Pretenţii. Sentința nr. 5640/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5640/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 5640/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5640/2015

Ședința publică de la 29 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE L. N.

Grefier D. Ișlicaru

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. DE A. DE SANATATE D. în contradictoriu cu pârâta I. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la o primă strigare a cauzei, au lipsit părțile.

În temeiul art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, instanța a lăsat cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, la ora 14:30, la apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că:

- în cauză s-a solicitat judecata în lipsă;

- reclamanta C.A.S D. a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată.

Procedând din oficiu la verificarea competenței sale, în temeiul art. 131 Cod de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j) Cod de procedură civilă și art. 107 Cod de procedură civilă instanța apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta pricină.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de reclamanta C. de Asigurări de Sănătate D..

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 12.02.2015 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D. a chemat în judecată pe pârâta I. M. solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 104,65 lei și a dobânzii legale calculate de la data de 01.09.2013, până la data plății efective.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că suma solicitată pârâtei reprezintă 40% din prețul de referință al medicamentelor prescrise acesteia de către medicul de familie și anume diferența dintre valoarea decontată de CAS D. în baza "Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii până la 700 lei/ lună" și valoarea compensată de 50% la care avea dreptul pârâta întrucât a realizat și alte venituri decât cele din pensie.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1347, art. 1357 și urm din Codul Civil.

În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosarul cauzei: adrese, adeverință de venit, decizie emisă de Camera de Conturi D..

Pârâta nu a depus întâmpinare.

La data de 25.03.2015 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată, cu motivarea că pârâta a achita suma datorată la data de 19.03.2015 (fila 19).

Potrivit dispozițiilor art. 406 din Noul Cod de Procedură Civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă’’. Instanța constată că cererea cuprinde ștampila reclamantei și semnătura reprezentantului acesteia, fiind respectate cerințele art. art. 406 din Noul Cod de Procedură Civilă.

Totodată, pârâta și-a exprimat în mod tacit acordul cu renunțarea reclamantei la judecarea acțiunii, ca urmare a comunicării unei copii a cererii de renunțare și față de lipsa vreunui răspuns, fiind îndeplinite și condițiile art. 406 alin. 4 teza finală din N.C.p.c.

Față de cele expuse mai sus, instanța urmează a lua act de manifestarea de voință a reclamantei în sensul renunțării acesteia la judecarea cauzei de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 din Noul Cod de Procedură Civilă, ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C. de Asigurări de Sănătate D., în contradictoriu cu pârâta I. M., având ca obiect pretenții.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.04.2013.

Președinte, Grefier,

L. N. Ișlicaru D.

Red. jud. L.N./Tehnored. gref. D.I./4 ex/ 5 Iulie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5640/2015. Judecătoria CRAIOVA