Obligaţie de a face. Sentința nr. 8924/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 8924/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 8924/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ -obligatie de a face-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8924

Ședința publică din data de 25.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – ELENA ZORILĂ

GREFIER – C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE D. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect obligație de a face

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:

-cauza are ca obiect obligație de a face;

-procedura de citare este legal îndeplinită;

Instanța, din oficiu, în temeiul art. 131 coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. h N.C.p.c., procedează la verificarea competenței materiale, generale și teritoriale a Judecătoriei C., cu soluționarea cauzei, totodată instanța constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.P.C, având în vedere obiectul cauzei raportat la probatoriul ce se impune a fi administrat, instanța estimează la o lună durata necesara pentru cercetarea procesului.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 255 și 258 NCPC, încuviințează proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, solicitată de către ambele părți.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

La data de 26.03.2015, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând obligarea pârâtei de a pune la dispoziție bunul indisponibilizat în procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._/01.11.2012 în vederea întocmirii lucrării de evaluare de evaluatorul . SRL pentru următoarele considerente:

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în fapt Administrația Finanțelor Publice a mun. C. – în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. a emis în temeiul art. 146 OG 92/2003 rep, procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._/01.11.2012: - clădire – apartament situat în C., cartier Rovine, .. 1, . funciară_, nr. cadastral 4423/9, contract de vânzare-cumpărare nr. 311/02.02.2005, pentru neplata obligației fiscale în sumă de 63.727 lei.

Astfel, în scopul recuperării creanței datorate de debitorul ., reclamanta a demarat procedura de executare silită, prin valorificarea bunurilor indisponibilizate în cadrul unei licitații publice ce va avea loc la o dată ulterioară.

În acest sens, la 23.02.2015 a fost emisă somația nr. DJ_ prin care a fost convocat de autoritatea fiscală debitorul . în vederea demarării procedurii de evaluare.

Din nota de constatare nr. DJ_/19.03.2015 întocmită de evaluatorul . SRL a rezultat că societatea este administrată de numitul Ghuinamat Ibrahim, domiciliat în C..

În urma deplasării la sediul societății au fost constatate următoarele: administratorul a permis accesul în apartament, dar nu a permis să se inspecteze apartamentul în vederea evaluării și nu a pus la dispoziție documentele societății.

Reclamanta a precizat că s-au făcut numeroase demersuri pentru a aplica măsurile de executare silită, pârâtul fiind cel care nu manifestă nici o disponibilitate în acest sens, refuzând să pună la dispoziția consilierilor fiscali documentele solicitate sau bunurile indisponibilizate în vederea recuperării creanței fiscale datorate bugetului de stat.

În concluzie, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei de a pune la dispoziție bunul indisponibilizat în procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._/01.11.2012 în vederea întocmirii lucrării de evaluare de evaluatorul . SRL

În baza dispozițiilor art. 223 alin. 3 C.P.CIV., a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.

La dosar a depus în copie următoarele acte: procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile, notă de constatare, adresă, somație

În ceea ce o privește pe pârâtă, aceasta nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare și nici nu s-a prezentat in fata instanței pentru a formula apărări..

În prezenta cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

În fapt,pârâta figurează cu o obligație fiscală față de bugetul de stat în cuantum de_ lei.În vederea recuperării creanței datorate, reclamanta a demarat procedura executării silite prin valorificarea bunurilor pârâtei până la concurența sumei de_ lei.

În acest sens, la data de 01.11.2012 reclamanta a emis procesul-verbal de sechestru nr._ pentru bunurile imobile ale pârâtei . instituit sechestru asupra apartamentului situat în C., cartier Rovine, . imobil urmând a se face în urma licitației publice organizate de reclamantă în termen de 15 zile dacă obligația fiscală nu este stinsă.

La data de 23.02.2015 a fost emisă și comunicată somația nr.DJ_ pârâtei prin care aceasta era convocată în vederea demarării procedurii de evaluare a imobilului supus sechestrului, în cauză fiind desemnat evaluator . SRL.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că pârâta, prin reprezentantul acesteia Ghuinamat Ibrahim, deși a fost notificată la data de 23.02.2015, a refuzat în să pună la dispoziția expertului . SRL documentele necesare ale imobilului în vederea întocmirii de către acesta a lucrării de evaluare.

În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art.147 alin.1 din OG nr.92/2003 potrivit căruia înaintea valorificării bunurilor, acestea trebuie evaluate, iar evaluarea se face de către organul de executare prin evaluatori proprii sau experți evaluatori, precum și refuzul nejustificat al pârâtei privind accesul în imobil și punerea la dispoziție a acestuia a documentelor societății pârâte, va admite acțiunea și va obliga pârâta să pună la dispoziția reclamantei bunul indisponibilizat prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._/01.11.2012 în vederea întocmirii lucrării de evaluare de către evaluatorul . SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., cu sediul în C., .. 2, jud. D. în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C., cartier Rovine, .. 1, ap. 9, CUI_, având ca obiect obligația de a face.

Obligă pârâta să pună la dispoziția reclamantei bunul indisponibilizat prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._/01.11.2012 în vederea întocmirii lucrării de evaluare de către evaluatorul . SRL.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2015.

Președinte, Grefier,

Z. E. C. C.

Red. E.Z.

Tehn. C.C.

4 exe/14.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 8924/2015. Judecătoria CRAIOVA