Pretenţii. Sentința nr. 6191/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6191/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 4590/215/2015
Dosar nr._ - Pretenții –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6191/2015
Ședința publică de la 11.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. C. Judecător
GREFIER J. A.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta C. DE A. DE SĂNĂTATE D. și pe pârât S. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu prevederile art. 131 coroborate cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. j Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Considerând că proba cu înscrisuri solicitată de către reclamanta este utilă, pertinentă și concludentă, putând duce la soluționarea cauzei, în temeiul art . 255 alin 1 N.C.Pr.Civ. coroborat cu art 258 N C.Pr. Civ, o încuviințează.
Instanța constatând că s-a depus cerere de renunțare la judecată și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată la data de 25.02.2015, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. I. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 20,85 lei precum și a dobânzii legale calculată de la data de 01.09.2013 și până la data plății efective, reprezentând 40 % din prețul de referință al medicamentelor prescrise de către medicul de familie și anume diferența dintre valoarea decontată de CAS D. în baza Programului pentru compensarea cu 90 % a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei/lună și valoarea compensată 50 % la care avea dreptul pârâta întrucât a realizat alte venituri decât cele din pensie.
În fapt, cu ocazia acțiunii de control cu tema „Auditul financiar asupra contului anual de execuție al bugetului FNUASS pe anul 2012", Camera de Conturi D., cu ajutorul aplicației IDEA și folosindu-se de bazele de date raportate de farmacii și validate în programul SIUI în anul 2012 precum și de baza de date furnizată de Agenția Națională de Administrare Fiscală privind persoanele care au realizat în anul 2012 venituri suplimentare pensiei, a constatat că în anul 2012 pârâta a beneficiat de prescripții medicale în cadrul „Programului pentru compensarea în procent de 90% a prețului de referință al medicamentelor acordate pensionarilor cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei pe lună", prescripții medicale ce au fost decontate nelegal din FNUASS întrucât persoana în cauză nu avea dreptul la compensarea cu 90% a medicamentelor cuprinse în sublista B.
În baza constatărilor Curții de Conturi a României-Camera de Conturi D. și a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 44/29.05.2013, precum și urmare a verificărilor întreprinse în bazele de date gestionate de instituția reclamantă a rezultat faptul că pârâta a beneficiat în 2012 de medicamente în cadrul "Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei/lună", deși în baza de date transmisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală figura în 2012 și cu alte venituri decât cele realizate din pensie, respectiv cu venituri din salarii (a se observa și adeverința de venit emisă la data de 08.04.2014).
In scopul creșterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor, prin HGR nr. 186/2009 s-a instituit compensarea cu 90% din prețul de referință al medicamentelor, în cadrul programului social al Guvernului. Beneficiarii respectivului program sunt pensionarii cu 0- venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei/lună, pentru care s-a aprobat compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în sublista B "DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu în regim de compensare 50% din prețul de referință" din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Menționează faptul că potrivit art. 102 alin. 1. 3. 4 din HGR nr. 1389/2010, suma maximă care se suportă de casele de asigurări de sănătate din Fond este cea corespunzătoare aplicării procentului de compensare a medicamentelor asupra prețului de referință. Procentul de compensare a medicamentelor corespunzătoare DCI-urilor prevăzute în sublista A este de 90% din prețul de referință, al celor din sublista B este de 50% din prețul de referință, iar al celor din secțiunile C1 și C3 din sublista C este de 100% din prețul de referință. Procentul de compensare a medicamentelor corespunzătoare DCI-urilor prevăzute în sublista B este de 90% din prețul de referință, pentru prescripțiile ... de care beneficiază pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 lei/lună (alin. 4 art. 102 din HGR nr. 1389/2010).
Întrucât nu a îndeplinit condițiile legale de încadrare în categoria pensionarilor cu venituri numai din pensii de până la 700 lei/lună, realizând și alte venituri, procentul legal de compensare fiind 50% din prețul de referință al medicamentelor prescrise pârâtei, iar nu 90% din același preț de referință, diferența de procent de 40% împreună cu accesoriile aferente calculate până la data de 31.08.2013 în valoare totală de 20,85 lei îi sunt imputabile acesteia. De menționat că pentru valoarea compensată de 40% de care nu trebuia să beneficieze pârâta s-au calculat până la data de 31.08.2013 obligații accesorii la nivelul dobânzii legale, conform Ordinului CNAS nr. 610/2011, anexa 2, secțiunea a 3 a, pct. 2, respectiv la nivelul dobânzii de politică monetară stabilită de BNR.
Prin dispozițiile art. 3 din Decizia nr. 44/29.05.2013, Camera de Conturi D. a dispus stabilirea prejudiciului total (inclusiv beneficii nerealizate) și recuperarea acestuia.
În condițiile art. 1522 și urm. din Noul cod civil pârâta a fost pusă în întârziere, prin notificarea scrisă nr._/30.05.2014, prin care instituția lor îi solicită executarea obligației născută din săvârșirea faptei ilicite extracontractuale, însă aceasta nu a achitat debitul.
Pentru aceste considerente opinează că sunt îndeplinite condițiile legale care legitimează cererea lor privind repararea prejudiciului.
În drept – își întemeiază acțiunea pe dispozițiile H.G. nr. 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor, cu modificările și completările ulterioare; dispozițiile art. 14 alin.2 și art. 73 indice 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 1516 și urm. din Noul Cod Civil, art. 1349, art. 1357 și urm. din noul Cod Civil (art. 998-999 din vechiul Cod civil).
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC solicită judecarea chiar și în lipsa lor.
Menționează că sunt scutiți de plata taxei de timbru, în baza art. 30 din OUG nr. 80/2013, fiind instituție publică care administrează fonduri publice.
Dovada prezentei o face cu înscrisuri:
notificarea pârâtei înregistrată la CAS D. la nr._/30.05.2014;
adeverința de venit din care rezultă faptul că pârâta figura în 2012 și cu alte venituri decât cele realizate din pensie;
extras din Decizia Camerei de Conturi D. nr. 44/2013;
modul de calcul a sumei notificate.
alte înscrisuri.
adresa nr. 629 din data de 29.05.2013.
La data de 24.03.2015, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate D. a depus cerere de renunțare la judecată prin care a solicitat să se constate prezenta renunțare prin hotărâre, în condițiile art. 406 NCPC.
Precizează că pârâta a achitat suma datorată în data de 12.03.2015.
În temeiul art. 411 alin.1 pct. 2 NCPC solicită judecarea cauzei și în lipsa lor.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 406 N.C.p.c., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere cererea de renunțare formulată în scris și depusă la dosar de reclamantă, precum și faptul ca această susținere se înscrie în limitele principiului disponibilității in procesul civil, respectiv a actelor permise părților pe parcursul judecării unei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 406 N.C.p.c., instanța va lua act de renunțarea la judecata cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamantei la judecarea cauzei privind pe reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate D. cu sediul în C., . nr. 8, jud.D., în contradictoriu cu pârâta S. I. cu domiciliul în C., . nr. 22, jud.D..
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.05.2015.
Președinte,Grefier,
L.CanacheJ.A.
Red.L.C
Teh.JA
4ex/28.05.2015.
← Pretenţii. Sentința nr. 6883/2015. Judecătoria CRAIOVA | Validare poprire. Sentința nr. 6021/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|