Pretenţii. Sentința nr. 9112/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9112/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 8078/215/2015

Dosar nr._ -Pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 9112/2015

Ședința publică de la 29.06.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE T.-G. C.

Grefier L. T. - N.

Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamantul S. C. Judetean de Urgenta C. în contradictoriu cu pârâtul P. I. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a raspuns pârâtul personal, lipsind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care,

Potrivit art. 131 din Noul Cod procedură civilă instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială.

Pârâtul apreciaza că instanța este competentă cu solutionarea cauzei.

În conformitate cu prevederile art. 94, pct. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, coroborate cu prevederile art. 107, alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

Instanța constată că pârâtului deși i s-a comunicat că are obligația de a depune întâmpinare, nu a depus la dosar întâmpinare, astfel încât, în temeiul art. 254 Noul Cod de Procedură Civilă, este decăzut din dreptul de a mai propune probe.

Conform art. 255, alin. 1, coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamanta este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care o încuviințează.

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă instanța procedează la administrarea probei cu înscrisurile de la dosar.

În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acorda cuvântul pe fond.

Pârâtul solicita respingerea actiunii.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.04.2015 sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul P. I. C., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1959,18 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, pârâtul P. I. C. a fost internat în secția chirugie toracica, în perioada 09.06-16.06.2012, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 1959,18 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale.

Reclamantul a mai arătat că, având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora”, iar spitalul în calitate se furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unui accident/agresiune, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate.

Reclamantul a mai menționat că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților victime ale agresiunilor trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale în speța de față S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.

De asemenea, reclamantul a arătat că este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în baza art. 17 din Legea 146/1997.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 998 și 999 C. civil, 112 C.pr. civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

A depus la dosar decont de cheltuieli din data de 22.06.2012.

Pârâtului, deși i s-a comunicat cererea de chemare in judecata cu mentiunea ca in termen de 25 de zile de la primirea comunicarii sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii are obligatia de a depune intampinare, la dosar existand dovada comunicarilor efectuate catre parat, in procedura de regularizare a cererii, parata nu a depus la dosar intampinare, instanta retinand la acest termen de judecata incidenta in cauza a dispozitiilor art. 254 Noul Cod de Procedură Civilă, fiind astfel decăzut din dreptul de a mai propune probe .

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

În perioada 09.06-16.06.2012, pârâtul P. L. C., a fost internat la S. C. Județean de Urgență C., ca urmare a unei agresiuni, beneficiind de asistenta medicala de specialitate, astfel cum rezultă din decontul de cheltuieli, existent la dosar (filele 6-7).

În drept, potrivit prevederilor art. 313 Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii si au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând în cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordată.

În considerarea temeiului juridic invocat de către reclamant, respectiv prevederile art. 998-999 Cod civil, condițiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane sunt: existenta unei fapte ilicite a unei persoane, prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existenta unei legături de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciul cauzat si vinovăția autorului faptei ilicite.

Fapta ilicita reprezintă o acțiune sau inacțiune a unei persoane prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.

Prejudiciul produs în dauna persoanei vătămate reprezintă efectul negativ suferit de aceasta care trebuie sa se afle în legătura de cauzalitate cu fapta ilicita în sensul ca acest efect negativ trebuie sa fie rezultatul direct si nemijlocit al acțiunii autorului faptei ilicite.

Vinovăția reprezintă latura subiectivă a răspunderii civile delictuale si constă în atitudinea de voință si conștiință a autorului faptei ilicite față de aceasta și rezultatul socialmente periculos.

În speță, instanța constată că prin sentința penală nr.3378/19.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013, sentință ce a fost desființată în parte numai sub aspectul modalității de individualizare judiciară a pedepsei prin decizia penală nr.215/18.02.2015 a Curții de Apel C., pârâtul din prezenta cauză P. L. C. și D. I. E. acesta din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente D. N. au fost obligați la plata sumei de 135,24 lei actualizată la data plății effective cu titlu de daune materiale către S. C. Județean de Urgență C., iar inculpații M. C. și M. I. A. au fost obligați în solidar la plata sumei de 1959,18 lei actualizată la data plății efective cu titlu de daune materiale către S. C. Județean de Urgență C..

Instanța reține astfel că reclamantul se află deja în posesia unui titlu executoriu pe care trebuie doar să îl pună în executare silită fără a mai fi necesară o hotărâre judecătorească în același sens.

Pentru toate aceste motive, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgența C. în contradictoriu cu pârâtul P. I. C., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulata de reclamantul S. Judetean de Urgenta C., cu sediul in C., ., jud. D. in contradictoriu cu pârâtul P. I. C., cu domiciliul in comuna Terpezita, ., ca neintemeiata.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecatoria C..

Pronunțată în ședință publică in data de 29.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. G. C. L. T. N.

Red. T.G.C.

Tehnored. L.T.N.

4ex/ 23.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9112/2015. Judecătoria CRAIOVA