Pretenţii. Sentința nr. 3470/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3470/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 36660/215/2014

DOSAR NR._ -pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3470

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 16 MARTIE 2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER C. C. S.

Pe rol soluționarea dosarului civil ce are ca obiect pretenții privitor pe reclamantul S. Clinic Județean de Urgență Dr. Tr. S. în contradictoriu cu pârâta M. R..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile și av. N. pentru pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza pentru soluționare.

J U D E C A T A

Constată că la data de 7 octombrie 2014 reclamantul S. Clinic Județean de Urgență Dr. Tr. S. a chemat în judecată pe pârâta M. R. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 207 lei plus dobânzi și penalități până la data plății, sumă reprezentând despăgubiri.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 3 iunie 2011 pârâta a fost internată în urma unui accident rutier și a beneficiat de îngrijiri medicale în perioada 3 iunie-4 iunie 2011, astfel figurează ca debitoare cu suma de 207 lei în baza disp.art.313 din Legea 95/2006.

Reclamantul a mai arătat deși nu intră în sarcina sa, a făcut diligențe pentru a afla numele persoanei vinovate, respectiv în data de 23 ianuarie 2013 a emis adrese către I.P.J. M. pentru a afla numele făptuitorului,dar nu a primit nici un răspuns.

Reclamantul a învederat că termenul de prescripție a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2012 și că a solicitat pârâtei informații în sensul dacă a formulat plângere penală, dar pârâta nu a înaintat răspuns.

În drept au fost invocate disp. art. 313 din Legea 95/2006, art. 19 C.pr.penală, art. 119-127 C.pr.fiscală.

La data de 20.02.2014 pârâta a înaintat la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Reclamantul, în dovedirea acțiunii și pârâta, în combaterea susținerilor acesteia au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă apreciată de instanță ca fiind utilă și încuviințată ca atare, la dosar fiind depuse copiile următoarelor înscrisuri:adresa nr. 1377/23 ianuarie 2013, adresa nr._, adresa nr. 6097/12 martie 2014, fișă medicală, decont de cheltuieli, Dispoziția din 7 mai 2014, adresa nr._.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 03.06.2011 pârâta a fost internată la S. Județean de Urgență Drobeta T. S. județul M. ,beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 03.06-04.06.2011. Astfel ,pârâta figurează în evidențele contabile ale reclamantei cu un debit de 207 lei.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă această stare de fapt precum și culpa pârâtei întrucât aceasta nu a făcut demersuri în vederea indicării persoanei vinovate de producerea accidentului.

În consecință,instanța constată că acțiunea formulată este întemeiată și urmează să o admită ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul S. Clinic Județean de Urgență Dr. Tr. S., cu sediul în Dr. Tr. S. . nr. 4 județul M. CF_ în contradictoriu cu pârâta M. R., domiciliată în C., .. 4.

Obligă pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 207 lei plus dobânzi și penalități până la data plății, sumă reprezentând despăgubiri.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 16 martie 2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. MINCĂC. C. S.

Red.M.M./tehnored. C.C.S.

4 ex./24.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3470/2015. Judecătoria CRAIOVA