Revendicare imobiliară. Sentința nr. 8163/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8163/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 25563/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8163/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier C.-C. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant P. G. și pe pârât . SRL, pârât S. M., pârât G. V., având ca obiect contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, asistat de av. Milosan, lipsind pârâții, fiind reprezentați de av. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a atașat la prezenta cauză dosarul nr._ *.
Apărătorul reclamantului învederează că în prezent numele de familie este Milosan, în urma căsătoriei.
Av Milosan pentru reclamat învederează că nu este în măsură la acest termen să facă dovada achitării taxei de timbru și solicită acordarea unui termen în acest sens.
Av M. se opune la amânarea cauzei.
Av Milosan solicită ca instanța să ia dosarul în pronunțare și să dispună amânarea pronunțării pentru a face dovada achitării taxei de timbru.
Av M. de asemenea se opune.
Av Milosan solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a face dovada achitării taxei de timbru.
Instanța lasă dosarul la a doua strigare pentru ca reclamantul să facă dovada achitării taxei de timbru.
La a doua strigare a cauzei de asemenea a răspuns reclamantul, asistat de av. Milosan, lipsind pârâții, fiind reprezentați de av. M..
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, învederează că nu mai au alte cereri de formulat și probe de propus și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii, anularea sentinței civile nr._/23 octombrie 2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reclamantul, prin apărător, învederează că procedura de citare a fost viciată, că procedura de citare s-a îndeplinit prin afișare și nu a primit niciodată personal citația. Mai mult decât atât, comunicarea hotărârii s-a făcut la o altă adresă decât cea a reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
Av M. solicită respingerea acțiunii, învederează că procedura de citare a fost legal îndeplinită prin afișarea citației, că reclamantul nu locuiește permanent la adresa indicată de acesta.
Av M. precizează că în primul ciclu procesual reclamatul a fost citat în mod greșit în . al doilea ciclu procesual a fost citat la adresa menționată de acesta.
INSTANȚA
La data de 26.06.2014 reclamantul P. G. a formulat contestație în anulare în contradictoriu cu pârâții . SRL,S. M. și G. M. împotriva sentinței civile nr._/23.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. ,solicitând instanței anularea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr._/23.10.2013 s-a admis acțiunea reclamanților și s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 2401,70 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A menționat reclamantul că nu a fost legal citat,procedura de citare fiind făcută prin afișare pentru fiecare termen de judecată astfel că nu a fost prezent la judecarea cauzei și i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 503 c.p.c.
La data de 06.10.2014 reclamantul a precizat adresele pârâților.
La data de 26.11.2014 pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea întâmpinării, pârâții au arătat că prin sentința civilă nr._/23.10.2013,Judecătoria C. a obligat pârâtul să lase în deplină și liniștită posesie suprafața de 920 mp situată în . și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Au susținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 317 vechiul c.p.c în ceea ce privește procedura de chemare a părții pentru ziua judecării cauzei întrucât contestatorul a fost legal citat la fiecare termen și cunoștea de existența litigiului din anul 2012 .
Au mai susținut că ,contestatorul a fost notificat de societatea comercială din luna iunie 2014 iar în urma discuțiilor cu administratorul societății,și-a luat angajamentul că va plăti debitul.
La termenul din data de 08.12.2014 ,întrucât reclamantul nu a precizat numărul dosarului în care s-a pronunțat sentința civilă nr._/23.10.2013,cauza a fost suspendată în baza art. 242 c.p.c.
La data de 31.03.2015 reclamantul a solicitat repunerea cauzei pe rol și s-a acordat termen la 18.05.2015.
La data de 13.05.2015 reclamantul a precizat numărul dosarului ca fiind_ *.
Instanța a dispus atașarea dosarului nr._ *
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit art. 317 vechiul c.p.c,,(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare,pentru motivele arătate mai jos,numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții,pentru ziua când s-a judecat pricina,nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
(2)Cu toate acestea,contestația poate fi primită pentru motivele sus arătate,în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond."
Față de aceste prevederi legale și având în vedere că reclamantul P. G. a fost citat potrivit dispozițiilor art. 92 alin. 4 vechiul c.p.c ,instanța constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 317 alin. 1 pct. 1 vechiul c.p.c.
În consecință instanța va respinge contestația în anulare formulată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamant P. G. cu domiciliul C., ., ., . cu pârâții . SRL, cu sediul în C., .. H 2, ., S. M., G. V. ambele cu domiciliul ales la Cabinet Avocat M. M., cu sediul în C., ., jud.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 iunie 2015.
PREȘEDINTE M. M.
Grefier C.-C. S.
Red.M.M./tehored.C.C.S.
6 ex./30.06.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9017/2015.... | Suspendare provizorie. Sentința nr. 9019/2015. Judecătoria... → |
---|