANESCU E. să-i plătească reclamantei A. DE P. SILOZ INFRATIRII, suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de către reclamanta A. DE P. SILOZ INFRATIRII, cu sediul în C., .. C17, parter, județul D., în contradictoriu cu pârâta ȘTEFANESCU E., cu domiciliul în C., .. H8, ., ca rămasă fără obiect .

Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel, în 30 de zile, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 13.03.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. CaramaliuGlavă C.- E.

Redactat jud.CC/Tehnored.gref. /GCE

4/Ex/08.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3406/2015. Judecătoria CRAIOVA