Pretenţii. Sentința nr. 8938/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8938/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 8938/2015
Dosar nr._ - perimare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR. 8938
Ședința publică de la 25 Iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte – E. Z.
Grefier – C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE L. . în contradictoriu cu pârâta S. E. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei se află referatul întocmit de Serviciul Arhivă privind constatarea perimării cauzei, după care:
Nemaifiind alte excepții de invocat și cereri de formulat, instanța reține cauza spre soluționare prin prisma constatării perimării.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile dedusă judecății:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.01.2014 sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE L. . în contradictoriu cu pârâta S. E. V., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de_, 84 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2010-iulie 2013.
La termenul de judecată din data de 26.06.2014 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 1 C.Pr.civ., având în vedere că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin încheierea de ședință din data de 29.05.2014, în sensul de a depune la dosarul cauzei în copie conformă cu originalul actul de proprietate al imobilului aparținând pârâtului.
Analizând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 416 C.pr.civ, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește.
Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 26.06.2014, în temeiul art. 242 alin. 1 C.Pr.civ., termenul de perimare începând să curgă la acea dată. De la acest moment și până la termenul din 25.06.2015, reclamanta nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art. 417 C.p.civ.
Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art. 416 C.pr.civ, instanța urmează a constata perimată cererea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE L. ., cu sediul în C., bld. Oltenia, nr. 1 A, jud., D. în contradictoriu cu pârâta S. E. V., cu domiciliul în C., bld. Oltenia, nr. 1C, . c. 1, ..
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare, cerere de recurs ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.06.2015
Președinte, Grefier,
E. Z. C. C.
Red. E.Z/Tehnored.C.C
4 ex./ 10.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8898/2015. Judecătoria CRAIOVA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 8924/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|








