Validare poprire. Sentința nr. 7404/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7404/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 7404/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ Nr. 7404

Ședința publică de la 03.06. 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE NICOLETA POPESCU-judecător

Grefier G. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei civil privind pe petenta B. L. L. și pe debitorul C. I. și terțul poprit ., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat A. A., pentru petentă, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ., verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 651 și art. 714 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

Reprezentantul părții prezente depune precizare scrisă în sensul modificării cuantumului obiectului cererii de chemare în judecată suwsținând că debitorul a mai achitat o parte din sumă.

În temeiul art. 237 C.proc.civ., instanța declară deschisă cercetarea judecătorească.

În temeiul art. 238 C.proc.civ., instanța pune in discuție durata estimativa a procesului.

Avocat A. A., pentru petent estimează durata necesara pentru judecarea cauzei la 1 lună

Având în vedere obiectul cauzei raportat la probatoriul ce se impune a fi administrat, instanța estimează la 2 luni durata necesara pentru cercetarea procesului.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat instanța, in temeiul art. 254 C.proc.civ., acordă cuvântul pe probe.

Avocat A. A., pentru petent, solicita încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța in temeiul art. 258 alin. 1 C.proc.civ. încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar pentru reclamantă ca fiind necesare și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecatorească și acordă cuvântul în dezbaterii pe fondul cauzei.

Avocat A. A., pentru petent solicită admiterea acțiuni așa cum a fost precizată, validarea popririi înființate la data de 17.11.2014 și obligarea terțului poprit să plătească suma de 7174,45 lei către creditoare și să trasmită către B. P. A. dovada îndeplinirii obligației de poprire, fără cheltuieli de judecată.

Instnața reține cauza în pronunțare conform art. 394 C.proc.civ.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Prin acțiunea formulată la 03.12.2014, pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, și precizată la data de 03.06.2015 (fila 84), petenta B. L. L. a chemat în judecată pe debitorul C. I. și terțul poprit ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună validarea popririi înființată în dosarul de executare nr.34/E/2013, prin adresa din data de 17.11.2014 de B. P. A. și obligarea terțului poprit să consemneze la dispoziția executorului judecătoresc sumele de bani poprite lunar (1/3 din salariul net lunar pe care îl datorează debitorului) până la concurența sumei de 7174,45 lei (compusă din debit conform titlului executoriu nr. 504/ 21.03.2011 și 2424,58 lei reprezentând taxa de timbru și cheltuieli de executare) si să trimită dovada executorului judecătoresc până la încasarea integral a sumei menționate.

În fapt, a arătat că la data de 01.04.2013 creditoarea B. L. L. a formulat cerere de executare silită prin care a solicitat B. P. A. să întocmească formele de executare împotriva debitorului C. I., în baza titlului executoriu – contractul de împrumut de bani autentificat sub nr.504/21.03.2011 la BNP M. D..

Prin încheierea nr. 4299/03.04.2013 pronunțată de Judecatoria C. în dosarul nr._/215/2013, s-a admis cererea de încuviințare a executării silite.

La data de 17.11.2014, B. P. A. a emis adresa de înființare a popriri în dosarul nr. 34/E/2013 către ., unde era salariat debitorul C. I. pentru înființarea unei popriri în cotă de 1/3 din salariul net lunar pe care terțul poprit îl datora debitorului până la încasarea integrală a sumei de 13.424,58 lei (compusă din 11.000 lei reprezentând debit conform titlului executoriu - contractul de împrumut de bani autentificat sub nr.504/21.03.2011 și 2424,58 lei reprezentând taxă de timbru și cheltuieli de executare).

În drept, a invocat disp. art. 789 NCPC.

În scop probator a depus la dosar, împuternicire avocațială, contractul de împrumut de bani autentificat sub nr.504/21.03.2011 la bnp M. Dragușin, chitanta privind plata taxei judiciare de timbru, încheierea nr.4299/03.04.2013 pronunțată de către Judecatoria C. în dosarul nr._/215/2013, adresa nr.34/E/2013 al B. P. A., precizare de acțiune din data de 03.06.2015, copia dosarului de executare nr.34/E/2013 al B. P. A..

Deși legal citate, debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

În cauza supusă soluționării, instanța constată că titlul executoriu in baza căruia s-a declanșat procedura executării silite, la solicitarea creditoarei B. L. L. este reprezentat de contractul de împrumut autentificat sub nr. 504/21.03.2011 de BNP M. D. (fila 24).

Obiectul cererii deduse judecății este reprezentat de validarea adresei de inființare a popririi emise de B. P. A. la data de 17.11.2014 în dosarul de executare nr. 34/E/2013, pentru cota de 1/3 din drepturile salariale ale debitorului C. I..

Conform art. 789 C.proc.civ., „(1) Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. (2) În cazul când asupra aceleiași sume datorate de terțul poprit există mai multe popriri, care nu au fost executate de către acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singură hotărâre. (3) Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi. (4) Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. (…)”.

Din interpretarea logica si gramaticala a normei enunțate, rezulta ca ceea ce are de verificat instanta investita cu cererea de validare a popririi este situația daca tertul poprit "datoreaza" sume de bani debitorului la momentul la care a fost infiintata poprirea (in procedura distincta derulata prin intermediul biroului executorului judecatoresc).

Creditorul popritor are sarcina de a dovedi in cadrul procedurii de validare a popririi urmatoarele: cauza popririi, respectiv titlul executoriu in baza caruia s-a infiintat poprirea; obiectul popririi, constand in raportul juridic dintre debitor si tertul poprit, in baza caruia sunt datorate sumele de bani urmarite. In cauza, creditorul popritor a facut pe deplin dovada ambelor conditii necesare pentru a se pronunta o hotarare de validare a popririi.

Cererea de validare a popririi este o sanctiune a tertului poprit pentru atitudinea culpabila a acestuia de a nu pune la dispozitia executorului informatii corecte, de a refuza sa recunoasca existenta raporturilor juridice dintre el si debitor, aceasta teza fiind sustinuta si justificata de existenta dispozitiilor legale prevazute la art. 789 alin. 9 C.proc.civ. Pe de alta parte, de jure si de facto, poprirea este o compensatie de plati, survenita in mod fortat, prin girul autoritatii judecatoresti, intre cele trei parti: creditor, debitor, tert poprit.

Astfel, este evident că prin neexecutarea obligației de plată a debitului, recunoscut de debitor, chiar în momentul în care a devenit exigibilă, creditorului i s-a creat un prejudiciu.

Instanța reține că adresa de înființare a popririi a fost emisă de B. P. A. la data de 17.11.2014 în dosarul de executare nr. 34/E/2013, pentru cota de 1/3 din drepturile salariale ale debitorului.

Instanța reține că terțul poprit ., legal citat in cauză, nu a justificat in niciun fel refuzul de a reține 1/3 din salariul net al debitorului C. I. și de a vira sumele in conturile executorului judecătoresc.

Or, prin neluarea măsurilor de către terțul poprit in vederea reținerii sumelor datorate de debitoare, s-a creat creditorului un prejudiciu.

Pentru considerentele expuse, instanța urmează să admită cererea dedusă judecății, să valideze poprirea înființată de către B. P. A. la data de 17.11.2014 în dosarul de executare nr. 34/E/2013 și să oblige terțul poprit să vireze creditorului cota de 1/3 din drepturile salariale ale debitorului C. I. în limita creanței neachitate, precum și să oblige terțul poprit să transmită executorului judecătoresc dovada îndeplinirii obligației de poprire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată formulată de către petenta B. L. L., domiciliată în C., ., nr.4, ..1, . și pe debitorul C. I., domiciliat în comuna Radovan, ., județul D. și terțul poprit ., cu sediul în C., ..127/1, jud. D. .

Validează poprirea înființată de către B. P. A. la data de 17.11.2014 în dosarul de executare nr. 34/E/2013.

Obligă terțul poprit să vireze creditorului cota de 1/3 din drepturile salariale nete ale debitorului C. I. în limita creanței neachitate.

Obligă terțul poprit să transmită executorului judecătoresc dovada îndeplinirii obligației de poprire.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2015 la Judecătoria C..

Președinte, Grefier,

N. P. G. D.

Red.NP*/Tehn.GD

Ex.5/09.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 7404/2015. Judecătoria CRAIOVA