Rectificare carte funciară. Sentința nr. 7827/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7827/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 7827/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7827/2015

Ședința publică de la 10 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE L. N.

Grefier D. Ișlicaru

Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect rectificare carte funciară privind pe reclamantul B. N. în contradictoriu cu pârâta C. G..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din data de 03.06.2015, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acel termen, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 10.06.2015, în aceeași compunere hotărând următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.03.2014, sub nr._, reclamantul B. N. a chemat în judecată pârâta C. G., solicitând anularea documentațiilor cadastrale nr. 5453/2005, 5452/2005, 4128/2005 și a numerelor cadastrale atribuite în baza acestora_, 1873/1, 1873/2, precum și rectificarea Cărții funciare_ a mun. C. (provenită din conversia_); intabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului situate în C., cartier Romanești, . (fost ., . 11), conform documentației înregistrate la OCPI D. sub nr._/2013.

Motivând în fapt acțiunea, reclamantul arată că este proprietarul terenului în suprafață de 7500 mp (6868 mp din măsurători), situat în C., cart. Romanești, . (fost . 11), conform titlului de proprietate nr. 2489-_/14.12.1996, certificat de moștenitor suplimentar nr.33 din 05.04.2007 și CNS 4617 din 24.07.2007 .

În urma acțiunii de revendicare formulată de reclamant împotriva unor persoane care au ocupat abuziv terenul, prin sentința civilă nr. 2300 din 04.02.2011 definitivă și irevocabilă a Judecătoriei C. s-a dispus obligarea acestora să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul conform planului de situație anexa 1 la raportul de expertiză întocmită în dosarul nr._/215/2010.

Când s-a depus documentația cadastrală la OCPI D. și i s-a comunicat că documentația sa se suprapune cu documentațiile cadastrale înregistrate sub nr. 4128/2005, 5452/2005, 5453/2005, înregistrate de C. G.. De asemenea, reprezentanții OCPI D. au precizat că în teren suprafețele de teren cuprinse în documentații nu se suprapun fizic, ci doar virtual, în baza de date cadastrale electronică a OCPI C..

În drept, a invocat dispozițiile art. 33, 34, 35, 36 din Legea nr.7/1996 a Cadastrului și publicității imobiliare.

În susținerea cererii s-au depus următoarele înscrisuri: titlul de proprietate nr. 2489-_/14.12.1996, certificat de moștenitor suplimentar nr.33 din 05.04.2007, certificat de nomenclatură stradală 4617 din 24.07.2007, sentința civilă nr. 2300 din 04.02.2011, raport de expertiză ,adresa nr.654 din 10.02.2014, plan de amplasament, încheiere de respingere nr._ din 04.04.2014 emisă de OCPI D..

La data de 26.05.2014 pârâta C. G. a depus întâmpinare, în care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă și introducerea în cauză a OCPI D., . și Primăria C. pentru opozabilitate.

Deși i s-a pus în vedere pârâtei să indice noua adresă a chematei în judecată . C., având în vedere restituirea înscrisurilor comunicate acesteia, cu mențiunea ,,destinatar mutat de la adresă", pârâta nu s-a conformat.

La termenul din 17.09.2014, verificând, din oficiu, competența, potrivit dispozițiilor art. 131 N.C.p.c., instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., iar prin sentința civilă nr._ din 17.09.2014, a fost admisă excepția și declinată cauza în favoarea Tribunalului D..

Prin sentința civilă nr. 492 din 14.11.2014 Tribunalul D. a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului D. invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C., a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel C. – Secția Civilă pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Prin sentința nr. 103 din 09.12.2014 Curtea de Apel C. a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .

La data de 04.05.2015 intimata pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de litispendență, motivat pe faptul că pe rolul instanțelor se află un dosar care privește aceleași părți, cauză și obiect, fiind momentan în nelucrare, solicitând să se observe dosarele numerele_ al Judecătoriei C., nr._/63/2014 al Tribunalului D. sau nr._ al Curții de Apel C..

A menționat că explicația reprezentanților O.C.P.I. C. D., în sensul că terenul deținut în suprafața de teren: 1500 mp din T 27/1 P 12, conform TDP nr. 3218/2003 cât și a certificatului de moștenitor nr. 67/2003 cât și în toate documentațiile specifice, nu se suprapun fizic, ci doar virtual, și numai în baza de date cadastrală electronică a instituției O.C.P.I. C., atâta doar în această privință, poate fi de acord cu admisibilitatea, prin îndreptarea erorii și în sistemul electronic al instituției care a efectuat operațiunea.

Pârâta a mai solicitat introducerea în prezenta cauză și a instituției Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C., D. precum și a Primăriei C. și a ., astfel să se aprecieze că toate acestea au calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.

Cererea de introducere în cauză a altor persoane a fost respinsă de instanță ca inadmisibilă, prin încheierea din data de 18.02.2015 (fila 10).

La data de 13.05.2015 reclamantul a formulat completare a cererii de chemare în judecată, solicitând anularea documentațiilor cadastrale nr. 5453/2005, nr. 5452/2005, nr. 4128/205 și a numerelor cadastrale atribuite în baza acestora_,_/1 și_/2 și rectificarea cărții funciare_ a mun. C. (provenită din conversia_) pentru suprafața suprapusă cu terenul reclamantului precum și să fie obligată pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul reclamantului din C., județul D., pentru suprafața pe care aceasta o ocupă abuziv și să se dispună înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului situat în C., cartier Romanești, . (fost .), județul D., T 27/1 P 11, conform documentației înregistrate la O.C.P.I. D. sub nr._/2013; cu cheltuieli de judecată.

Precizează că pârâta deține o suprafață de teren de 1500 mp situată în T 27/1 P 12, conform TDP nr. 3218/29.01.2013 și a certificatului de moștenitor nr. 67/18.04.2003, în urma verificărilor făcute la fața locului, a constatat că documentațiile înregistrate în numele pârâtei sub numerele 4128/2005, 5452/2005, 5453/2005 sunt întocmite eronat și au cauzat suprapunerea cu documentația înregistrată de reclamant, iar el este singurul care deține un titlu de proprietate asupra întregii parcele 11 din T 27/1, pârâta deținând titlu pentru o suprafață de 1500 mp situată în ./1.

În drept, a invocat dispozițiile art. 480 și urm. V.C.CIV., art. 555, art. 563 N.C.CIV., art. 33, 34 pct. 3 și 44, art. 35, 36 din Legea nr. 7/1996.

La termenul din 03.06.2015, ambele părți au declarat că doresc să soluționeze amiabil prezentul litigiu prin întocmirea unei noi documentații cadastrale pentru imobilul pârâtei. Astfel, reclamantul a solicitat să fie autorizat să întocmească pe cheltuiala proprie o nouă documentație și o cerere de modificare a limitelor și a suprafeței de 1500 m.p., respectiv 700 m.p. și 800 m.p., corespunzătoare numerelor cadastrale_,_/1 și_/2.

De asemenea, pârâta a arătat că a achiesat la pretențiile reclamantului și este de acord cu acțiunea acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din înscrisurile depuse rezultă că reclamantul este proprietarul suprefeței de 7500 mp (6868 mp din măsurători), teren situat în C., . (fost ., . 11), conform titlului de proprietate nr. 2489-_ din 14.12.1996. acesta a întocmit documentația cadastrală pentru teren, însă Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D.- BCPI C. a respins cererea de înregistrare a imobilului menționat în Cartea funciară și de recepție a documentației cadastrale, cu motivarea că din analiza bazei de date cadastrale au fost identificate documentații cadastrale întocmite pentru alte 7 imobile situate în tarlaua 27/1, dintre care, cele înregistrate sub nr. 4128/2005, 5452/2005, 5453/2005, o privesc pe pârâtă, iar potrivit acestor documentații imobilele se suprapun pe planul cadastral (filele 30 și 45 din dosarul nr. nr._ atașat).

Observând referatul din data de 04.04.2014 al OCPI D. (fila 45), confirmat de răspunsul OCPI D. cu nr. 2200 din data de 12.05.2015 (filele 72-73 din dosarul de față), instanța constată că suprapunerea la care face referire OCPI D. este una reală, (sau faptică), iar nu una virtuală, cum susține reclamantul, ceea ce presupune că nu este vorba de o simplă eroare în întocmirea documentației cadastrale.

Suprapunerea reală se datorează existenței mai multor acte juridice diferite pentru același amplasament, identificării diferite a limitei comune sau lipsei materializării limitei la momentul identificării.

Instanța mai reține că, potrivit art. 27 alin.2 din Ordinul nr. 634/2006 al directorului general al ANCPI pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, ,,În cazul în care suprapunerea este reală, aceasta se va soluționa pe cale amiabilă prin documentații cadastrale sau de către instanțele de judecată și nu face obiectul prezentei reglementări. Dacă proprietarii refuză să își exprime acordul cu privire la modificarea atributelor imobilelor, oficiul teritorial va nota din oficiu suprapunerea în cărțile funciare, în baza încheierii de carte funciară, a referatului întocmit de consilierul de cadastru și aprobat de șeful serviciului cadastru. Soluționarea unei suprapuneri reale se realizeaza pe cale amiabila prin documentatii cadastrale sau de catre instantele de judecata, orice neintelegere privind identificarea si masurarea parcelelor de teren, precum si cele privind proprietarii acestora, fiind solutionate de catre instantele judecatoresti."

1. Referindu-ne la cererea de rectificare, raportat la cele reținute mai sus, se reține că acțiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară este acea acțiune prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unor înscrieri necorespunzătoare făcute în cuprinsul acesteia, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a imobilului.

Această acțiune are un caracter subsidiar, fiind grefată, de regulă, pe o acțiune având un alt obiect.

De asemenea, conform art. 907 din Codul civil (din 2009), aplicabil în speță, cu privire la cererea de rectificare, ,,(1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. (2) Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară. (3) Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic."

În consecință, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 33 din Legea nr. 7/1996 privind acțiunea în rectificare, întrucât la această acțiune se poate recurge ori de câte ori starea tabulară rezultând din înscrierile efectuate în cartea funciară nu este în concordanță cu situația juridică reală a imobilelor.

Or, atâta timp cât părțile nu-și reglementează situația juridică în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra suprafeței pentru care s-a constatat suprapunerea, nu se poate dispune rectificarea cărții funciare.

2. Pentru aceleași motive, nu este întemeiat nici petitul privind intabularea dreptului de proprietate al reclamantului, având în vedere procedura specială reglementată de prevederile legale în materie, respectiv dispozițiile art. 29 din Legea nr.7/1996 republicată, potrivit cărora, ,,(1) În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții limitative:

a)este încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege;

b)identifică corect numele sau denumirea părților și menționează codul numeric personal, dacă este atribuit, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală ori codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora;

c)individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic, după caz;(…)".

De asemenea, Ordinul nr. 634/2006 stabilește la art. 3 și următoarele o procedură ce cuprinde mai întâi etapa identificării corecte a imobilului și întocmirea documentației cadastrale, ce trebuie recepționată de oficiul de cadastru în circumscripția căruia se află imobilul.

Totodată, reținându-se o suprapunere reală între terenurile în litigiu, nu poate fi admisă înscrierea dreptului real al altei persoane, întrucât, conform art. 878 alin.2 Cod civil, ,,Aceeași carte funciară nu poate cuprinde decât un singur imobil. (3) Mai mulți proprietari nu pot fi înscriși în aceeași carte funciară decât dacă se află în coproprietate pe cote-părți ori în devălmășie."

3. În ceea ce privește petitul având ca obiect anularea numerelor cadastrale în litigiu, instanța apreciază că și acesta este neîntemeiat, având în vedere că dispozițiile Ordinului nr. 634/2006 nu prevăd posibilitatea anulării unui număr cadastral în situația din cauza de față sau în orice altă situație. Pentru atribuirea greșită a unui număr cadastral, atribuit în mod greșit, ordinul menționat prevede o procedură specială de repoziționare a amplasamentului acelui număr cadastral, reglementată de art.1 lit.h și art.27 alin.1 lit.a și b.

4. Reclamantul a mai solicitat anularea documentației cadastrale a pârâtei, însă aceasta nu reprezintă un act juridic civil care să fie sancționat cu nulitatea, ci constituie act de constatare a situației reale din teren și nu îndeplinește condițiile legale ale unui act juridic.

Oricum, documentația cadastrală a pârâtei poate fi refăcută oricând, în mod corect, mai ales că părțile s-au înțeles în această privință.

5. În ceea ce privește petitul privind rectificarea Cărții Funciare nr._ aparținând persoanei căreia pârâta i-a vândut terenul în suprafață de 700 m.p., respectiv a cumpărătorului M. Ș. I., instanța constată că, deși în dosarul nr._, reclamantul, în cadrul răspunsului la întâmpinare (fila 129), a completat cererea introductivă, prin notele scrise depuse la fila 3 din dosarul de față, după pronunțarea regulatorului de competență, reclamantul a precizat că se judecă doar cu pârâta inițială și menține doar cererile inițiale, fără a mai preciza ceva în legătură cu introducerea în cauză a lui M. Ș. I..

Prin urmare, cererea formulată în final, cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, încalcă principiul contradictorialității și dreptul la apărare al terțului, astfel încât o va respinge.

Totodată, pentru a evita eventuale speculații ulterioare, instanța o va respinge și pentru motivele arătate la pct. 1.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. N., având CNP_, domiciliat în D., .. 4, ., în contradictoriu cu pârâta C. G., CNP_, domiciliată în C., ., ., jud. D., pentru anulare documentații cadastrale și numere cadastrale, rectificare de carte funciară și intabulare a dreptului de proprietate a reclamantului.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la judecătorie.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2014.

Președinte, Grefier,

L. N. Ișlicaru D.

Red. jud. L.N./Tehnored. gref. D.I./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 7827/2015. Judecătoria CRAIOVA