Pretenţii. Sentința nr. 9317/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9317/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 24587/215/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 9317

Ședința publică de la 01 iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. DE P. NR 27 BRAZDA LUI N. și pe pârât P. S., pârât P. N., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. G. A. pentru reclamant - A. DE P. NR 27 BRAZDA LUI N., av. G. M. pentru pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în discuție obiecțiunile formulate de către pârâți.

Av. G. M. pentru pârâți solicită să se efectueze și o altă variantă de calcul pe utilități. Depune la dosarul cauzei extras de pe portalul Trib. D., privind dosarul nr._/215/2013, între aceleași părți, (întrucât hotărârea nu a fost redactată), din care rezultă că, a fost admis apelul pârâților

Av. G. pentru reclamantă solicită respingerea obiecțiunilor formulate de pârâți, ca neîntemeiată, acestea privind doar modul de calcul.

Instanța respinge obiecțiunile formulate de pârâți ca neîntemeiate.

Instanța pune în discuție cererea de majorare onorariu expert.

Av. G. pentru reclamantă solicită respingerea cererii, întrucât onorariul este indestulător

Av. G. M. pentru pârâți se opune la cererea de majorare onorariu expert, acest onorariu este exagerat ( 8 luni este o perioadă scurtă).

Instanța respinge cererea de majorare onorariu expert ca neîntemeiată.

Nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., instanța constată cercetarea procesului încheiată și întrucât părțile prin apărători sunt de acord ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .

Av. G. pentru reclamantă solicită într-o primă teză admiterea cererii așa cum a fost formulată, arătând ca prin înscrisurile depuse la dosar, s-a facut dovada debitului solicitat . In subsidiar, solicită admiterea acțiunii potrivit concluziilor raportului de expertiză. Solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Av. G. M. pentru pârâți solicită respingerea acțiunii, întrucât pretențiile nu sunt dovedite, modul de calcul folosit de expert este nelegal.

Constatând ca au fost lămurite toate împrejurările de fapt si temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., instanța închide dezbaterile asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19.06.2014 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr. 27 Brazda lui N., a chemat în judecată pe pârâții P. Ș. și P. Nicolița, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei totale de 3302,59 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante plus penalități de întârziere pe perioada august 2013-aprilie 2014 din care suma de 1855,75 lei reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei mai sus indicate, iar suma de 1446,84 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada aferentă.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtii sunt proprietarii apartamentului nr. 1 situat în C., ., . D., aparținând de Asociația de Proprietari nr. 27 Brazda lui N., si nu și-au achitat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere pentru perioada indicată, aflându-se de drept în întârziere potrivit legii.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 46,49, 50 din 2 din Legea nr. 230/2007.

Examinându-se cererea de chemare în judecată conform dispozițiilor art. 200 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu îndeplinește toate cerințele prevăzute la art. art. 194-197 Codul de procedura civila.

Astfel prin rezoluția președintelui completului de judecată din data de 23.06.2014 s-au comunicat reclamantei în scris lipsurile cererii, cu mențiunea că, sub sancțiunea anularii acesteia, conform art. 200 alin. 3 Cod procedură civila, trebuie sa facă, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, modificările sau completările necesare, după cum urmează: să listele de plată și extrasul de cont, cu arătarea dovezilor

La data de 08.07.2014, reclamanta a completat cererea de chemare în judecată, depunând la dosar extras de cont, liste de plată, facturi emise de furnizori

La data de 16.07.2014, s-a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata si a inscrisurilor catre pârâți in temeiul art.201 alin 1 ncpc cu mentiunea ca are obligatia de a depune intâmpinare conf.art.165 ncpc sub sanctiunea prevazuta de art.208 alin 2 ncpc.

La data de 21.08.2014, pârâtii au formulat întâmpinare, prin care au solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantei în ceea ce privește debitul solicitat și penalitățile de întârziere, dacă vor fi dovedite și în măsura dovedirii lor.

A precizat că nu sunt de acord cu cheltuielile reținute în listele de plată întrucât atâta timp cât creanța nu a ajuns scadentă, cererea este prematură, motiv pentru care solicită ca instanța să nu aibă în vedere cheltuielile de întreținere aferente lunii aprilie 2014.

In ceea ce privește debitul restant la cotele de întreținere (consumurile de apă rece și apă caldă), toate aceste consumuri luate în calcul la pausal sunt în plus față de înregistrările contoarelor, motiv pentru care au fost introduse la plată de două ori.

A mai arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta afirmă ca nu percepe penalități în sistem propriu și ca penalitățile calculate sunt doar cele impuse de furnizori(0,04%), se poate observa și de către un nespecialist ca acestea sunt greșit și nelegal calculate. În primul rând aceste penalități ar trebui să se aplice doar la utilități fiind datorate furnizorilor și nu la întreaga sumă reținută cu titlu de cheltuieli de întreținere. In al doilea rând, pârâtii au arătat că au beneficiat de subvenții de stat, deci penalitățile nu se pot aplica decât la sumele de bani efectiv datorate după scăderea subvențiilor.

În al treilea rând, aceste penalități de întârziere sunt excesive raportat la perioada de timp scursă de la data la care pot fi aplicate, respectiv după trecerea a 30 de zile de la data scandentă a obligației de plată a cheltuielilor de întreținere la care se adaugă un termen de 20 de zile de la data afișării listei de plată conf. art. 49 in. 1 și 2 din Legea 230/2007 și art. 25 din HG 1588/2007.

În al patrulea rând, au mai precizat că trebuie avut în vedere faptul că penalitățile curg pentru fiecare creantă în parte și nu trebuie să depășească debitul la care se raportează, solicitând să i se pună în vedere reclamantei să arate modul în care a calculat aceste penalități, raportat la dispozițiile legale susmenționate, astfel încât instanța să poată verifica dacă au fost respectate.

La data de 12.11.2014, reclamanta prin reprezentant a precizat ce reprezintă sumele calculate pe lunile septembrie –decembrie 2013 - cheltuieli întreținere restante și penalități, care au fost percepute de către furnizori (terți), arătând că, la dosarul cauzei s-au depus facturi în acest sens, iar pentru fiecare lună a solicitat doar debit restant și penalități.

În scop probator, reclamanta a solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, renunțând la proba cu interogatoriul luat pârâților.

În apărare, pârâții au solicitat și instanța a încuviințat, proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică de specialitate, cu următoarele obiective: să se stabilească suma datorată de pârâți reprezentând cotele de întreținere lunare pentru perioada august 2013- aprilie 2014, să se stabilească suma datorată de pârâți reprezentând penalitățile de întârziere calculate potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007 pentru pentru perioada august 2013- aprilie 2014.

La data de 06.04.2015, s-a depus la dosarul cauzei de către expertul G. D., raportul de expertiza contabilă, înregistrat sub nr._/2015.

La data de 22.04.2015 pârâții prin reprezentant au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, învederând că, renunță la obiecțiunea cu nr. 1.

La data de 18.05.2015, expertul G. D. a depus răspunsul la obiecțiunile formulate. Totodată, a formulat cerere de majorare onorariului provizoriu, având în vedere nota de evaluare atașată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Pârâții, deși membri ai asociației de proprietari, nu au achitat cotele de întreținere aferente pe perioada august 2013– aprilie 2014.

În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, în vederea stabilirii datoriilor constând în cheltuieli de întreținere, pe care le au pârâtii de achitat către asociație, pentru perioada august 2013– aprilie 2014, precum și a penalităților aferente.

Analiza cuantumului obligațiilor pârâtilor către reclamantă, efectuată de către expert, în cadrul raportului de expertiză contabilă, urmează a fi însușită de instanță, expertul răspunzând la obiectivele stabilite de instanță, punctual, fundamentat și în concordanță cu normele legale în vigoare și incidente în cauză.

Astfel, expertul a procedat la analiza notei centralizatoare a consumului de apa rece si apa calda si a consumului de energie termica, având in vedere si aspectul ca parații au beneficiat de subvenție la încălzire pentru perioada august 2013- aprilie 2014, beneficiind astfel de o suma totala de 1228,33 lei, conform anexelor 1 si 3 la raport.

Procedând la verificarea documentelor aflate în arhiva asociației, expertul constată și instanța reține că asociația de proprietari și-a întemeiat pretențiile pe un calcul legal, în acord cu dispozițiile legale în vigoare incidente, respectiv legea 230/2007 și HG 1588/2007.

Astfel apărările pârâtilor conform cărora pretențiile reclamantei sunt nefondate pentru că aceasta nu a făcut dovada modului de calcul apar ca fiind neîntemeiate.

Instanța reține că obligația de a plăti cheltuielile de întreținere și de a suporta consecințele neexecutării culpabile este prevăzută în mod imperativ de lege și reglementată în detaliu de un ansamblu normativ complex, constituind totodată și o importantă normă de conviețuire sociala.

În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari iar art. 50 din aceeași lege stabilește că asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”, astfel instanța constată că în mod just reclamanta a calculat în sarcina pârâtei penalități de întârziere având în vedere perioada de timp în care nu și-a respectat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere.

Din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de către expertul Gingioveanu D. și din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiza formulate de parați (filele 103-118, 126-130), instanța reține că, in fapt, pârâții au de achitat către reclamantă o suma mai mica decât cea solicitata de reclamanta prin cerea de chemare in judecata, respectiv suma de 1461,30 lei reprezentând cheltuieli de întretinere restante pe perioada august 2013– aprilie 2014 si penalități de întârziere in cuantum de 1126,11 lei aferente.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța apreciază acțiunea întemeiată, urmând să o admită in parte, cu consecința obligării pârâților la plata către reclamantă a sumei de 1461,30 lei reprezentând cheltuieli de întretinere restante pe perioada august 2013– aprilie 2014 si penalități de întârziere in cuantum de 1126,11 lei aferente.

În temeiul art.453 alin.2 C.p.c., având in vedere soluția de admitere in parte a acțiunii, compensează cheltuielile de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte, cererea formulata de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 27 Brazda lui N., cu sediul în C., ., .. D., in contradictoriu cu pârâtii P. S. si P. N., cu domiciliul în C., ., .. 1, jud. D..

Obliga pârâții sa plătească reclamantei Asociația de Proprietari nr. 27 Brazda lui N. suma de 1461,30 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei august 2013- aprilie 2014 si 1126,11 lei reprezentând penalitati de intârziere aferente aceleiasi perioade.

Compensează cheltuielile de judecata .

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.07.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

R.-M. T. L. V.

Red. M.R.T/ Tehnored. L.V.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9317/2015. Judecătoria CRAIOVA