Pretenţii. Sentința nr. 7775/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7775/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 5982/215/2015

-pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7775

Ședința publică din data de 09 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C.-M. B.

Grefier S. A. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R. C. și pe pârâtul B. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic B. C. pentru reclamantă și curator special avocat C. I. pentru pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La interpelarea instanței curator special pentru pârât arată că a fost achitat onorariul.

Consilier juridic pentru reclamantă depune fotocopie chitanțe și facturi și publicarea citației într-un ziar.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.

Consilier juridic pentru reclamantă solicită încuviințarea probei cu înscrisurilor de la dosar.

Curator special pentru pârât solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile de la dosar solicitate de părți este admisibilă putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar.

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.

Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească.

Nemaifiind alte cereri de formulat, în temeiul art. 389- art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Consilier juridic pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata debitului. Arată că solicită cheltuieli de judecată, respectiv onorariul curator și taxă de timbru.

Curator special pentru pârât solicită admiterea acțiunii dacă a fost dovedită.

În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

La data de 12.03.2015, s-a înregistrat pe rolul instanței sub nr._, acțiunea civilă formulata de reclamanta R.A.A.D.P.F.L. C. împotriva pârâtului B. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 428,17 lei, reprezentând contravaloarea lucrări funerare efectuate în baza contractului nr. 890/21.01.2014 încheiat între pârât și R. C. precum și plata dobânzilor legale de la data introducerii acțiunii până la data plății efective a debitului.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca între părți a fost încheiat contractul nr. 890/21.01.2014, în care R. C. a efectuat în beneficiul pârâtului lucrări ce constau în: executare groapă suprapusă, capac, placă și postament de cruce, fără plăci intermediare, nemozaicată, în cimitirul Sineasca asupra locului de veci ., plațul 16.

Devizul pentru lucrări a fost încheiat în data de 21.01.2014 iar recepția lucrării a fost făcută în luna martie a anului 2014 conform procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor, acte confirmate și semnate de beneficiarul lucrării B. M.. Pârâul în calitate de beneficiar a fost de acord cu achitarea contravalorii lucrării în cuantum de 2228,17 lei în baza situației de lucrări emise de R. C. achitând în parte debitul, respectiv 900 lei avans și încă 900 lei reprezentând rate lunare din care 5 rate stabilite și eșalonate în contractul încheiat.

Arată reclamanta că deși și-a îndeplinit obligația contractuală, pârâtul nu a achitat în totalitate contravaloarea lucrărilor prestate și astfel rămânând un debit de 428.17 lei. Prin somația nr._/25.11.2014 R. C. a convocat pârâtul în vederea achitării debitului restant, acesta însă neconformându-se.

În drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 1516, art. 1535 Noul Cod Civil.

Solicită judecarea cauzei și în lipsă conform art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC.

S-a depus la dosar: adresă emisă de Primăria C.- Direcția de Evidență a Persoanelor, somație nr._/25.11.2014, borderou, fotocopie factură fiscală, deviz, proces verbal de recepție n. 890 din martie 2014, contract nr. 890/21.01.2014, fotocopie act identitate pârât, dovada achitării taxei de timbru.

La termenul de judecată din data de 05.05.2015 instanța a dispus numirea unui curator special dintre avocații Baroului D., respectiv avocat C. I..

La termenul de judecată de azi instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamanta R.A.A.D.P.F.L. C., în calitate de executant, a încheiat cu pârâtul B. M., în calitate de beneficiar, contractul nr. 890/21.01.2014 având ca obiect executarea lucrării constând în groapă suprapusă, capac, placă și postament de cruce, fără plăci intermediare, nemozaicată, în cimitirul Sineasca asupra locului de veci aflat în ., plațul 16. Prin acest contract reclamanta s-a obligat să execute lucrările anterior menționate, în favoarea pârâtului, în schimbul sumei de 2228,17 lei incluzând TVA, sumă pentru care s-a emis factura fiscală nr._/21.01.2014.

Conform devizului de lucrări și procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor (f. 10, 11), înscrisuri semnate de părțile contractante, reclamanta R.A.A.D.P.F.L. C. și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul nr. 890/21.01.2014, executând lucrarea.

Conform aceluiași deviz de lucrări, cu chitanța nr._/21.01.2014, pârâtul beneficiar a achitat un avans de 40% din valoarea lucrării, respectiv suma de 900 lei, diferența urmând a fi achitată în patru rate a câte 300 lei și o ultima rată în valoarea de 128,17 lei.

Ulterior, pârâtul a achitat suma de 900 lei, reprezentând primele trei rate, fără a achita și restul de 428,17 lei, astfel cum susține reclamanta.

Potrivit art. 1270 alin. 1 N.C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Instanța reține că pârâtul, legal citat, nu a făcut dovada achitării ratelor în valoare de 428,17 lei, fiind în sarcina acestuia să dovedească îndeplinirea propriilor obligații, odată ce reclamanta a făcut dovada existenței obligației asumate prin contract, dar și a îndeplinirii propriilor obligații.

Pârâtul a fost pus în întârziere prin emiterea și comunicarea somației de a efectua plata diferenței de preț, corespunzătoare ratelor patru și cinci din valoarea contractului (f. 7).

Ca atare, având în vedere că reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanță, iar pârâtul nu a probat liberarea de obligație, prin plată sau într-un alt mod admis de lege, precum și clauzele contractuale privind obligațiile stabilite în sarcina pârâtului, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 428,17 lei, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii, respectiv 12.03.2015 și până la data achitării efective.

Instanța reține că pârâtul a fost citat în cauză prin publicitate, fiindu-i asigurată reprezentarea printr-un curator ce are calitatea de avocat, conform art. 58 alin. 4 coroborat cu art. 155 alin. 1 pct. 13 și art. 167 alin. 2 N.C.p.c. Reclamanta a achitat onorariul curatorului în cuantum de 203 lei prin chitanța nr. 14/07.05.2015.

Având în vedere soluția asupra cererii de chemare în judecată, dar și culpa pârâtului care nu a declarat la Serviciul de Evidență a Populației noul său domiciliu, figurând în actul de identitate și în registrele publice cu domiciliul la o adresă la care nu mai locuiește, în temeiul art. 451 și urm. N.C.p.c., instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 203 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu curator.

La aceste cheltuieli se adaugă și cele privind plata taxei de timbru în cuantum de 35 lei.

Prin urmare, în temeiul art. 451 și urm. N.C.p.c., întrucât este în culpă procesuală, instanța va obliga pârâtul să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum total de 238 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta R. C. cu sediul în C., ., județul D. în contradictoriu cu pârâtul B. M. cu ultim domiciliu cunoscut în C., ., ., ., citat prin publicitate.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 428,17 lei, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii, respectiv 12.03.2015 și până la data achitării efective.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 238 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 09 iunie 2015.

Președinte, Grefier,

C.-M. B. S. A. G.

Red. jud. C.M.B.

Tehnored. gref. S.A.G.

16.07.2015/5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7775/2015. Judecătoria CRAIOVA