Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 7504/2016. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7504/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-05-2016 în dosarul nr. 7504/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 7504

Ședința publică de la 25 mai 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petenta P. C. B., în contradictoriu cu intimatul D. C. R., având ca obiect înlocuire amendă.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, care învederează instanței că prin cererea de chemare în judecată petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 Noul cod de procedură civilă.

Nefiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanța retine cauza spre solutionare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._ , petenta P. C. B. a chemat în judecată pe intimatul D. C. R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivare, petenta a arătat că intimatul a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal . nr._ din 12.11.2015cu amendă în cuantum de 210 lei și deși intimatul a fost somat acesta nu a achitat amenda, și nu există posibilitatea executării silite.

In drept sunt invocate disp art. 9 alin.3 si alin, 5 din OG 2/2001 modificată și completată.

In dovedire a depus inscrisuri.

Intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând legalitatea si temeinicia acțiunii, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal indicat mai sus, intimatul D. C. R. a fost sancționat contravențional cu aplicarea amenzii contravenționale, în cuantum de 210 lei.

Acesta nu a achitat amenda aplicată, în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a fiecărei sancțiuni. Cum reiese din actele depuse de către petent la dosar, emise de către organele financiare locale, nu există posibilitatea executării silite a intimatului.

Instanța reține că finalitatea normelor legale ce reglementează înlocuirea sancțiunii amenzilor aplicate, cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității este dată de dificultățile de colectare a creanțelor fiscale, ca urmare a incidenței unor factori subiectivi ce țin de starea de insolvabilitate a contravenienților, fapt ce se răsfrânge asupra posibilității de încasare a sumelor rezultate din aplicarea sancțiunilor contravenționale; inițiatorul procesului legislativ a indicat ca și măsură corectivă, înlocuirea amenzii, în cazul insolvabilității debitorului, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Prin urmare, văzând dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 și în conformitate cu disp. art. 39 indice 1 din aceeași ordonanță, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de înlocuire formulată de organul constatator și anume dobândirea caracterului de titlu executoriu al procesului verbal de contravenție sus-menționat, imposibilitatea executării silite a creanțelor bugetare prin prisma inexistenței veniturilor sau bunurilor susceptibile de executare silită, instanța o va admite și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 210 lei aplicata prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 12.11.2015, cu sancțiunea obligarii intimatului-contravenient la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, pe o perioada de 32 ore, sancțiunea urmând a fi executata pe raza localității B., Jud D., in domeniile stabilite de P. C. B., jud. D.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta P. C. B., cu sediul în ., ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul D. C. R., domiciliat com. B., . nr.8, jud. D..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului D. C. R. prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 12.11.2015 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei munci in folosul comunității pe o durată de 32 ore, sancțiunea urmând a fi executată pe raza localității B., Jud D., in domeniile stabilite de P. C. B., jud. D.

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C..

Pronunțată in ședință publică, azi 25.05.2016.

P., GREFIER,

R.-M. T. L. V.

Red.RMT.

Tehnored.L.V./ 14.06.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 7504/2016. Judecătoria CRAIOVA