Pretenţii. Sentința nr. 5130/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5130/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 44758/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5130/2015
Ședința publică de la 20 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Aurelian-Gabriel Bădulescu
Grefier V. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. C. JUDETEAN DE URGENTA C. și pe pârât C. D. C., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin Serviciul Registratură, pârâtul a depus întâmpinare.
Procedând în condițiile art. 131 N.C.Pr.civ. la verificarea competenței, instanța constată că în temeiul art. 107 alin. (1) N.C.Pr.civ. Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul rolului activ reglementat de disp. art. 22, alin. 2, teza finală N.C.Pr.Civ. și raportat la art.3 din Decretul nr. 167/1958 aplicabil în cauză ,precum și de statuarea ICCJ prin decizia 1/2014 pronunțată . interesul legii, instanța invocă din oficiu excepția prescripției extinctive .
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 19.12.2014, reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. a chemat în judecată pe pârâtul C. D. C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1448,04 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale, reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective a debitului.
În motivare, reclamantul a arătat că în data de 09.10.2011, pârâtul a fost internat la secția Ortopedie a Spitalului C. Județean de Urgență C., în perioada 09.10.2011 – 14.10.2011 iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 1448,04 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 și 999 C.civ. precum și condițiile prev. de art. 313 din L 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății.
S., în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul Național de Asigurări de Sănătate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D..
De asemenea, practica judiciară a stabilit că și o persoană spitalizată poate avea calitate procesuală pasivă, atunci când nu depune minimul de diligențe pentru a identifica autorul faptei ilicite, iar în situația în care din culpa beneficiarului îngrijirilor serviciilor medicale acordate, nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul, în caz contrar în situația în care instanțele naționale ar accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane, trebuie obligată la repararea prejudiciului, ar presupune imposibilitatea reparării efective și integrale a prejudiciului și în condițiile în care lipsesc orice demersuri judiciare ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare. Angajarea răspunderii civile delictuale a autorului faptei presupune întrunirea a patru condiții cumulative, respectiv: existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, vinovăția făptuitorului.
În același timp, obligațiile fiscale sunt definite de art. 22 din Codul de Procedură Fiscală, respectiv obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 998 și art. 999 C. civ., art. 112 C.pr.civ., art. 313 din L 95/2006.
În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosar decont de cheltuieli.
La data de 02.03.2015, pârâtul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea în totalitate a acțiunii .
Analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 C.proc.civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
In conformitate cu dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, termen care în acțiunile personal patrimoniale este de 3 ani conform art. 3 din același decret.
Conform prevederilor art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 dacă dreptul este cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul, iar potrivit art. 12 din același decret, „în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”.
Prin urmare, dreptul material la acțiunea având ca obiect plata contravalorii zilelor de spitalizare din perioada 09.10.2011 – 14.10.2011 a început la data de 09.10.2011, astfel că termenul de prescripție pentru cheltuielile de spitalizare s-a împlinit la data de 08.10.2014.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2014, instanța constată că s-a împlinit termenul de prescripție pentru plata sumei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare din perioada 09.10.2011 – 14.10.2011, întrucât in cauza, contrar susținerilor reclamantei din cererea de chemare in judecată, nu este vorba de o creanța bugetara pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
Astfel, creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art.21 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art.209 din Legea nr.95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun.București.
Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, faptul că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
Față de cele ce preced considerente, instanța urmează să respingă acțiunea formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamant S. C. JUDETEAN DE URGENTA C. cu sediul în C., ., J. D. în contradictoriu cu pârâtul C. D. C. domiciliat în C. DIN FAȚĂ, ., J. D., având ca obiect pretenții
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Aprilie 2015.
Președinte Grefier
A.-G. BădulescuViorica M.
Red/Tehn.- 4 ex
AGB/VM- . .2015
V.M. 22 Aprilie 2015
← Fond funciar. Sentința nr. 4928/2015. Judecătoria CRAIOVA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|