Plângere contravenţională. Sentința nr. 9053/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9053/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 7366/215/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 9053
Ședința publică de la 29 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte-C.-F. D.-Judecător
Grefier-D. G.
Pe rol, soluționarea cauzei Civile formulată de petentul T. S. în contradictoriu cu intimatul I. D., având ca obiect "plângere contravențională".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsind reprezentantul intimatului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
- procedura legal îndeplinită;
- cauza are ca obiect "plângere contravențională".
În raport de dispozițiile art. 219 alin. 1 Cpciv., instanța procedează la legitimarea petentului T. S., acesta având CI . nr._, CNP:_.
Verificând, din oficiu, competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 NCPC, având în vedere dispozițiile art. 32 din OG nr. 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța pune în discuție probele solicitate de către petent prin cererea de chemare în judecată și de către intimat prin întâmpinare.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse. Arată că lasă la aprecierea instanței proba cu înscrisuri solicitată de către intimat prin întâmpinare.
În temeiul dispozițiilor art. 255 corob. cu art. 258 NCPC, instanța încuviințează pentru petent și pentru intimat proba cu înscrisurile depuse la dosarului cauzei, apreciind că această probă este admisibilă putând duce la soluționarea cauzei.
Petentul învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat.
Nemaifiind alte excepții de invocat și cereri de formulat, instanța constată, în temeiul art. 244 Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea procesului, iar în raport de dispozițiile art. 392 Cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului.
Petentul, având cuvântul, a solicitat anularea amenzii.
În temeiul art. 394 și urm. Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. data de 27.03.2015 sub nr._ petentul T. S. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. D. anularea procesului-verbal . nr._/09.03.2015.
În motivarea cererii, petentul a susținut, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale reținută în sarcina sa prin procesul-verbal contestat, întrucât, la data de 09.03.2015, în timp ce conducea autoutilitara marca F. DUCATO cu nr. de înmatriculare_, pe . pe scaunul din dreapta stătea fiul acestuia, în vârstă de 12 ani, dar care are o înălțime de peste 135 cm, astfel cum rezultă din adeverința medicală nr. 4581/25.01.2015, acesta purtând centura de siguranță, încadrându-se în dispozițiile art. 97 pct. 3 alin. 12 din OUG nr. 195/2002 și adeverința medicală nr. 4581/25.01.2015.
La dosarul cauzei, petentul a depus, în scop probator procesul-verbal contestat și fotocopia cărții de identitate a petentului.
Plângerea a fost legal timbrată.
La data de 20.04.2015 intimatul I.P.J. D. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG nr. 2/2001.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal solicită instanței de judecată să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. In opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Referitor la procesul-verbal, consideră ca instanța de judecata trebuie să-i recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având in vedere ca este întocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii.
Așadar, consideră că I.P.J. D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.,
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atât in doctrina de specialitate, cat si in practică instanțelor judecătorești.
Solicită să se observe că fapta pentru care petentul, a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.
De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
În drept, intimatul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile OUG nr. 195/2002 rep., Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 Rep. și OUG nr. 2/2001.
La dosarul cauzei, intimatul a depus, în scop probator, confirmarea de primire.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:
La data de 09.03.2015, petentului T. S. i s-a încheiat procesul verbal de contravenție . nr._ prin care i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 877,5 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 148, alin.5 din OUG 195/2002 și sancționată de art. 102, alin.1, pct 27 din OUG 195/2002.
Din conținutul actului de constatare rezultă că petentul a condus autoutilitara marca F. Ducato, cu nr. de înmatriculare_ ,pe .. C., având pe scaunul din dreapta un copil cu vârsta pană la 12 ani.
Procesul verbal i-a fost comunicat petentului la data 16.03.2015, iar plângerea contravențională a fost formulată la data de 27.03.2015 (după cum reiese din rezoluția premergătoare – fila 4), încadrându-se în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal.
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța va cerceta dacă în cauză sunt întrunite cerințele de formă ale procesului verbal de contravenție contestat, așa cum sunt impuse în mod imperativ de dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
Observând procesul-verbal contravenție . nr._/09.03.2015 instanța constată că acesta conține mențiunile obligatorii, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.
De asemenea, instanța mai arată că potrivit dispozițiilor art.1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.
Prin urmare, având în vedere conținutul procesului verbal, instanța arată că fapta petentului constând în transportul pe scaunul din dreapta față a autovehiculului marca F. Ducato, cu nr. de înmatriculare_ a unui copil cu vârsta de până la 12 ani, așa cum este descrisă în procesul verbal de contravenție nu este prevăzută de dispozițiile HG 1391/2006, dispozițiile art. 148 alin. 5 din HG 1391/2006 și art. 102, alin.1, pct 27 din Oug 195/2002, fiind abrogate la data 15-ian-2015 de Art. I, punctul 6. din Hotarirea 11/2015
Pe cale de consecință, instanța având în vedere că fapta pentru care a fost sancționat petentul nu mai este prevăzută de lege, va admite plângerea formulată de petentul Triculeascu S. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D., va anula procesul verbal ., nr._ încheiat la data de 23.02.2015 de reprezentanții intimatului și va exonera petentul de plata amenzii în cuantum de 877,5 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul Triculeascu S. (CNP:_), domiciliat în C., ., ., . contradictoriu cu intimatul I.P.J. D., cu sediul în C., ., jud. D., cod fiscal_, cont IBAN RO11TREZ__ .
Anulează procesul verbal ., nr._ încheiat la data de 23.02.2015 de reprezentanții intimatului.
Exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 877,5 lei.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cerere de apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.06.2015.
Președinte,Grefier,
C.-F. D. D. G.
Red. CFD/Tehnored. DG
4 ex./16.07.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 8911/2015. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 9075/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|