Plângere contravenţională. Sentința nr. 1560/2016. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1560/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 1560/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1560
Ședința publică de la 03.02.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE NICOLETA POPESCU
Grefier I. M. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de petentul O. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D.-SERVICIUL RUTIER C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
În temeiul art. 415 Cod proc.civ. instanța repune cauza pe rol.
Instanța, în temeiul art. 313 alin. 3 Cod proc.civ. procedează la judecarea cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 394 C.proc.civ., considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal sub dosar nr._, la data de 30.10.2014, petentul O. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D.-SERVICIUL RUTIER C., să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ emis la data de 13.10.2014 de către intimat, ca fiind nelegal și netemeinic, exonerarea sa de la plata amenzii aplicate și în consecință, anularea sancțiunii complementare privind reținerea certificatului de înmatriculare.
În subsidiar, petentul a solicitat instanței, având în vedere gradul redus de pericol social al faptei și buna sa credință, înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 13.10.2014 a fost sancționat contravențional pentru fapta de a circula având montat pe sistemul de semnalizare din partea din spate a mașinii, folii protectoare care împiedicau corecta funcționare a luminilor.
Petentul a precizat că în ziua în care a fost sancționat contravențional a achiziționat mașina și se îndrepta spre casă și nu a avut practic timp pentru a observa în amănunt starea ei exterioară.
În drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar copia procesului verbal de contravenție, contract de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit, dovada de circulație, rovinieta, împuternicire avocațială, carte de identitate.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei.
La data de 27.11.2014, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Caracal și în conformitate cu art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei C., având în vedere că fapta a fost săvârșită pe raza localității R., jud. D..
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea sancțiunii aplicate ca fiind temeinică și legală.
Rin sentința civilă nr. 105/16.01.2015, instanța a constat că este necompetentă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Caracal și a declinat competența de soluționare a plângerii formulate de petentul O. A. în favoarea Judecătoriei C..
La termenul de judecată din data de 13.05.2015 instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosar și a dispus citarea petentului cu mențiunea de a depune la dosar procesul verbal de contravenție în original.
Prin încheierea de ședință din data de 01.07.2015 instanța a dispus suspendarea cauzei având în vedere că petentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul că nu a depus la dosar procesul verbal de contravenție în original.
La data de 04.12.2015, prin Serviciul Registratură, petentul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, depunând la dosar taxa de timbru aferentă cererii de repunere pe rol, cu chitanța nr._ din 03.12.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/13.10.2014 întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI D., petentul O. A. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 148 pct. 12 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 și i-au fost aplicate sancțiunile cu amenzi contravenționale în sumă de 720 lei și respectiv 250 lei. Procesul verbal de contravenție a fost semnat de către contravenient la rubrica mențiuni fiind consemnat: Conduătorul auto declară: azi am cumpărat autoturismul (fila 20 dosar Jud. Caracal).
Pentru a încheia procesul verbal de contravenție a cărui anulare se solicită, agentul constatator a reținut că, în data de 13.10.2014, în jurul orei 12,20, pe DN 6 (E70) loc. R., petentul, conducând autoturismul OPEL cu numărul de înmatriculare AW359EE, a avut aplicate pe sistemul de iluminare și semnalizare spate folii de culoare neagră care diminuează eficacitatea acestora. de asemenea, nu a avut achitată taxa de utilizare a rețelei de drumuri naționale.
Analizând conținutul procesului-verbal atacat, instanța constată că în el sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, sau în cazul persoanei juridice denumirea și sediul acestuia, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat, se constată că petentul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională pentru fapta prevăzută de art. 148 pct. 12 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, "Se interzice conducatorului de autovehicul sau de tramvai: (…)12. sa aiba aplicate folii sau tratamente chimice pe dispozitivele de iluminare ori semnalizare luminoasa, care diminueaza eficacitatea acestora, precum si pe placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare, care împiedica citirea numarului de înmatriculare sau de înregistrare".
Împrejurarea că petentul a săvârșit contravenția prevăzută de art. 148 pct. 12 din HG nr. 1391/2006 rezultă din procesul-verbal de contravenție potrivit căruia autovehiculul avea aplicate folii neomologate pe sistemul de iluminare spate. Acest aspect se coroborează și cu susținerile petentului care a declarat că în ziua respectivă a cumpărat autovehiculul.
Referitor la cea de-a doua faptă contravențională, se constată că art. 8 alin. 1 din OG nr.15/2002, dispune: Fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.
Astfel, procesul-verbal beneficiază de o prezumție de legalitate și temeinicie întrucât acest aspect de fapt a fost constatat de către agentul constatator prin propriile simțuri.
Susținerile petentului că starea de fapt ar fi fost alta nu poate fi reținută deoarece, această critică nu a fost dovedită de nicio probă, deși, potrivit art. 249 C.proc.civ., cel care face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, iar potrivit art. 10 C.pr.civ., părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, și să-și probeze pretențiile și apărările.
Aplicarea garanțiilor procesuale generale prevăzute de art. 6 din C.E.D.O., inclusiv prezumția de nevinovăție, atrage răsturnarea sarcinii probei în cadrul plângerii contravenționale aceasta revenind autorității din care face parte agentul constatator. Intimata a probat cele consemnate în procesul-verbal de contravenție.
Veridicitatea constatărilor personale ale organului de poliție nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu ar corespunde realității. Aceste indicii trebuiesc furnizate de petentul care susține netemeinicia procesului-verbal, neputându-se reduce însă la o simplă afirmație a acestuia. În caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.
În cauza Salabiaku împotriva Franței, precum și în Janosevic împotriva Suediei, Curtea a stabilit, sub aspectul sarcinii probei că art. 6 par. 2 nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept, însă prin reglementarea acestora, statele membre trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
Raportat la această situație, în lipsa indicării unor minime indicii de netemeinicie a procesului-verbal, se respectă cerința de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit prin recunoașterea valorii probatorii a procesului-verbal întocmit pe baza constatărilor personale ale agentului constatator.
Aprecierea petentului că agentul constatator ar fi denaturat în mod deliberat starea de fapt nu poate fi primită. O asemenea atitudine din partea unui agent de poliție ar reprezenta o încălcare a statutului profesiei sale, or o afirmație de o asemenea gravitate trebuie susținută de probe pertinente. Pe de altă parte, Convenția, dar și dreptul intern consacră exercitarea drepturilor procesuale cu bună credință. Atâta vreme cât petentul lansează acuzații cu privire la modul de întocmire a procesului verbal, la modul de constatare a faptei sale, asupra comportamentului agenților de poliție, asupra probității lor profesionale, o astfel de acuzație nu poate fi primită de instanță atâta vreme cât nu este susținută de probe pertinente, și, doar în legătură cu acest aspect, instanța apreciază că sarcina probei asupra celor de mai sus revine petentului.
Sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța apreciază că agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, amenda aplicată fiind în limitele prevăzute de actul normativ, iar petentul nu a depus nicio dovadă în circumstanțiere. Și, pentru responsabilizarea participanților la trafic, legiuitorul a considerat că se impune sancțiunea amenzii contravenționale, sancțiune care nu reprezintă un scop în sine, ci un mod de corijare a celor care încalcă dispozițiile legale obligatorii și care, în speță a fost aplicată la limita minimă prevăzută cu posibilitatea de a plăti în 48 de ore jumătate din acest minim
Pe cale de consecință, având în vedere că procesul-verbal de contravenție atacat, este un act administrativ care, potrivit principiilor generale ale dreptului administrativ, se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și temeinicie, coroborat cu documentele care au stat la baza emiterii acestuia depuse la dosar și văzând că petentul, deși și-a asumat sarcina de a dovedi nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal, în vederea anulării acestuia, nu a făcut acest lucru, instanța, în baza art.34 din OG nr.2/2001, va respinge plângerea contravențională ca fiind neîntemeiată și va menține procesul-verbal de contravenție . nr._/13.10.2014 emis de intimat ca fiind temeinic și legal.
În temeiul art. 452 și urm. coroborate cu art. 9 C.proc.civ., instanta va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul O. A., CNP_, cu domicilul în Caracal, .. 67, județul O., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D., cu sediul în C., ., județul D..
Menține procesul-verbal de contravenție . nr._/13.10.2014 emis de intimat ca fiind temeinic și legal.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică din data de 3 februarie 2016.
Președinte,Grefier,
N. P. I. M. C.
Red. NP
Tehnored. IMC
-18.02.2016/4ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 506/2016.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1563/2016. Judecătoria... → |
|---|








