Reexaminare anulare cerere. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 12191/2015
Dosar nr. _
perimare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 14 octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: R. M. T.
GREFIER: L. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant V. D., reclamant V. M., având ca obiect reexaminare anulare cerere
La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa partilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța invoca din oficiu exceptia perimarii si retine cauza in pronuntare asupra exceptiei invocate.
J U D E C A T A
Asupra cauzei civile de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 20.11.2014, sub nr._, petenții V. D. și V. M., au formulat cerere reexaminare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se revină asupra măsurii anulării cererii de chemare în judecată și să se trimită cauza completului inițial investit în vederea judecării cauzei
În motivarea cererii, petentii au arătat că la data de 30.10.2014, au depus la dosar actele cerute de instanță în trei exemplare, în interiorul termenului de 10 zile de la primirea adresei Judecătoriei C..
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 18.02.2015, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 Noul Cod proc. civilă.
Potrivit art. 416 alin 1 N.c.p.c. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de 6 luni, iar conform art. 420 alin. 1 N.c.p.c. perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 416 alin 1 N.c.p.c., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite excepția perimării cauzei.
Constată perimata cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții V. D., V. M., având ca obiect reexaminare anulare cerere, ambii cu domiciliul în C., .. 19, jud. D..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi 14.10.2015.
P., GREFIER,
R.-M. T. L. V.
Red. RMT.
Tehn.L.V.
← Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9155/2015. Judecătoria... → |
---|