Plângere contravenţională. Sentința nr. 5978/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5978/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 5978/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5978/2015
Ședința publică de la 07 Mai 2015
Completul constituit din:
Președinte – F. D. - judecător
Grefier - R. M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul G. I. B. în contradictoriu cu intimatul I. D. - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională PVC . NR._.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Babov D., pentru petent, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat Babov D. pentru petent depune la dosar dovada achitări amenzii pentru procesul-verbal.
La interpelarea instanței, apărătorul petentului a arătat că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art 392 NCpc instanța a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat Babov D. pentru petent a solicitat admiterea plângerii formulate cu consecința anulării procesului verbal și anularea măsurilor complementare, restituirea permisului și a amenzii achitate. Prin întâmpinare agentul nu a contestat decât că a fost abrogat pct. 4 din Norme, neregularitățile încălcate vizează aspecte tehnice, pornind de la dotarea acelui aparat cu discriminator de direcție, petentul a contestat încă de la întocmirea procesului verbal, la fila 13 se face trimitere la agentul constatator R., nu S. D., solicită admiterea plângerii, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat, depune la dosar chitanță onorariu avocat.
In conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod de procedură civilă nou, instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele;
Prin acțiunea înregistrată la data de 21.08.2014, petentul G. I. B. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. D. Biroul Rutier anularea procesului verbal . nr._ din data de 17.08.2014 exonerarea de la plata amenzii, anularea măsurii complementare și restituirea permisului de conducere.
În fapt, învederează că la data de 17.08.2014, in timp ce conducea autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare AJ_, pe . fost oprit pentru control de politia rutiera, iar agentul constatator menționat in procesul-verbal l-a sancționat pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, stare de fapt pe care petentul nu o recunoaște intrucât se circula pe doua benzi in coloana .
Nu este adevărat ca a circulat cu viteza de 104 km/h in localitate ,vitezometrul electronic de la bord indicând viteza de 98 km/h.
Din acest motiv solicită ca intimatul sa depună la dosarul cauzei fotografiile radar din care rezulta viteza cu care a circulat si locul in care s-a făcut înregistrarea.
De asemenea, solicită ca politia rutiera sa depună la dosar buletinul de verificare metrologica a aparatului radar (cinemometrului folosit) si sa precizeze daca acesta era destinat utilizării in regim staționar sau in regim de mișcare cum se menționează in procesul-verbal si daca era prevăzut cu discriminator de viteza.
Solicită aceste probe intrucât înregistrarea s-a făcut in momentul in care rulau autovehicule in ambele sensuri de circulație, iar potrivit dispozițiilor art.3.3.3. din Normele de metrologie N.M.L. 021-05/23.11.2005 pe care le invocă in apărare "cinemometrul trebuie sa fie prevăzut cu un discriminator de direcție care sa permită selectarea sensului de deplasare a autovehiculelor a căror viteza este masurata.trecerea de la un sens de deplasare la altul poate fi făcuta manual si/sau automat".
Discriminatorul de direcție împreuna cu alte mijloace suplimentare (cu care este dotat prin construcție cinemometrul) trebuie sa asigure identificarea sigura a autovehiculului a cărui viteza este măsurata si in cazul in care acesta nu se afla singur in raza de măsurare a cinemometrului.
Daca acest lucru nu este posibil, cinemometrul trebuie sa anuleze rezultatul măsurării in cazul in care doua sau mai multe autovehicule cu viteze diferite trec simultan prin punctul de măsurare.
Totodată solicită politiei rutiere sa precizeze daca cinemometrul este prevăzut cu o funcție de autotestare, așa cum prevăd dispozițiile art.3.2.6. din același act normativ, potrivit cărora "cinemometrul trebuie sa fie prevăzut cu o funcție de autotestare care sa poată pune in evidenta orice defect sau dereglare funcționala ce pot avea influenta asupra exactității de măsurare. aceasta funcție trebuie sa fie activata automat la fiecare punere in functiune a cinemometrului, avind si posibilitatea de a fi activata manual de către operator ori de cite ori considera necesar. in cazul depistării unor defecte sau dereglări funcționale acestea vor fi semnalate iar funcționarea cinemometrului va fi blocata.
De asemenea, potrivit art.3.5.1. din NML 021-05/23.11.2005, "înregistrările efectuate trebuie sa cuprindă: data si ora la care a fost efectuata măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, faptul ca a fost efectuata autotestarea si imaginea autovehiculului din care sa poată fi pus in evidenta numărul de înmatriculare a acestuia".
Solicită să se ia act ca procesul verbal este nul întrucât polițistul nu a luat in considerare la încadrarea faptei marja de eroare pentru aparatul radar, respectiv 4% din valoarea convențional adevărata pentru viteze egale sau mai mari decit 100 km/h prevăzuta de NML3.1.1.1it.a, marja in care se încadrează .
Solicită ca politia rutiera sa precizeze daca agentul constatator avea calitatea de operator radar, intrucât potrivit art.4.1.-4.3. din același act normativ "cinemometrele trebuie intretinute,transportate,instalate si utilizate in stricta conformitate cu prevederile manualului de utilizare aprobat. operatorii au obligația de a asigura in legătura cu corecta instalare si funcționare a cinemometrelor si de a nu le utiliza daca exista dubii in ceea ce privește corectitudinea efectuării măsurărilor".
Măsurările si înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere in vigoare trebuie sa fie efectuate numai de către operatori calificați. Instruirea operatorilor se va efectua in conformitate cu reglementările specifice in vigoare,elaborate de instituția abilitata sa detina si sa utilizeze cinemometrele.
Art.181 alin.l din R.A.O.U.G.195/02R prevede ca pentru faptele constatate cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, polițistul rutier incheie un proces verbal de constatare a contravenției potrivit modelului prevăzut in anexa 1D, lucru pe care nu 1-a făcut.
In final,solicită anularea procesului-verbal ca netemeinic si nelegal.
In drept invocă OG2/2001, OUG 195/02, NML 021-05/23.11.2005 si cauzele "A. contra României".
In situația in care nu se poate prezenta la proces, solicit judecata cauzei si in lipsa sa conform art.242 C.P.C.
În dovedirea plângerii, s-au depus următoarele înscrisuri: proces verbal de constatare a contravenției, în original, dovada de reținere a permisului de conducere, copie CI a petentului si dispoziția de achitare a taxei de timbru în cuantum de 20 de lei.
La data de 03.10.2014, intimatul I. D. a depus întâmpinare la plângerea contravențională formulată de petentul G. I. B. împotriva procesului verbal . nr._ din data de 17.08.2014 pe care o consideră neîntemeiată, solicitând instanței să se constate că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond si de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
În cazul în care persoana propusă ca martor face parte din cele enumerate la art.315 alin. 1 c.pr. civ., intimata se opune la ascultarea acesteia.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că, deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.
Învederează că abaterea săvârșită de petent a fost filmată de aparatul radar ce se află montat pe autoturismul poliției rutiere, prin urmare sancționarea acestuia este temeinică și legală.
Așadar, consideră că I.P.J. D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Dispozițiile art. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 obligă orice participant la trafic să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.
Mai mult decât atâta, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislative, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
Fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece circulând cu o viteză peste limita legală admisă, există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate.
Având în vedere numărul mare de accidente cu consecințe grave cu care se confruntă societatea noastră ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către conducătorii auto, a se permite acestora să se eschiveze de la suportarea răspunderii contravenționale ce le revine ca urmare a propriei conduite culpabile prin ignorarea mențiunilor proceselor verbale de constatare a contravențiilor întocmite corect, este atât contrar legii cât și un act de iresponsabilitate socială care încurajează atitudinea de nerespectare a regulilor de circulație a acestora, lipsind-o de consecințele pe care legea le prevede.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv planșa foto cuprinzând 9 fotografii și buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar pe care le-a anexat la prezenta întâmpinare.
Precizează că prin Ordinul nr. 187/2009 emis de Biroul Român de Metrologie a fost abrogat pct. 4 din NML 021-05 astfel că măsurătorile și înregistrările cu aparatul radar pot fi efectuate și de către polițiști care nu au calitatea de operatori calificați.
De asemenea solicită să se aibă in vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit carora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecata nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ.Solicită aceasta intrucat, in caz contrar se creeaza contravenientului o poziție net favorabila, apararile sale si probele propuse raportandu-se doar la "motivele invocate de petent prin cererea de chemare in judecata.
În drept prevederile OUG nr. 195/2002 rep, Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 rep. și OUG nr. 2/2001.
În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către I. D. Biroul Rutier pentru a comunica dacă aparatul radar cu care a fost înregistrată viteza de 104 km reținută în sarcina petentului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 17.08.2014 era destinat utilizării în regim staționar sau în regim de mișcare și dacă aparatul era prevăzut cu discriminator de direcție și cu o funcție de autotestare relațiile fiind comunicate cu adresa nr._ din data de 25.02.2015. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 17.08.2014 de către un agent constatator din cadrul intimatului, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 121 alin.1 din RA OUG nr. 195/2002 și sancționată de art.102 alin.3,lit.e din O.U.G. nr.195/2002.
S-a reținut că petentul a condus autoturismul Opel cu nr. de înmatriculare AJ618194 în C., . viteza de 104 km/h, abatere înregistrată de aparatul radar seria PYT_, montat pe auto MAI20454, pe caseta nr.97.
Petentul a contestat procesul verbal în termenul legal prevăzut de art. 31 din OG2/2001.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate.
În ceea ce privește temeinicia, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de principiu, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat se rețin următoarele:
Înregistrarea radar înaintată cu întâmpinarea nu este o probă concludentă, din examinarea fotografiilor nu rezultă locul săvârșirii faptei, dacă fapta a fost săvârșită în localitate sau în altă zonă de restricție limită de viteză legală din acea zonă, poziționarea exactă a autoturismului prin puncte de localizare, astfel că nu se poate dovedi fără dubiu că petentul a condus autoturismul cu viteza reținută în sarcina sa.
În prezentarea elementelor faptice, agentul constatator era obligat conform art. 109 din OUG 195/2002 R, să menționeze toate datele și împrejurările de la locul faptei ori agentul constatator nu a consemnat în procesul verbal toate acestea, respectiv a fost menționată eronat . radar montat pe auto MAI_ ,în Buletinul de verificare metrologică, fiind indicată o altă . aparatului radar.
Prin indicarea eronată a seriei aparatului radar cu care s-a efectuat înregistrarea, instanța nu poate verifica dacă aparatul a cărui verificare metrologică a fost înaintată la dosar, având seria PYT_, a fost cel care a fost folosit concret de către organul constatator la data la care s-a efectuat constatarea -17.08.2014 -, organul constatator prezentând la dosar verificarea metrologică a altor aparate din dotare.
Întrucât sarcina probațiunii în procedura contravențională incumbă intimatului și în considerarea prezumției de nevinovăție al cărei beneficiar este petentul, unită cu principiul în conformitate cu care orice dubiu trebuie interpretat în favoarea contravenientului (in dubio pro reo), se apreciază ca fiind întemeiată plângerea contravențională.
Pe cale de consecință, instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului verbal contestat, în condițiile art. 34 din OG 2/2001.
În temeiul art.453 CPCiv. va obliga intimatul către petent la 620 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul G. I. B., domiciliat în comuna Podari, ., județul D. în contradictoriu cu intimatul I. D. - BIROUL RUTIER, cu sediul în C., ., județul D..
Anulează procesul verbal . nr._, încheiat la data de 17.08.2014 de Poliția Municipiului C.-Biroul Rutier și exonerează petentul de sancțiunile aplicate.
Obligă intimatul către petent la 620 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 7 mai 2015.
Președinte, Grefier,
F. D. R.-M. B.
Red. F.D.
Tehnored. R.M.B.
4 exe. R.B. 13 Mai 2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5751/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5963/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|