Pretenţii. Sentința nr. 8172/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8172/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 26951/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr.8172/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. T.
Grefier D. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de P. nr.7 Craiovița Nouă și pe pârâții G. I. M., G. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 7), s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că judecata cauzei a fost suspendată la data de 07.04.2014, iar dosarul a fost repus pe rol din oficiu în vederea constatării perimării.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 30.07.2013 sub nr._, reclamanta Asociația de P. nr.7 Craiovița Nouă a chemat în judecată pe pârâții G. I. M. și G. I., solicitând instanței obligarea pârâților la plata sumei totale de 8362,55 lei, din care suma de 6759,25 lei reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada mai 2010- aprilie 2013, iar suma de 1603,30 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
La termenul de judecată din 07.04.2014 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242, alin.1, N.C.p.c., având în vedere că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin încheierea de ședință din data de 03.03.2014, respectiv de a depune la dosar titlul locativ al imobilului cu privire la care solicită obligarea pârâtului la plata debitului si a penalităților de întârziere, certificat de deces al numitei G. I. și de a preciza care sunt mostenitorii acesteia.
Prin rezoluția din data de 07.05.2015, judecata a fost redeschisă din oficiu în vederea discutării perimării.
În conformitate cu art.416 NCPCiv orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 420 NCPC perimarea se poate constata și din oficiu.
Perimarea este o instituție juridică cu o natură mixtă reprezentând atât o prezumție simplă de desistare a părții de la judecată, cât și o sancțiune constând în stingerea procesului în faza în care se află, ca urmare a lipsei de stăruință a părții în judecată din vina sa timp de 6 luni.
Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.
În primul rând perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cerii de chemare în judecată, iar procesul declanșat să fie lăsat în nelucrare din vina părții un anumit interval de timp.
Lăsarea procesului în nelucrare presupune nerespectarea principiului continuității în îndeplinirea actelor de procedură, care se aplică în cazul oricărei persoane fizice sau juridice ce apelează la concursul forței coercitive a statului.
Termenul de perimare de 6 luni începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, moment din care din vina părții reclamante acesta nu a mai fost urmat de îndeplinirea altor acte de procedură care în mod firesc îi succed.
Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 07.04.2014 în temeiul art.242, alin.1 Noul Cod Procedură Civilă, termenul de perimare începând să curgă la acea dată.
De la acest moment și până la termenul din 15.06.2015, termen acordat după repunerea pe rol din oficiu, reclamanta nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art.417 N.C.p.civ.
Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art.416, alin.1 N.C.pr.civ, instanța va constata perimată acțiunea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta Asociația de P. nr.7 Craiovița Nouă, cu sediul în C., ., nr.5, . D., în contradictoriu cu pârâții G. I. M. și G. I., ambii cu domiciliul în C., ..86, ., ..
Cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare, recurs care se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2015.
Președinte, Grefier,
L. T. D. N.
Red.Jud.L.T.
Tehnored.D.N.
5ex/03.08.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8632/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8816/2015.... → |
---|