Pretenţii. Sentința nr. 6098/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6098/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 37527/215/2014

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6098

Ședința publică de la 08 Mai 2015

Completul constituit din:

Președinte: D. R. C.

Grefier: C. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Direcția de S. Publică D., în contradictoriu cu pârâtul C. L. al Municipiului C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic P. L., pentru reclamantă și consilier juridic T. L., pentru pârât.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța invocă din oficiu excepției necompetenței materiale a Judecătoriei C., față de natura obiectului cererii, și declinarea cauzei în favoarea Tribunalului D. și acordă cuvântul asupra excepției invocate.

Consilier juridic P. L. este de acord cu excepția invocată întrucât valoarea obiectului s-a mărit.

Consilier juridic T. L. arată că este de acord.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei C..

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 octombrie 2014, sub numărul de dosar_, reclamanta DIRECȚIA DE S. PUBLICA D. a chemat în judecată pe pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 96.848 lei, reprezentând solicitarea de decontare nelegală a cheltuielilor de personal pentru trei registratori medicali.

A motivat că în urma unui control al curții de conturi în perioada 30.02._14 a fost emisă Decizia 58/04.06.2014 în care s-a prevăzut obligativitatea Direcției de S. Publică de a recupera plăți considerate nelegale în sumă de 96 484 lei reprezentând drepturi salariale pentru categorii de personal neprevăzute de OMS 1030/2010.

Î conformitate cu OUG 162/2008, atribuțiile și competențele Ministerului Sănătății Publice referitoare la asistența medicală și de medicină dentară acordată în unitățile de învățământ au fost transferate autorităților administrației publice locale concomitent cu asigurarea resurselor umane, materiale și financiare necesare exercitării acestora.

În conformitate cu prevederile art. 3 din actul normativ menționat, sumele pentru exercitarea atribuțiilor și competențelor arătate se asigură prin transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale prin bugetul Ministerului Sănătății, în baza unui contract încheiat între autoritățile administrative locale și Direcțiile de S. Publică.

Prin OMS 502/2009 a fost aprobat modelul de protocol ce a fost încheiat între Direcțiile de S. Publică Județene și Autoritățile Administrației Publice Locale iar la articolul 1 din Protocol se arată că se va efectua preluarea de la unitățile sanitare aflate în subordinea direcțiilor de sănătate publică județene a persoanelor care își desfășoară activitatea medicală în unități de învățământ conform anexei atașate acestuia. În structura anexei, pe lângă asistenți și alți medici, era prevăzută și o rubrică în care sunt cuprinse "alte categorii de personal" care desfășoară activitate medicală în unități de învățământ.

Ulterior a intrat în vigoare OMS 1030/2010 în care se arată că prin contractele încheiate între autoritățile locale și direcțiile de sănătate publică județene se asigură finanțarea cheltuielilor de personal numai pentru medicii, medicii dentiști și asistenții medicali din unitățile sanitare de învățământ, fără se se face mențiune referitoare la alte categorii de personal.

În conformitate cu prevederile OMS 1030/2010, DSP D. a încheiat cu C. L. al Municipiului C. contractul nr._.04.2013 întocmit după modelul publicat în ordin iar prin HCL 234/29.05.2014 un număr de 3 registratori medicali au fost preluați din cadrul unui serviciu aflat în subordinea Consiliului L. C. de către Spitalul Clinic Filantropia C...

Anterior acestei perioade, sumele constatate în procesul verbal de control al Curții de Conturi au fost cerute spre decontare în mod nelegal, solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtului Consiliului L. al Municipiului C. să restituie suma de 96 848 lei reprezentând drepturi salariale pentru categorii de personal neprevăzute de OMS 1030/2010.

În drept se invocă art. 1516 NCC și prevederile OMS 1030/2010.

Pârâtul C. L. al Municipiului C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Raportul juridic între autoritățile publice are ca izvor legea și contractul, iar reclamanta nu își întemeiază acțiunea pe o răspundere contractuală întrucât clauzele acestuia sunt fără echivoc și executate în integralitate de Municipiul C..

Nu există temei juridic pentru admiterea acțiunii întrucât Municipiul C. în raport de dispozițiile legale și clauzele stipulate în capitolul "Obligațiile părților" a solicitat și obținut sumele aferente cheltuielilor de personal.

Reclamanta a depus precizare prin care a modificat obiectul cererii de lșa valoarea de 96 848 lei la cea de 342 961 lei.

A motivat că suma inițială a fost aferentă perioadei 01.01._14, iar ulterior, prin verificări suplimentare s-a stabilit prejudiciul pentru doi ani anteriori, respectiv 65 579 lei în perioada 01.01._11, suma de 67 333 lei în perioada 01.01._12 precum și pentru perioada imediat următoare controlului și până la data sistării plății salariilor registratorilor medicali, respectiv suma de 14 072 lei în perioada 01.04._14.

Analizând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., instanța reține următoarele:

La data de 01.04.2013 a fost încheiat contractul 2775/01.04.2013 între DSP D. și C. L. al Municipiului C. având ca obiect asigurarea drepturilor salariale ale personalului care își desfășoară activitatea în cadrul cabinetelor de medicină generală și dentară din unitățile sanitare de învățământ: medici, medici dentiști, asistenți medicali precum și a cheltuielilor pentru medicamentele și materialele sanitare din baremul de dotare.

Prin decizia 58 emisă de Camera de Conturi D., la punctul 3 privind legalitatea plăților reprezentând cheltuieli de personal aferente medicilor, medicilor dentiști, asistenților medicali care își desfășoară activitatea în cadrul cabinetelor de medicină generală și dentară din unitățile sanitare de învățământ, s-a stabilit că în anul 2013 reclamanta a efectuat plăți în sumă totală de 6 880 788,66 lei către Primăria C., din care 6 730 799 lei reprezentând drepturi salariale ale personalului care își desfășoară activitatea în cadrul cabinetelor de medicină generală și dentară din unitățile de învățământ.

Din verificarea legalității plăților reprezentând drepturi salariale ale personalului de mai sus, s-au constatat plăți nelegale efectuate de Primăria C. și decontate de DSP D. în sumă de 96 848 lei, concluzionându-se că reprezintă drepturi salariale pentru 3 registratori medical care funcționează în cadrul Dispensarelor medicale studențești, deși registratorii medicali nu sunt nominalizați în categoria personalului pentru care sunt asigurate astfel de cheltuieli.

În acest fel, au fost acceptate nelegal la decontare drepturi salariale pentru o categorie de personal care nu este inclusă în prevederile Ordinului 1030/2010 și ale contractului 2775/2013. (fila 13)

Potrivit art. 2 lit. c din Legea 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.

Potrivit art. 10 alin. 1 din același act normativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În speța de față reclamanta a solicitat restituirea de la pârât a sumei de 96 848 lei achitată în temeiul contractului 2775/2013 considerând că drepturile salariale pentru anumite categorii de personal nu sunt incluse în prevederile acestuia.

Având în vedere că prin contractul 2775/2013 s-a reglementat efectuarea unor plăți de natură salarială din fonduri publice iar cererea de chemare în judecată privește modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor contractului respectiv, instanța consideră că cererea privește un litigiu de natură administrativă pentru soluționarea cărora competența aparține secției specializate a tribunalului, conform art. 2 lit c și art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004.

Pentru aceste considerente, va fi admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. dosarul urmând a fi înaintat către Tribunalul D.-Secția de C. Administrativ și Fiscal:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C..

Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta Direcția de S. Publică D., cu sediul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul C. L. al Municipiului C., cu sediul în C., ., jud. D., către Tribunalul D.-Secția de C. Administrativ și Fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. R. C. C. Ș.

Red./tehn. CDR

4 ex/10.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6098/2015. Judecătoria CRAIOVA