Reziliere contract. Sentința nr. 7224/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7224/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 7224/2015

Dosar nr._ perimare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7224

Ședința publică de la 29 Mai 2015

Completul constituit din:

Președinte D. R. C.

Grefier C. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. I. I., în contradictoriu cu pârâții G. Ș. V. și G. G., având ca obiect reziliere contract-perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 01.07.2013, sub dosar nr._, reclamanta B. I. I. a chemat în judecată pe pârâții G. Ș. V. și G. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 1855/17.09.2004, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 14.03.2014 instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 412 alin. 1 pct. 1 Ncpc, având în vedere că reclamanta a decedat în cursul judecății și nu s-a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor.

Cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni și a fost repusă pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării.

Potrivit art. 416 Ncpc ”orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din motive imputabile părții, timp de 6 luni.”

În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa părții.

Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Pentru aceste considerente, va admite sesizarea și va constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. I. I., cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții G. Ș. V. și G. G., ambii cu domiciliul în C., ., .. A, ..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, cererea de recurs urmând a se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2015.

Președinte Grefier

D. R. C. C. Ș.

Red.jud. CDR

Tehn. CȘ

5 ex/23.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 7224/2015. Judecătoria CRAIOVA