Pretenţii. Sentința nr. 9075/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9075/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 5143/215/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9075/2015

Ședința publică de la 29 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Aurelian-Gabriel Bădulescu

Grefier V. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENTA C. și pe pârât E. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanta a solicitat judecata în lipsă .

Procedând în condițiile art. 131 N.C.Pr.civ. la verificarea competenței, instanța constată că în temeiul art. 107 alin. (1) N.C.Pr.civ. Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei conform art.394 Cod proc.civ., instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 03.03.2015, reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. a chemat în judecată pe pârâtul E. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1936,63 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale, reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective a debitului.

În motivare, reclamantul a arătat că în data de 31.03.2012, pârâtul a fost internat la secția Chirurgie Toracică a Spitalului C. Județean de Urgență C., în perioada 31.03.2012 – 05.04.2012 iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 2056,83 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 și 999 C.civ. precum și condițiile prev. de art. 313 din L 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății.

S., în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul Național de Asigurări de Sănătate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D..

De asemenea, practica judiciară a stabilit că și o persoană spitalizată poate avea calitate procesuală pasivă, atunci când nu depune minimul de diligențe pentru a identifica autorul faptei ilicite, iar în situația în care din culpa beneficiarului îngrijirilor serviciilor medicale acordate, nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul, în caz contrar în situația în care instanțele naționale ar accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane, trebuie obligată la repararea prejudiciului, ar presupune imposibilitatea reparării efective și integrale a prejudiciului și în condițiile în care lipsesc orice demersuri judiciare ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare. Angajarea răspunderii civile delictuale a autorului faptei presupune întrunirea a patru condiții cumulative, respectiv: existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, vinovăția făptuitorului.

În același timp, obligațiile fiscale sunt definite de art. 22 din Codul de Procedură Fiscală, respectiv obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 998 și art. 999 C. civ., art. 112 C.pr.civ., art. 313 din L 95/2006.

În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosar decont de cheltuieli.

La data de 20.03.2015, pârâtul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea în totalitate a acțiunii .

Pârâtul arată că nu a fost victima unei agresiuni, ci a căzut în curte pe o grămadă de lemne în urma unui accident vascular hemoragic, motiv pentru care a și fost transportat cu salvarea la spital.

În susținere, pârâtul depune la dosar copie de pe cuponul de pensie, buletin de identitate, bilet de ieșire din spital.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În perioada 31.03.2012 – 05.04.2012, pârâtul E. M., a fost internat de urgență la S. C. Județean de Urgență C., ca urmare a unui accident vascular hemoragic, beneficiind de asistenta medicala de specialitate, astfel cum rezultă din decontul de cheltuieli și listarea medicației, existente la dosar.

În drept, potrivit prevederilor art. 313 Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii si au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând în cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordată.

În considerarea temeiului juridic invocat de către reclamant, respectiv prevederile art. 998-999 Cod civil, condițiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane sunt: existenta unei fapte ilicite a unei persoane, prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existenta unei legături de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciul cauzat si vinovăția autorului faptei ilicite.

Fapta ilicita reprezintă o acțiune sau inacțiune a unei persoane prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.

Prejudiciul produs în dauna persoanei vătămate reprezintă efectul negativ suferit de aceasta care trebuie sa se afle în legătura de cauzalitate cu fapta ilicita în sensul ca acest efect negativ trebuie sa fie rezultatul direct si nemijlocit al acțiunii autorului faptei ilicite.

Vinovăția reprezintă latura subiectivă a răspunderii civile delictuale si constă în atitudinea de voință si conștiință a autorului faptei ilicite față de aceasta și rezultatul socialmente periculos.

În speță, instanța constată că nu se poate reține în sarcina pârâtului existența faptei ilicite pretins a fi săvârșite, întrucât actele normative care reglementează sistemul de asigurări de sănătate nu instituie în sarcina pârâtului - victimă a unui accident, obligația de a face dovada că a fost victima unui accident pentru a beneficia de servicii medicale, obligație prin încălcarea căreia să fi provocat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului.

În aceste condiții, este lipsit de relevanță în speță faptul că pârâtul nu a declarat numele făptuitorului și nu a achitat cheltuielile de spitalizare.

Având în vedere că nu există faptă ilicită, iar pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, nu se mai impun a fi analizate celelalte condiții

În consecință, pentru considerentele expuse, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale institute de art. 998-999 Cod civil, instanța constată ca cererea introdusa de reclamant este neîntemeiată.

Mai mult, instanța arată că potrivit art. 218 alin 1 din legea 95/2006 „asigurații beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului și până la vindecare, în condițiile stabilite de prezenta lege”.

Ca atare, din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că persoana care are calitatea de asigurat beneficiază de pachetul de servicii medicale prevăzut de lege, iar persoanele care nu au calitatea de asigurat nu beneficiază de acest pachet cu titlu gratuit, cu excepția situațiilor de urgență prevăzute de art. 220 din legea 95/2006.

În ceea ce privește invocarea de către reclamant ca si temei juridic al cererii a principiului îmbogățirii fără justă cauză, instanța arată că acesta nu poate primi eficiență câtă vreme legea oferă calea unei acțiuni directe pentru recuperarea diminuării patrimoniale generată de suportarea costurilor de spitalizare împotriva persoanei care a săvârșit fapta ce a generat o daună sănătății unei alte persoane asigurată, principiul îmbogățirii fără justă cauză excluzând răspunderea civilă delictuală.

Pentru toate aceste motive, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgența C. în contradictoriu cu pârâtul E. M., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C. cu sediul în C., ., J. D. în contradictoriu cu pârâtul E. M. cu domiciliu în C., ., J. D..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Iunie 2015.

Președinte Grefier

A.-G. BădulescuViorica M.

Red/Tehn.- 4 ex

AGB/VM- 01.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9075/2015. Judecătoria CRAIOVA